Fabulă

Călătoarea rândunică,
Ce ţări multe vizitasă,
Şi chiar pentru că e mică
Multe bune învăţasă,
Nu ca alţii, carii fac
Un voiaj cu ochi-n sac.

Rânduneaua, din cercare
A tâmplărilor trecute
Ce au văzut, deşi pe mare
Erau vânturile mute,
De pe semne totdeaună
Prezicea orice fortună.

Deci în timp de primăvară,
Când ogoarele se ară,
Văz-un om cu ceata sa
Cânepă cum sămăna
Şi, temând de urme rele,
Au zis cătră paserele:

Feţii mei, deşi în pace
Acest lucru azi se face,
Nu e bun şi-mi pare rău
Despre voi, pentru că eu,
La tot cazul neplăcut,
Peste mări pot să mă mut.

Videţi acea blândă mână,
Care samănă-n ţărână
Nişte fire mărunţele,
Când vor creşte toate acele,
În loc să vă deie mană
Să fac laţuri şi capcană,
Să vă prindă, să vă taie,
La frigare, la tigaie.

Pănă relele-s mănunte
Să mâncaţi a lor grăunte!
Îns-acel june popor,
Uşurel în al său zbor,
Îşi bătea de sfatul gioc,
Că nutreţ afla-n tot loc.
Cânepa când răsărisă,
Rânduneaua iar le zisă:

A scăpa încă-i uşor,
Zmulgeţi iarba din ogor,
Căci crescând din zi în zi,
Neamul vostru va stârpi!
O, profită tot de rele,
Ni dai sarcini foarte grele,
Toate paserile-i zic,
A privi poate un ogor,
Cât să nu-i rămâie un spic,
A lăcustelor popor!

După săptămâne opt,
Iată cânepa s-au copt.
Rânduneaua n-a-ncetat
A da paserilor sfat:
Ascultaţi, blem, vorba mea
Iute creşte iarba rea
Şi cu dânsa a voastră soartă

Să-mi urmaţi amuşi măcar,
Păn n-agiungeţi la amar,
Dupre timpul cum se poartă
Din câmp când s-or strânge toate.
Nu zburdaţi în cârd şi-n gloate.
Că atunce, disfătat
Omul caută vânat,
Laţuri şi reţele-ntinde,
Paserile grase prinde.
Neavând voi ghibacie
De cucoară, de becas,
Ce d-a iernei grea urgie
Peste mări trec făr de vas,
Strângeţi sburătoare aripe,
Mute staţi ascunse-n ripe,
Păn va trece acel rău
Ce v-ameninţă mereu!

Însă paserile orbite,
De sănin timp amăgite,
Ciripea, în câmp zburda
Şi pe vânători chema.
Pănă ce-n reţele au dat
Ş-a lor poftă au săturat.

Timpuriu să prevezi răul este
  rară-nţelepciune,
Cel ce sfatul bun urmează, niciodată
  nu răpune.