Zac. 21. După cea răzsipă a oştii lui Ştefan-vodă, au ieşit Ştefan-vodă în Ţara Muntenească şi măr-gîndŭ aproape spre Focşeani, l-au tumpinatŭ ceauşii împărăteşti cu Beldiman logofătul şi cu Sturdzea hatmanul şi cu Boul visternicul în obedzi, că-i pornise Radul-vodă, domnul munténescŭ pre atunci, de mersesă cu pîră la Poartă asupra Tomşei-vodă, că-i era Radul-vodă lui Ştefan-vodă mare nepriiatin. Ce, cine era vezirŭ la împărăţiie, era priiatin lui Ştefan-vodă şi au dzis veziriul, pricepîndŭ lucrul: „Ce să acoliséşte Radul-vodă de cel săracŭ". Şi îndată au trimis ceauşi de au tîmpinatŭ pre boieri, carii sintŭ mai sus pomeniţi şi i-au pus în obédzi şi i-au dus la Ştefan-vodă. Deci, cîtŭ i-au adus ceauşii, îndată le-au tăiatŭ capetele şi le-au arun-catŭ trupurile în Sirétiŭ.

Zac. 22. Şedea Ştefan-vodă în Ţara Muntenească în bejenii, la Radul-vodă şi loviia oamenii lui pănă i la Bîrladŭ, pănă la Vasluiŭ, ce totu-i împengè léşii. Iară doamna lui Ieremiei-vodă în Iaşi cu fecioru-său, cu Bogdan-vodă, însă toate divanurile era pre Nistor Ureche, şi au trăgănat acea domnie acei domniei, mai pănă la anul.

Zac. 23. Să urîsă turcilor aceste dodeiale despre leşi asupra Ţărîi Moldovei şi mai vîrtos că tot atunce luasă cazacii Trapezondul, cetate turcească, dincolo de Marea Neagră şi pre mare multe corăbii turceşti cu negoaţă şi pre un Ţical-paşea cu cîteva corăbii de oaste l-au luat viu şi ţinea toată Marea Neagră închisă. Deci au orînduitŭ pre Schinderŭ-paşea de Silistria cu oşti asupra léşilor, ce era în Moldova cu doamna lui Ieremiei-vodă. Şi vădzindŭ şi pre Ştefan-vodă în turburări totdeauna şi despre ai săi şi despre; streini, l-au mazilit, luîndu-lŭ în obédzi din Ţara Muntenească, iară domniia, în locul lui, au datŭ Radului-vodă, carile are nume în ţară, de-i dzicŭ Radul-vodă cel Mare. Şi cu adevăratŭ cade-i-să acestŭ nume în véci să aibă, precum vei afla hirea acestui domnŭ la rîndul său scrise. Este aceştii Radul-vodă feciorŭ Mihnei-vodă, domnului muntenéscŭ, carele Mihnea-vodă au domnitŭ pre o vreme cu Pătru-vodă Şchiopul la noi în ţară.

Capulŭ alŭ şeaptelè

Încep. 1. Au purces Schindirŭ-paşea şi cu Radul-vodă asupra léşilor, ce era în Iaşi cu doamna lui Ieremiei-vodă. Vişnioveţchii, unul din ginerii lui Ieremiei-vodă, murise în Iaşi, deci şi oamenii lui, carii au fostŭ a lui, să dusesă în ţara lor şi din oastea lui Coreţchii. Scrisesă Jolcovschii hatmanul cărţi la slujitori, care nu va ieşi din Moldova, loc în oastea lor să n-aibă, că întrasă ei fără voia craiului în Moldova. Deci numai cu 600 de oameni rămăsesă Coreţchii.

Zac. 2. Luasă veste doamna şi boierii că le vine Schinderŭ-paşea asupra şi le porunciia şi Radul-vodă, ca un creştin, să fugă devreme. Ce Leahul simăţŭ şi fără crieri n-au vrut să purceagă mai devreme, ce amu dacă să apropiiesă oştile. Bine le dzicŭ de aceasta cazacii léşilor: „După pagubă, leahul înţeleptŭ".

Zac. 3. Îndată ce au înţăles Schinder-paşea de purcesul léşilorŭ din Iaşi, au răpedzit o samă de oaste sprintenă si i-au agiunsŭ la Drăgşani, în ţinutul Hîrlăului. Apăratu-s-au oarece léşii dintîiu, iară dacă s-au mai înglotit oastea, s-au răsipitŭ cine încotro au putut. Singur Coreţchii au cădzutŭ pre mîna lui Schinder-paşea şi biiata doamna cu coconul, Bogdan-vodă1 şi o samă de boieri. Pre boieri i-au scos Radul-vodă pre toţi de la Schinderŭ-paşea, cîţi era prinşi. Iară doamna la mare ocară au sositŭ, de care singură au mărturisit cătră boieri. Trecîndŭ cu carul, au vădzut pre boieri şi lăcră-mîndŭ au dzis: „Boieri, m-au ruşinat păgînul". La această ocară au sositŭ casa lui Ieremiei-vodă si poate hi pentru răutăţile ei, că era o făméie răpitoare, precum spunŭ şi de vréme ce au otrăvit pe cumnatu-său, pre Simion-vodă (de va hi aşea) şi de frica lui Dumnedzău depărtată.

Zac. 4. Nu era în ceia hire singur Ieremie-vodă, ce era om întreg la toate, nerăpitor, nemîndru, ne-vărsătoriŭ de sînge, blîndŭ, dumnădzărescŭ, pe cum mărturiseşte războiul lui cu Răzvanŭ-vodă, cum n-au vrut să iasă din beserică, pănă n-au săvîrşit sfînta leturghie, măcarŭ că-i spune ca să agiungŭ oştile. In dzilele lui mare bivşiuguri şi plină ţara de toate. Ce de ieste vro osîndă stingerea casei lui, din faptele doamnei sale ieste.

Zac. 5. Pre doamna şi pre Coreţchii i-au trimis Schinder-paşea la împărăţiie. Coreţchii cneadzul apoi pre urmă au ieşitŭ den chisoare cu multă cheltuială, iară doamna au fostŭ după unŭ agă turcŭ,pănă la moartea sa. Bogdanŭ-vodă copilul iară în turciie s-au săvîrşit. Agiunsesă de au fostŭ la împărăţie capigi-baş. Fost-au acéstea v leato 7124 <1616>.

Zac. 6. Trimis-au Schinderŭ-paşea după răsipa lui Coreţchii, din porunca împărăţiei unŭ ceauşŭ la craiul leşescŭ să oprească cazacii de pe mare, carii atunceşi nişte cetăţi, ce făcuse turcii pre Nipru, anume Aslan Horod şi altă cetate luasă şi omorîsâ şi oştenii cîţi erau turci şi într-acéle cetăţi (şi aceste toate apoi au făcut de au venit soltan Osman la Hotinŭ) şi să părăsască a călca Muldova cu ostil lorŭ.

Zac. 7. Au trimis şi craiul leşescŭ un sol, anume pre Cohanschii, la împărăţie, dîndŭ pricina toată pre tătari, carii dodeindŭ casele cazacilor, ei încăşi întorcŭ din pagubile ce le fac tătarîi. Este şi aceasta laudă în Letopiseţul lor, cum acela Cohanschii cu soliia lui au mazilit pre Ştefan-vodă Tomşea, ce nu ştiu cum s-ari prinde acestŭ lucru, că amu era domnŭ Radul-vodă în locul Tomşei-vodă, cîndŭ au trecut Cohanschii la împărăţiie. Iară pîră, adevăratŭ c-au avut Ştefan-vodă Tomşea totdeauna despre leşi la împărăţiie.

Zac. 8. La anul, Schinder-paşea, din porunca împărăţiei, au strînsŭ cîtă oaste au avutŭ din păşiia lui si cu Radul-vodă, domnul de Moldova, şi cu oştile munteneşti şi ungureşti de la Betlean Gabor, domnul Ardealului, că era Betlean Gabor mare nepriiatin léşilor, şi cu tătarîi, au purces asupra Ţărîi Căzăceşti, să le strice pălăncile şi să-i prade.

Zac. 9. Oblicise şi léşii gîndul lui Schinder-paşea şi i-au ieşit hatmanul Jolcovschii cu oştile leşeşti la margine, la un loc anume Buşa, mai sus de Soroca pe Nistru, din céia parte de Nistru ieste acela locŭ.

Zac. 10. Începuse Schinder-paşea a bate Raşcovul, ce, dacă au sîmţitŭ aproape de ostile leşeşti, au lăsatŭ Raşcovul şi au purces pe dencoace de Nistru, pin ţară, împrotiva locului unde era Jolcovschii, însă-i despărţiè Nistrul. Mai puţină oaste era la Jolcovschii, decît la Schinder-paşea, iară mai aleasă, tot lefecii şi să strîngea şi cazacii din toate pălăncile la dînsul. Numai fiindŭ craiul leşăscŭ la Moscŭ cu oştile, s-au feritŭ a întărîta puterea turcească. Avîndu treabă într-altă parte Crăiia Leşască, au stătut cu Schinderŭ-paşea la tocmală, la legături de pace, nedejdiuindŭ că vor ţinea turcii pacea.

Zac. 11. Capetele de pace era, despre leşi, să oprească pre cazaci, să nu îmbie pre mare şi în Moldova să nu mai îmbie oştile lor. Iară despre Schinder-paşea era să oprească pre tătari, să nu îmbie stricîndŭ în Ţara Leşască şi în Muldova domni streini să nu hie, fără cine va hi fecior de domnŭ. Ce, toate aceste în vîntŭ au fostŭ, că bine n-au sfîr-şitŭ pacea şi au purces oştile şi aceste şi acelea îndireptŭ, iară tătarii pre de altă parte au şi lovitŭ în Podoliia, în Ţara Leşască şi au făcut cîteva robii. Şi apoi, la anul, fără veste, mulţime de tătari au j lovit Volinia, o ţară mai sus de Podoliia şi păn-a strînge oştile Jolcovschii, au ieşit tătarîi cu mare plean den Ţara Leşască, fără nice o sminteală.

Zac. 12. Mare bănat pentru aceste toate au avutŭ Jolcovschii de la crai şi de la toată Crăiia Leşască, pentru moale lucrurile lui. Ce, la creştini nu sintŭ certări pentru unele ca aceste ca la turci.

Zac. 13. Radul-vodă spre aceste al treilea anŭ domnii sale céle dintîiu, s-au războlit de ochi şi poate hi, vădzîndŭ că nu va putea trece, să nu sa îngroaşe între turci şi între léşi lucruri de sfadă,singur s-au poftitŭ la împărăţiie să-i vie maziliia să poată a merge la Ţarigradŭ pentru leacul ochilor. Deci, i-au făcut pre voie împărăţiia, pre dînsul l-au chemat la Poartă, iară domniia au datŭ lui Gaşpar-vodă aicea în ţară, în locul lui Radul-vodă celui Mare.

Capulŭ alŭ optulŭ

Încep. 1. Gaşpar-vodă era omŭ de neamul său italianŭ, cum dzicemŭ la noi în ţară, frîncŭ, omŭ neştiutoriŭ rîndul şi a obiceaiurilor ţărîi, fără limbă de ţară, care lucru mai greu nu poate hi, cîndŭ nu ştie domnul limba ţărîi unde stăpîneşte.

Zac. 2. O! Muldova, di ar hi domnii tăi, carii stăpînescŭ în tine, toţi înţelepţi, încă n-ai peri aşè lesne. Ce, domniile neştiutoare rîndul tău şi lacome sintŭ pricine perirei tale. Că nu caută să agonesască şie nume bun ceva la ţară, ce caută desfrînaţi numai în avuţie să strîngă, care apoi totuş să răsipéşte şi încă si cu primejdii caselor lor, că blăstămul săracilor, cum să dzice, nu cade pre copaci, cîtŭ de tărdzîu.

Zac. 3. Era acestŭ Gaşpar-vodă multă vréme tergimanŭ la împărăţie, adecă tîlmaci tuturor solielor creştineşti ce vinŭ la împărăţiie. Şi fiindŭ şi la mijlocul păcii ce făcusă între Împărăţiia Neamţului şi între împărăţiia Turcului, pentru slujba acéia i-au datŭ aicea în Moldova domniia în locul Radului-vodă. Iară cît s-au aşedzat la domniie, măcară că era de mare credinţă la împărăţiie, îndată s-au aşădzatŭ cu gîndul spre părţi creştineşti.

Zac. 4. De laudă este hie la care domnŭ să hie spre partea creştinească, că aceasta ţară, căci trăieşte aşea în statul său pănă acmu, pentru ţări creştine stă pănă astădzi în rîndurile sale, însă cu înţelepciune, nu fără socoteală şi fără temeiŭ, în loc de folosul ţărîi să-i aducă perire, cum s-au prilejitŭ amu şi în vrémile noastre în cîteva rînduri, de adusésă a mulţi nesocoteala şi nebunia, mare cumpănă acestui pămîntŭ. Dumnedzău mai bine ştie, că de nu s-ar hi prilejit o samă de capete să cerce mijloace şi să nu alerge la împărăţiie, ar hi fostŭ de perire de istov ţara aceasta în cîteva rînduri. Aşea adusésă la mare primejdie ţara şi domniia lui Gaşpar-vodă.

Zac. 5. Să rădicasă în dzilele aceştii domnii şi j un domnişor de la Orhei, ce îndată Gaşpar-vodă au trimis oaste şi au ieşit şi singur împrotiva lui şi l-au prinsŭ şi pre dînsul viu, pre domnişor şi cîteva capete de la Orheiŭ, pre carii i-au şi omorîtŭ j îndată. Ştiia limba sîrbească Gaşpar-vodă şi cîndŭ i-au mustratŭ pre căpitanii cei prinşi orheieni, li-au dzis sîrbeşte: „Да имаете срдце чисто къ Господарю". Le tîlmăciia apoi aceste cuvinte pre rumâniie Bucioc vornicul de Ţara de Gios, adecă: „Să aveţi inimă curată spre Domnŭ".

Zac. 6. Stăpîniia atuncea Ardealul, căruia dzicem noi Ţara Ungurească, Betleanŭ-Gabor, după stîngerea Batoréştilor şi avè mare războaie împrotiva nemţilor pentru Crăiia Ungurească şi îndemna şi pre turci asupra léşilor că dedésă léşii agiutoriŭ i împăratului nemţăscŭ împrotiva lui Gabor şi atun-ceş de curundŭ îi bătuse léşii o oaste foarte rău la Caşa. Deci îndemna într-acéia pizmă pre turci asupra léşilor, făgăduindu-le că de or merge asupra léşilor, să nu poată a da Leahul agiutorŭ nemţilor, va putea fără zăbavă a lua Beciul de la némţi. Şi cu acelea îndemnări şi cu făgăduinţă, cu mare daruri Scrisesă şi la hanul la Crîm, care cărţi au cădzutŭ pre mînule lui Gaşpar-vodă şi îndată le-au trimis Gaşpar-vodă la craiul leşescŭ. Dacă le-au vădzut craiul cărţile, singur n-au vrutŭ să pono-sluească lui Betlean, ce avîndu Betlean Gabor oameni a săi între svetnicii leşeşti cu cuscrii, au pus craiul pe oameni de ai lui să-i poruncească, căci nu se părăseşte de aceste fapte, cu vrăjmăşia împrotiva creştinilor. Şi i-au trimis şi izvoadele scoasă din cărţile lui şi au mărsŭ solul de la boierii leşeşti cu multă mustrare şi bănatŭ, arătîndu-i şi izvoadele cărţilor lui, ce au scris la hanul. Dacă le-au vădzut Betlean Gabor cuvintele sale de faţă, au dzis cătră soli: „Muri-va Gaşpar pentru acéle cărţi". Şi îndată, de toate îmbletele lui Gaşpar-vodă au dat ştire la împărăţiie.

Zac. 7. Curundŭ au simţitŭ Gaşpar-vodă că ş-au pierdutŭ la turci credinţa, deci s-au aşădzatŭ cu gîndul şi mai tare cu léşii, îndemnîndu-i asupra turcilor. Şi în cetatea Hotinului îndată au băgatŭ oşteni leşăşti, dîndu-să aievea suptŭ apărarea lor cu ţara. Nu putea de tot slobod să hie în gîndul său de boieri, carii socotindŭ cea de apoi, să nu vie vreo perire ţărîi, nu-i pristăniia boierii, din carii era mai capŭ atunce Bucioc vornicul mare de Ţara de Gios; Vasilie-vodă era vistiernic mare la aceea domniie. Ce, în multe chipuri să ispitiia să omoară o samă de boieri, să fie el slobod în faptele sale, ce aşea aievea nu să cutedza să-i omoară pentru ţară, că era Bucioc la ţară ales de toţi. Iară pre Vasilie-vodă, dîndu-i pricină că nu dă samă de o sumă de bani a visteriei, măcarŭ că-i era hinŭ de cununie, l-au pus în temniţă si l-au pus şi la muncă. Iară pre Bucioc pusesă gîndŭ să-l otrăvască şi într-o dzi oprindu-l la masă şi-au scornitŭ voie bună, închinîndŭ la Bucioc cu veselie şi au pus de i-au datŭ otrava. În loc s-au simţitŭ Bucioc otrăvit şi s-au şi sculat de la masă şi s-au dus la gazdă, avîndu ierbi împrotiva otravei, date de la un doftor priiatin, că aştepta elŭ una ca acéia de la Gaşpar-vodă. îndată au luatŭ ierbi şi au început a vărsa otrava, cu mare cumpănă de viaţă. A doa dzi s-au făcutŭ războlit şi Gaşpar-vodă, dîndŭ vina stolnicilor că au fostŭ bucatele cotlite.

Zac. 8. Văzîndŭ grije de viiaţa Bucioc vornic, numai ce i-au căutat a prestăni cătră sfatul lui Gaşpar-vodă, ce avea amu aşedzatŭ cu léşii. Şi era aievea şi la împărăţiie îmbletele lui, deci trimisăsă la Schinder-paşea poruncă împărăţiia să nevoiască doară îl va prinde. Ce oblicise Gaşparŭ-vodă şi de toate da ştire la léşi. Deci vădzîndŭ împărăţiia că nu-l pot prinde cu meşterşug, au trimis unŭ agă pre obiceai, Schimni-ceauş, să cuprindză scaunul şi să-l mazilească pe Gaşpar-vodă. Iară cît au prinsŭ de veste Gaşpar-vodă că vine Schimni-aga, au scornitŭ că-i vin léşii asupră-i şi au ieşit den Iaşi şi au pus tabăra la Capul Stîncii, împrotiva Ţuţorîi.

Zac. 9. Cum au sositŭ Schimni-ceauş după obiceai, amu era gătit lucrul; îndată au pus slujitorii de au abătut în turci şi cîţi au fostŭ cu aga şi pre singur Schimni-aga i-au omorîtŭ. Şi îndată au răpedzit şi în tîrgŭ, de au turburatŭ şi tîrgul şi cu slujitori amestecaţi, pre unde, pe care au apucat vremea, acolea i-au omorît. Mulţi den turci să închidea pen pivniţe cu arme, de să apăra. Gaşpar-vodă, după aceasta faptă, îndată au purces în tîmpinarea lui Jolcovschii hatmanul leşescŭ, carele era amu aproape, la margine, cu oşti.

Zac. 10. Era gata Schinderŭ-paşa şi mai înainte de aceste fapte a lui Gaşpar-vodă, să margă cu oşti asupra léşilor den porunca împărăţiei şi era orîn-duitŭ şi hanul şi Cantimirŭ-beiŭ, vestitŭ războinic pe acéle vrémi şi oştile munteneşti şi o samă de oşti Ungurésti de la Betlean Gabor, de toată oastea aproape de 60.000 şi 1.000 de iniceri, din odăile ini-ceréşti orînduite şi cu aceste oşti au întratŭ în ţară Schinder-paşea.

Zac. 11. Léşii încă să nu lase înşélatŭ pre Gaşpar-vodă cu priietinşugul lor şi să-şi tocmească Jolcovschii smentélele céle dinţii, au purces şi el cu oastea şi au trecut Nistrul la Hotin în 22 de dzile a lui av-gustŭ.

Zac. 12. Oaste Jolcovschii hatmanul avé 1.600 de husari tot înheraţi, 4.000 de călări deosebi de husari, ce le dzic steaguri îndzăoate, 200 de raitari némţi călări, 400 de cazaci lisovţi, 2.000 de pedestri némţi. Această oaste era lefecii; era şi a domnilor deosebi vro 2.000 de oameni şi de acéia cîţva carii mărgŭ de bunăvoie, în dobîndă, carii apoi au mîn-catŭ capul lui Jolcovschii. Venisă şi un copil den casa craiului, de la crai, numai să între Jolcovschii cu oşti în Moldova într-agiutoriŭ lui Gaşpar-vodă. Al doilea hatman, cum dzicŭ la dînşii, de cîmpŭ, era pre acéia vréme Coneţpolschii.

Zac. 13. Dac-au trecut Jolcovschii hatmanul cu oştile leşăşti Nistrul la Hotinŭ, au făcutŭ léşii sfatŭ şi sfătuiia Coneţpolschii să aştepte oştile acolea la Hotin pre Schinder-paşea, să nu să depărtédză aşea în cîmpi, împrotiva mulţimei de oşti tătărăşti şi turceşti şi el să meargă pe Nistru de pe céia parte, să strîngă cazaci de pen pălănci, să lovască în urma oştilor pe la Tighinea. Ce acesta sfat n-au priimitŭ Jolcovschii hatmanul, ce să hie dzis, mai bine să vadză veştile cum sintŭ, decît să le audze de la alţii.

Zac. 14. În 23 dzile a lui avgustŭ au venit şi Gaşpar-vodă în tabăra leşască, sprintin, numai cu 600 de oameni, la adunarea cu Jolcovschii şi după sfatŭ ce au avut cu capetele leşăşti, au purces cu toată oastea leşască pe Prut în gios, de la Hotin la Ţuţora şi acolo la Ţuţora au pus tabăra léşii. Scrie Léto-pisăţul leşăscŭ că au avut şi Gaşpar-vodă 12.000 de oaste de ţară. Sosit-au Jolcovschii la Ţuţora, septemvrie 2.

Zac. 15. Nu ştié Jolcovschii de Schinder-paşea, la ce loc este şi cu cîtă samă de oaste, lăsîndu-se de toate în nedejdea lui Gaşpar-vodă. Ce, Gaşpar-vodă, deşi Ştiia din iscoadele sale de mulţimea oştilor turceşti, iară nu spunea toate léşilor, să nu le strice inimile.

Zac. 16. La 7 dzile a lui septemvrie, în 5 dzile după sosirea léşilor la Ţuţora, au sosit şi străjile tătărăşti, deodată cu 300 oameni, cu carii hărăţindu-să cazacii, ce le dzice lisovţii pre acéle vrémi, i-au înfrîntŭ lisovţii pre tătari, iară vii n-au putut prinde nice pre unul. Numai capete cîteva de tătari au adus la Jolcovschii, ce n-au putut şti nice atunce léşii de puterea lui Schinder-paşea. Iară tătarîi prindea în toate dzile de la léşi limbă, din holota lor ce îmbla pentru hrana, şi Ştiia Schinder-paşea de toate de la léşi şi cum este oastea leşască puţină.

Zac. 17. în 8 dzile a lui septemvrie, întîiŭ Can-temir-beiŭ, apoi şi singur Schinder-paşea, au sosit la Ţuţora şi ş-au întinsŭ corturile Schinder-paşea direptŭ deasupra taberii leşăşti, mai din gios. Léşii era în şanţuri, céle încă de Zamoyschii făcute. N-au vrut să scoată oastea Jolcovschii într-acéia dzi, mai multŭ de nişte steaguri sprintene cu lisovţii amestecate, mai multŭ doară ari putea prinde vreo limbă, să ştie de oaste, atîta este cît sosisă, au mai este pre urmă. Ce toată dzua hărăţindu-să cu turcii şi cu tătarîi, ieşindŭ şi de ai noştri muldoveni la harţŭ şi nice atuncea au putut lua limbă, că mai multŭ de un stegarŭ turcŭ n-au prinsŭ şi pănă a-l aduce la Jolcovschii, au muritŭ de rane.

Zac. 18. Atîta oaste de toată, cîtă sosisă descălecată, socotindŭ Jolcovschii şi neştiindŭ că în ceiaş noapte au sositŭ şi oardele a hanului, cu galga-sol-tanŭ, fratele hanului, că hanul sîngur rămăsesă în Bugeagŭ, iară ostile toate le pornisă cu galga-sol-tanŭ, a doa dzi dez-dimeneaţă, au scos Jolcovschii toată oastea leşască, pre pilda lui Zamoyschii, cîndŭ cu Cazi Cherei-soltan, şi-au tocmit oastea, cît agiungea glonţul puşcei, făcîndŭ şi doao băşti de pămîntŭ, una la un cornŭ de oaste, alta la altŭ cornŭ, cîte cu patru pusei şi cîte 300 de pedestraşi cu focŭ. Iară Schinder-paşea tocmisă oastea sa turcească şi pre unguri şi pre munteni la aripa din gios, iar aripa din sus au dat-o lui Cantemir cu oardele lui, iară celelalte oarde ce era cu galga-soltanŭ nu s-au ară-tatŭ de după dealŭ, pănă nu s-au început războiul. Zac. 19. Dacă s-au apropiiat oştile de sine, au datŭ léşii întîi şi cu muldovenii războiŭ şi în loc împengîndŭ pre ordele lui Cantemir şi turcii înce-pusă a să da înapoi. Ieşiţi léşii la cîmpŭ mai multŭ decît le era porunca cu şireagul cél din frunte, au izbucnitŭ şi ordele cu galga-soltanŭ şi au dat cu toate oştile năvală la rîndul cel din frunte leşăscŭ şi l-au înfrîntŭ. Ai noştri, moldovenii, pre obiceai, îndată au plecatŭ fuga şi holota léşilor, ce era în goană, aşijderè. Iară tătarîi, neîncăpîndŭ toţi în frunte, au lovitŭ si din dos pe léşi. Şi aşea cu mare vărsare de sînge, au înfrîntŭ rîndul cel dentîi, păn au agiunsŭ la al doilea rîndŭ, ce era tocmai iară frunte, unde era şi hatmanii singuri. Şi era toate şi acéle rînduri mai încungiurate de tătari, de cătră tabăra lor. Ce au mărsŭ tot buluc léşii, apărîndu-să de tătari, pănă supt şanţuri.

Zac. 20. Schinder-paşea tot cu acéia năvală au lovit başta cea din gios şi fără zăbavă au întratŭ ienicerii în baştă. Sărit-au léşii, amu de lîngă şanţuri, şi au apucatŭ de au scos o samă de pedestraşi ce era în baştă, iară mai mulţi au perit şi patru pusei au luat turcii. După acéia au stătut oastea în tocmală neclătită, numai cît să apară léşii de năvala tătarîlor şi başta cea din sus au rămas întreagă.

Zac. 21. Aproape de apusul soarelui, Schinderŭ-paşea au descălecatŭ oastea toată la odihnă, iară léşii au cădzutŭ la mare spaimă şi turburare, şi lăsindŭ şi ei străji, iară oastea céialaltă au intratŭ în şanţuri, pe la otace. Şi îndată au mărsŭ toate capetele la cortul lui Jolcovschii, la sfat, mîhniţi toţi, vădzin-du-să închişi de atîtea mulţime de oşti, depărtaţi de ţară şi cetăţile sale, fără nice o nedejde de agiutoriŭ. Ţinea hatmanii amîndoi inime tari, răspun-dzîndŭ tuturora, cum a doa dzi vor să-şi tocmească lucrul cu războiŭ şi apoi, dacă n-or putea a înfrînge puterea nepriiatinilor, să lége tabăra şi să margă cu tabără legată spre ţara lor, spre Nistru. Au pătrunsŭ tuturora inimile acestŭ sfatŭ, dacă au au-dzitŭ cu tabăra legată marşul, fiindŭ amu den loc închişi de păşunea de cai şi de hrană de oameni. Şi după acéia s-au răşchirat sfatul îndată. Unŭ domnŭ anume Strus şi Calinovschii staroste de Cameniţă şi Samoil Coreţchi s-au gătitŭ de fugă noaptea cu oamenii săi şi au purces năzuindŭ îndată să treacă Prutul noaptea şi acolea, la trecătoarea Prutului, dîndŭ în Prut ca oile spăimaţi, s-au înecatŭ Calinovschii starostele de Cameniţă şi mulţi din léşi. Unii, rătăcindŭ noaptea, au cădzutŭ a doa dzi în mînule tătarîlor, pe alţii i-au dus cursul apei, de i-au abătutŭ iar înapoi la mal, de li-au căutatŭ a întră iară în tabără. Iară Hmeleţchii şi Cazanovschii, capetele cazacilor, au lovitŭ întîi alăturea cu Prutul, apoi au luat cîmpii şi au mersŭ, fără nici o dodeială, întregi. Ceielaltă oaste de lefecii să turbu-rasă cu toţii şi ei de fugă, scornindu-să cuvîntŭ pen tabără c-au fugit hatmanii, cît şi céia ce era la straje, părăsise străjile. Ce înţelegîndŭ Jolcovschii spaimă ca acéia oştii, au îmbiat pe la otace cu făclii de vîntŭ, arătîndu-se oştenilor, cum este de faţă şi are grije de oaste şi au mai întăritŭ şi străjile. Şi aşea de-biia au aşedzat oastea de spaimă. Şi în céiaşi noapte au scris şi cărţi, dîndŭ ştire la craiul, cu pîră pe acéia ce au fugit din tabără.

Zac. 22. Gaşparŭ-vodă vădzîndŭ mare turburare şi fugă în oastea leşască, părăsit şi de oştenii săi, au purcesŭ şi elŭ noaptea şi au trecutŭ Prutul bine. Numai, amu la branişte fiindŭ cu puţinei de ai săi şi den boieri, Şepteliciŭ hatmanul şi Goia postelnicul, pe lîngă dînsul, l-au omorît ceia ce era cu dînsul. Scîrnavă şi groadznică fapta şi neaudzită în toate ţări creştine. Domnul, ori bun, ori rău, la toate primejdiile feritŭ trebuieşte, că oricum este, de la Dumnedzău este. Precum dzice svinta Scriptura: „Нъ ест ин едина класт тъкомошт бога", adecă: „Nu-i nice o putere, fără de la Dumnedzău dată".