La introducerea limbei naţionale în publica învăţătură
în Moldavia, la 1828
Cele neguri ce-s în râpa Aheronului născute,
A lor aripi întinsăse prest-a Daciei câmpie,
Iar fantomi a nopţei oarbe, prin un somn de trândăvie,
Ţineau mult timp îngânată a românilor virtute.
Muzele-n nemernicie spăimântate umblau şi mute,
Neputând a patriei limbă din uitare să învie,
Şi păstorul numai, singur, cu-ntristată armonie,
Românesc cântec sunat-au pre cimpoi şi alăute.
Însă Pronia îndurată a sfărmat fatale fere,
Ş-a doritului Luceafăr ni răsare-acum scânteia,
Ce pre soarele mineşte de la depărtate sfere.
Aşteptând românii ziua, când văzură raza-ntăia,
Înălţând spre ceriul ochii, c-un suspin de mângâiere,
A-nvierei mele, zis-au, ziua-ntâi va fi aceea!