Muza cătră poetul Panoramei Moldovei
La 1850 înturnat din străinătate |
Când sufla o grea furtună
Preste patria dorită,
D-unde fost-ai departat,
Tu erai de voie bună;
Ca s-o vezi mai fericită,
Azi şi mâine-ai aşteptat.
Sunetele lirei tale
D-aurită viitorime
Aveau dulce argument;
Iacă se deschisă-o cale
Pentru-a patriei giunime,
S-o agiute prin talent.
Revăzut-ai al tău munte,
Turma cu păstori şi fete,
Ce te-ndeamnă la cântat;
Di ce porţi o tristă frunte,
De-a ave de lacrimi sete
Di ce tot n-ai încetat?
Unde-i ecatombei sfară,
Cântece de bucurie
Ce triumfului convin?
Înturnatu-te-ai în ţară
S-o nutreşti melancolie?
Ea-i sătulă de suspin.
Oare zâna amoroasă
Ce-ai găsit-o-n văduvie
Azi credinţa ţ-a călcat?
Ori odoară preţioasă
Furul cel cu ghibăcie
Din comoară ţ-a prădat?
Dacă zâna cea frumoasă
Ce prin ochi şi dulce buză
N-a-ncetat a te-ncânta,
D-alt odor dacă nu-ţi pasă
Decât de ea şi de muză,
Încetează-a suspina.
Despre patrie nu geme,
Este Cine grijă-i poartă,
Ce-a pieri n-o va lăsa;
De puternici El nu teme,
Că a meserilor soartă
Lui i place-a apara.
Tronu-i este-n sferi senine,
El pe domni în mână ţine
Şi le-nsuflă voia sa;
El, precum de ani o mie
A păstrat pe românie,
Şi de-acum o va păstra.
Cântătorule, deci, giune,
Din al tău sân depărtează
Acel cuget întristat;
Răsărinde zile bune
Ş-a speranţei lină rază
Cântă iar, cum ai cântat!