Esop şi ştrengarul
Fabulă de circonstanţă |
Şi-n anticul timp d-eroi
Ştrengari erau ca la noi,
Carii din ecces de minte
Derâdeau şi cele sfinte.
Cel ce nu li sămăna
Prin minciuni se defăima.
Spune istoria c-Esop
Au fost hâd, ghebos şi şchiop,
De el pruncii se spăreau,
Iar nebunii îl derâdeau.
Îns-acea tristă figură
Era vas d-învăţătură,
Ce prin fabule o mie
Au agiuns şi-n Românie.
Esop, sclav când fu-n Efes,
De patronul său trimes,
Trecând în o zi pin strată,
Alungat au fost d-o ceată
De ştrengari ieşiţi din şatră,
Dintre care-unul cu-o piatră
Nemeritu-l-au în şele,
Că-i veniră ameţele.
Neputându-şi răzbuna,
Pe ştrengarul lăuda
Esop pentru ghibacie
Şi i-au zis: Rău pare mie
Că nu pot să fac alt dar
Decât numai d-un dinar.
Dar vezi cela ce-au trecut,
Decât mine-i mai avut;
Pre el de vei nemeri,
Înzecit te-i folosi.
Deci ştrengarul lăudat
De câştig s-au apucat
Ş-aşa bine au chitit
Că-n cap ţinta au nemerit.
Îns-acest avut barbat,
Fiind public magistrat,
Un sergent privighitor
Prins-au pe cel praştiitor.
Şi în loc de mulţămită
Dădu ceartă-agonisită.
Iar poporul adunat
La dreptate au aplaudat.