De când soarta, românilor favorisitoare, au deschis căile pe care au a păşi pentru a agiunge la scopul dorit a civilizaţiii, mulţi tineri, însufleţiţi de o vrednică de laudă dorinţă, ostenesc în deosăbite ramuri, cu ţintire a înavuţi limba şi ideile compatrioţilor. În unii să descopere talent, în alţii numai buna plecare, în puţini fondosul cel clasic neapărat pentru nemerirea ţintirii lor. Grăuntea, mai nainte de a putea fi sămănată, au costisit multă sudoare ostenitorului! Sfezile şi controversele asupra formelor limbei sunt intempestive şi însorb timpul preţios a acelor autori carii, cu însărcinarea traducerii din limbi străine, să par îndatoriţi a aduce pe românie străine idiotizme şi construcţii, încât din asemene fabrici au început a naşte bastarduri, pre carii totimea naţiii necunoscând, nu le va putea priimi de ai săi fii adevăraţi. Fondosul limbei noastre, ce pe aiure să caută, să află în sfânta Scriptură, ce este de toţi românii înţăleasă; această să se păstreze curată şi întreagă, ca singura legătură ce uneşte încă pe românii despărţiţi în staturi deosăbite, şi cătră aceasta adaogă-să îmbunătăţirile cerute, după un metod simplu şi care s-ar cuveni a se legiui de un giudeţ amfiction ce să poate închega din gramaticii români a Transilvaniii, a Ţării Româneşti şi a Moldovei. Doritori de a vedea aşezată cultura neamului românesc pe trainice temeiuri, noi împărtăşim aice portretul şi însuşirile omului literat, pe care să aibă totdeauna tinerii noştri de model întru a lor ţintire.

Omul literat este acela a căruia meserie îl îndatorează a cultiva a sa minte spre a putea spori cunoştinţa altora. În această ambiţie să mărgineşte toată a sa lucrare şi interesul pe carile alţi oameni împraştie preste deosăbite obiecte.

Ambiţios de a înmulţi ideile sale, el le caută păn prin veacuri antice, cercetează monumenturi şi scripte, pentru de a culege preste urmele uneori şterse, sufletul şi cugetarea oamenilor celor mari din toate veacuri şi ţări. El vorbeşte cu dânşii în a lor limbă, a căria odoare întrebuinţează pentru de a înavuţi dialectul patriii sale. El petrece culegerea literaturei străine, cu a căria esenţă înfrumuseţează literatura naţională.

Înzăstrat de aceste norocite organe, care ne fac să iubim cu împătimire tot ce este frumos şi adevărat, el lasă capitilor celor mărginite osteneala cea în zădar de a supune la această măsură şi formă toate talentele şi toate haractirile, când el culege din deosăbirea cea îmbelşugată feliurite mijloace a naturei pentru de a încânta (a disfăta) pe oameni, a-i lumina şi a li fi de folos. Câte să fac în lume bune şi folositoare nu sunt pentru el pierdute.

Pentru o asemene ureche sună armonia poeziilor lui Virgil, a lui Tasso şi a lui Rasin, pentru asemene sentiment Tacitus au aruncat înfricoşate scântieri pe inima tiranilor, cătră dânsul să adresază Monteschiu când apără dritul omenirii, Fenelon când împodobeşte virtutea. Pentru el fieşcare adevăr este o izbândă şi fieşcare capodopera o plăcere.

Deprinzându-să a să folosi atât din a sale reflexii, precum şi din acele a altora, el nu va fi nici singur în singurătare, nici străin în soţietate. Cu un cuvânt, oarecare va fi a sa îndeletnicire, el cu un pas măsurat păşeşte în lumea cea cugetătoare a speculaţiilor matematice, sau că să rătăceşte în lumea cea înfărmăcată a poeziii, au că înduieşeşte pre oameni pe sţenă, sau că învaţă prin istorie; aducând la templul artelor a sale pârgi, el nu va căuta de a coborî pe concurenţii (râvnitorii) săi în a sa cale, nici va defăima lucrările altora pentru de a înălţa pre ale sale. Ochiul său, nespăriet, nu-l va întoarce de la triamvul altora; glasul faimei (laudei) nu va fi pentru sufletul său un neplăcut sunet şi în loc, ca neastâmpărata mediocritate (cii cu puţin talent), să geamă pentru toate aceste sporiuri, pentru că înaintea ochilor ei să strâmtorează neîncetat câmpul geniii, adevăratul om literat, petrecându-l cu un ochi mai sigur, va vedea că rămân lui îndestule prilejuri de a înălţa acolo câte un monument şi de a putea cuprinde vreun loc!