Dedicat d-sale d. Vasili Alecsandri

Viersul care-ntâia oară a sunat în Românie
Pe-alăuta ce de secoli fără coarde-a fost rămas,
Spre-aminti a patrii fapte prin a doinei armonie,
Dupre metrul care muza l-a dictat de pe Parnas,
Va trăi atâtea timpuri cât Pionul, petros munte,
Între nouri inal a-va maiestoasă a lui frunte.
Deşi cântul a lui Omer poartă cea întâi cunună,
El nu-ntunică pe Pindar, nici a lui Alceos ton,
Înfocatele suspinuri şi cuvintele-ncă sună
A Safei înamorate şi a lui Anacreon
Nice între a Greciei zâne a brilat numai Elena,
Pe eroi şi pe filozofi n-a produs numai Atena.
Înainte de Ahiles şi de falange spartane,
Vie uit-au şi al ei eroi, care-umpleau în timpul lor,
Prin virtute 'nţelepciune şi prin fapte miliane,
Lumea toată de esemple, de mirare şi lucor;
Însa geniile acele, demne chiar de nemurire,
Zac uitate, c'un poet n-a lasat de ele ştire.
Tu, în căruia sân Zeul a aprins sânta scânteie
Să dai faptelor prin muză traiul cel nemuritor,
Între teme înmiite nu-i afla mai naltă-idee
De aceea ce dictează sântul patriei amor,
A românilor virtute deci prin versul tău să-nvie,
Ca nepoţilor d'esemple şi de glorie să fie!