Cântecul unui giune român din Anovlahia
Nu-n politie, ci la sat,
Care-i zic la noi Vlahor,
De români împoporat,
M-a cuprins duios amor,
Fiica unei văduvi bune,
Între fete chiar minune!
Zis-am: Mamă, o dulce stea
Luminează-n a ta casă,
A ta fată mi-e mireasă
Ş-o voi duce-n casa mea,
În viaţă ca să fie
A românului soţie.
Ah, nu ştiţi în ochi, în faţă
Câtă graţie şi frum˘seaţă!
A ei buze erau scrise
Chiar cu roş de trandafir,
Sărutarea ei văpsise
Ş-a mea buză de profir.
În trei râuri limpegioare
Spalai roşul buzei mele,
Însă unde roşioare
A văpsit râuri trustrele,
Roş văpsis-a mărei prund
Ş-a ei ape pănă-n fund!