la 1828
Epitropiei învăţăturilor publice Imitat

EDUCAŢIE

Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit
La voinţă şi-ntâmplare în salbatica pădure,
Mai nainte de a creşte, vor să piară nesmintit
De a fiarelor calcare sau de barbară secure,
Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ.
Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată,
Îndrepta-v-ar a lor viţă, atunci când nuiele sânt,
Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată
Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an,
Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case,
Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman.
Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase,
Ar da râurilor lege ş-a lor curs ar înfrâna,
Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună,
Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta,
Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună.

Se asamănă şi fiii cu copacii de pe plai,
Fii ce cresc în rătăcire şi răpun în răutate,
Şi-n loc moartea să le plângem, suspinăm de a lor trai,
Ce-i spre dauna şi ruşinea familiei întristate!
Dacă timpuriu moralul mintea lor ar fi-nzestrat,
Atuncea din sânul meser ar ieşi genii măreţe.
Cela ce pe drumul public pe călători a prădat,
De avea îndemn, mijloace ca virtutea să înveţe,
Cu primejdia vieţei, patriei sale era scut,
Sau pe amvona rostirei, prin ritorice cuvinte
Învingând pe nedreptate, Demosten s-ar fi făcut,
Şi a văduvei sărmane ar fi razăm şi părinte.

Din abaterea femeiei câte rele-n lume vin.
Când ea cumpără şi vinde ale sale frumuseţe,
Mestecând înşălăciunea ş-a plăcerilor venin!
O asemenea femeie, de putea virtuţi să-nveţe,
Putea fi matroana Romei sau vestală la altar.
A lui Colatinus soaţă sau de Grahi a născătoare,
Şi prin fapte de virtute, scutind traiul de amar,
Fericirea-n sânul casei nu s-ar face trecătoare.

Dar sămânţa, cât de bună, căzând pre petros pământ,
Rourată de mii lacrimi, între suspinări crescută,
Va da numai poame-amare, umbră şi uitat mormânt,
Când o mână priitoare a ei creştere n-agiută.
Vre un bine-a face-n patrie este omul mult datori,
Aşa faptă pe el nalţă cătră vrednica sa treaptă,
Şi s-asamănă acela unui înger scutitori,
Care duce tinerimea pe-a vieţei cale dreaptă.

Vouă, dar, măreţe inimi, ce, spre a giunimei spori,
Aşăzat-aţi şcoale-n ţară, mulţămire se cuvine;
Dacă omului în lume firea dă un născători,
De la Voi adevărata tinerimei viaţa vine!