Vameş mare ce ţâne scălile ţărâi pentru vămăşie; duc dulceţi şi cofeturi la masă domnului la dzile mari şi ispravnic pre neguţători.

Şetrar mare pre corturile domneşti şi-n oşti şi-ntr-alte căli şi purtătoriu de grijă tunurilor.

Uşer mare, purtătoriu de grijă tuturor solilor şi tălmaci striinilor la giudeţ.

Armaş mare, ispravnic şi purtătoriu de grijă pentru toţi ceia ce fac rău şi cad la închisoarea ţărâi, la temniţă şi pedepsitoriu acelora tuturor şi cei giudecaţi de moarte daţi în mâna lui, să-i omoare.

Aga, ispravnic pre dărăbani şi pre târgu, pre Iaşi, giudeţ.

Logofăt al doilea, hotărâtoriu de ocine în toată ţara.

Postelnic al doilea, în toată vrémea dvorbitoriu înaintea domnului şi ficior de boieriu ales.

Logofăt al treilea, cărtulari, scriitoriu bun, dvorbitoriu totdeauna lângă domnu, credincios la toate tainele domnului şi cărţi ori den ţară, ori de la priietini de unde ar veni, toate în mâna lui mărgu şi cu învăţătura domnului de la dânsul iese răspunsurile şi pecétea tărâi în mâna lui. Şi orice giudéţe şi îndreptări să facŭ oamenilor, fără pecétea domnului nu poate hi carie-i în mâna logofătului al treilea, credincios în toate la domnu.

Postelnici den al doilea, înainte câţi va domnul să facă, deprindzindu-să la aceia cinste, iese şi la altă cinste mai mare.

Spătariu al doilea şi al treilea; al doilea zvoreşte cândŭ nu zvoreşte cel mare, şi el îmbrăcat, cu spata încinsu şi cu buzduganul amână la spatele domnului. Iar spătariul al treilea zvoréşte peste toată vrémea.

Păharnicul al doilea, după dvorba păharnicului celui mare, dvoréşte la masă şi derege păhar cu băutură la domnu.

Păharnicul al treilea, iar cândŭ nu derége al doilea, derége şi el la masa domnului.

Aşijdiria şi mitropoliia de la Suceava şi episcopia de la Rădăuţi şi mănăstirea Neamţului şi alte mănăstiri.

Aşijdiria întăiaş dată au trimis de au luat blagoslovenie de la patriarşii răsăritului şi au făcut mitropolit, de l-au aşezat la scaun, la mitropolie în Suceava, numai anume nu scrie ce mitropolit au fost.

(AXINTE URICARIUL)

Însă la un létopiseţ a lui Dubău logofătul înseamnează cum să fie trimis întăi Iuga vodă, carile s-au poménit mai sus, la arhiepiscopul de Ohrida, de au luat blagoslovenie şi au pus mitropolit pe Theoctist, dară nu arată nici o dovadă, ci veri citi mai-nainte, la altu Alixandru vodă, de unde au luat blagoslovenie Theoctist mitropolitul.

Iar la leatul 6923 (1415) au trimis de au adus cu multă chieltuială şi moaştile sfântului mucenic Ioan Novii de la Cetatea Albă, de la păgâni şi le-au aşezat în târgu, în Suceava, la mitropolie, cu mare cinste şi cu litie, pentru paza şi ferinţa scaunului domniei sale, carile să prăznuieşte miercuri, joi, în săptămâna rusaliilor, care ver ceti la cărţile biséricii mai pre largu pentru mucenia lui.

Cându s-au făcut săbor al optulea

În zilile acestui domnu fu săbor mare în Florenţia, în Ţara Italii, adunare mare de părinţi, ca să poată împreuna bisérica răsăritului şi cu apusului, pentru multă neîngăduinţă şi price, pentru capetile legii, la care săbor însuşi patriarhul Ioasaf de Ţarigrad şi cu împăratul Ioan Paleolog, cu mulţi mitropoliţi şi episcopi au fostu. Şi de ţara noastră încă au fostu trimis pre Grigorie Ţamblac. Iar de la apus, singur papa Hristofor cu gardinalii şi din multe locuri arhiepiscopi şi adunare mare de părinţi, la leatul 6940(1432).

(AXINTE URICARIUL)

Iară la hronograf grecescu scrie că au fostu papa Evghenie şi de la Moldova au fostu Ioasaf şi vă leatul 6947 (1439), cândŭ s-au obârşit săborul. Şi aşa vom putea créde cum scriu grecii, că ei cum au fostu acolea şi cum au văzut, aşa au însemnatu.

Unde pre urmă bun nimica nu s-au ales, că în loc de împreunare, mai mare vrajbă şi zarvă şi dispărţire s-au făcut, măcară că împăratul Paleolog, de nevoia turcilor ce-i venise la grumazi, că rămăsése numai cu numele împăratu, iară afară coprinsése turcii tot, pristănise la toate capetile legii, pre voia papii, numai să-i dea ajutoriu împotriva vrăjmaşului său, ce-i şi făgăduisă. Iară alţii tocmala lor ce să făcusă, le-au părut că-i strâmbătate şi asupreală biséricii răsăritului, că toate le lăsase pre voia lor, iară ei nimica din câte au vrut ai noştri nu au priimit. Ci atâta zavistie lucrul au aţiţat, că în loc de împreunare, nici să auză de numele papii şi a biséricii apusului, socotind-o în loc de călcătoare de lége. Scriu că începătoriu şi aţiţitoriu acestui lucru să fie fostu Marco episcopul de Efes, carile ca un dascal şi cum zicu unii, pentru pizma grecească, cunoscându că împresoară pre ai noştri, de n-au priimitu, ci au datu véste pretitinderile ca să nu priimească niminea acel săbor, măcară că alţii toţi au fostu pristănitu şi au fostu şi priimit. Ce şi acelora le da vină că au dat mâzdă. De care lucru, de era mai-nainte de acel săbor ceva neîngăduinţă într-acéste bisérici, era şi nădéjde că să vor tocmi şi vor veni la împreunare, iară după săbor, atâta oţărâtură stătu într-amândoao biséricile, de nu să pot vedea cu dragoste, ce una pre alta huléşte şi defaimă şi una pre alta va să pogoare şi să o calce. Răsăritul este începător, apusul va să să înalţe şi aşa una alţiia nu va să dea cale, cum răsăritul cu apusul n-ar fi fostu logodna lui Hristos. Ci de acestea destulu-i, ci la ale noastre să ne întoarcem.

Pentru pacea aşăzată ce au făcut Alexandru vodă cu craiul leşesc

Alexandru vodă făcu priiteşug mare cu léşii şi legătură tare, ca fie la ce treabă unul pre altul să ajutorească. Nici zminteală au fostu, că întăi au poftitu craiul pre Alixandru vodă ca să-i trimiţă ajutoriu împotriva crizacilor la prusi, nici s-au amăgit cu priiteşugul, că au trimis ajutoriu călăreţi moldovéni, carii au făcut mare izbândă. Că bătându-să cu crizacii, întăi au dat dos a fugi, de i-au înşirat, gonindu-i spre o pădure şi aciiaş pedestrindu-să, au săgetatu-le cai, de le-au căutat a da dosul némţii. Şi aciiaşi ai noştri s-au încălăratu şi mare moarte au făcut într-înşii. De care lucru, daca s-au întorsu ai noştri acasă, mare mulţămită au avut Alexandru vodă de la craiul. Avându décii craiul leşescu a face oaste asupra lui Jicmontu craiul ungurescu, pus-au zălog la Alixandru vodă, Sneatinul şi Colomăia şi toată Pocutia şi au luat 1 000 de ruble de argint. Şi într-acelaşi an au murit Alixandru vodă, după ce au domnitu 32 de ani şi 8 luni. Şi banii au rămas la léşi.

Domniia lui Iliiaş vodă şi a lui Ştefan vodă, ficiorii lui Alixandru vodă celui Bătrân

După moartea lui Alixandru Vodă celui Bun au stătut la domnie fiiu-său cel mai mare, Iliaş vodă, carile au priimitu şi pre frati-său, pre Ştefan vodă la domnie. Şi legându priiteşug cu léşii, le-au întorsu Pocutia cu toate târgurile şi le-au iertat şi banii. Décii au intratu vrajba intre fraţi, că Iliaş vodă vrându să omoare pre frate-său, pe Ştefan vodă, deci Ştefan vodă au fugitu la munténi.

De războaiele acestor 2 fraţi

Scrie létopiseţul nostru cestu moldovenescu, că daca au fugit Ştefan vodă la munténi de nevoia frăţine-său, de acolo luundu ajutoriu de oaste, au venitu spre ţară, unde i-au ieşit înainte frate-său, Iliaş vodă, la locul ce să chiamă Lolonii. Şi dându războiu, birui Ştefan vodă pe frate-său pe Iliaş vodă şi-l goni din ţară şi apucă Ştefan vodă scaunul.

Al doilea război

Décii nu după multă vréme, de iznoavă au venit Iliaşu vodă cu oaste asupra frăţine-său, lui Ştefan vodă, în anii 6942 (1434), unde i-au ieşit Ştefan vodă înainte, la Dărmăneşti, fevruarie într-o zi, luni în săptămâna albă, şi dându război vitejaşte, iarăşi birui Ştefan vodă.

Al treilea războiu

După acéia de iznoavă, nu după multă vréme, s-au mai ispitit Iliaş vodă al treilea rându, de au mai intrat în ţară cu oaste leşască, unde i-au ieşitu nainte Ştefan vodă la Podraga şi lovindu-să oştile de faţă, iară pierdu Iliaşu vodă războiul.

Al patrulea războiu

De noroc era Ştefan vodă cu frati-său Iliaş, că bine nu să curăţiia de dânsul, atuncia şi sosiia, care au venit de iznoavă asupra lui Ştefan vodă cu oaste în anii 6943 (1435) avgust 4 zile şi s-au lovit cu Ştefan vodă al patrulea rându, la Chipereşti, într-o vineri. Ci norocul său cel rău iarăşi nu i-au slujitu, că iarăşi pierdu Iliiaşu vodă războiul, cum să zice şi la scrisoare: "Unde nu va Dumnezeu, nu poate omul".

Al cincilea războiu

Iliiaşu vodă ştiindu-să căzut jos, nu pierdu nădéjdea, ci de iznoavă strânsă oaste şi au intrat în ţară la anii (6945 (1437) şi s-au lovitu al cincilea rându cu Ştefan vodă, într-o joi, martie 8 zile. Ce nimica n-au folosit, că norocul lui cel prostu iarăşi îl lăsă la zminteală, de pierdu războiul, de i-au căutatu iarăşi a să întoarce înapoi la Ţara Leşască.

De împăcarea fraţilor

După acéia, curândă vreme, scrie că s-au împăcatu Ştefan vodă cu frati-său Iliaşu şi s-au împărţit cu ţara, cum va spune mai jos. Şi domnindu împreună şapte ani, mai apoi lui Iliaşu vodă i-au scos ochii. Iară letopiseţul cel leşesc de aceste războaie a ficiorilor lui Alixandru vodă nimica nu scrie, ci scrie că daca au venitu Ştefan vodă cu ajutoriul muntenescu şi au împinsu pre Iliaşu vodă din ţară, s-au dus Iliiaşu la craiul leşescu, după ce au domnitu Iliaş vodă doi ani şi 9 luni. Iară noi n-am vrut să lăsăm să nu poménim de războaiele acestor doi fraţi, căci că poate fi adevăratu, de vreme ce au fost având atâta vrajbă întru dânşii. Iară létopiseţul cel leşesc scrie că daca au gonit Ştefan vodă pre Iliaşu vodă din ţară, s-au dus Iliaş la craiul leşescu, la Vladislav Iaghello şl au pohtitu ajutoriu, să-l aducă la domnie şi să i să pléce cu toată ţara. Ci fără zăbavă de la frati-său, Ştefan vodă, au venitu soli cu daruri, poftindu-l de pace şi l-au aflatu la Lănciţi, făgăduindu să fie plecatu şi el lui crai. Pentru care lucru, măcară că Iliiaşu vodă au fostu ţiind o sor' a crăiasii, a Zofiei, şi-i era craiul mai priietinu, fiindu-i cumnatu, ci sfatul cunoscându pre Ştefan vodă că este mai de folos ţării, poftiră pe craiul să-l lase în pace şi să-l jure, să le fie lor cu credinţă. Iară lui Iliiaşu să-i dea hrană şi să aibă socotinţă, că văzându Ştefan vodă că-i la cinste, să să teamă şi să le ţie jurământul. Ci lui Iliaş nu-i sosiia pita craiului, ci gândi iară de domnie şi au vrut să intre iară în ţară. Ci l-au prinsu Ian Ciola şi l-au datu la pază la cetatea Siraţului şi de ajunsu i-au datu hrană, şi lui şi doamnii lui, cu toată casa. Iară Ştefan vodă în Suceava au jurat lui crai înaintea solilor. Mai apoi ca să arate slujbă, au răsipitu o seamă de tătari, carii au fostu intrat la Podoliia să prade şi la Braţlav şi o samă vii i-au prinsu şi i-au trimis lui crai, la Sfidriial. După acéia, cum s-au pomenitu mai sus, s-au împăcatu Iliaşu cu frate-său, Ştefan vodă şi s-au împărţitu cu ţara: Cetatea Albă şi Chiliia şi Ţara de Jos s-au venitu lui Ştefan vodă, iară lui Iliaşu vodă: Suceava şi Hotinul cu Ţara de Sus, zicându că după acéia au fostu legătură cu craiul leşescu şi mai mare şi daruri în toţi ai au fostu trimiţându Iliaşu, iară craiul i-au fostu datu Haliciul, ca să-şi ţie avérea.

De nişte tătari ce au prădat ţara în doao rânduri