string(7) "library" string(8) "document"
82
1504
87
1466
1467
1812
1401
1385
940
300
1475
1200
1359

Descrierea Moldovei

6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

După aceasta intră Domnul în cabinetul său cel din lăuntru, iar pe Schimne-Agasi îl duce Perdelegiul sau Portarul cel mare cu mare alai la gazda care e gătită.

A doua zi se adună iarăşi boieri la Divan şi aşezîndu-se pe la locurile lor, iase Domnul mer­gîndu-i înainte Postelniceii şi merge din sala cea mare în cea mică adică în spătărie[21]. Şi aşe­zîndu-se el acolea în scaun, chiamă Postelnicul pre toţi boierii celor trei stări, adecă fieştecare Postelnic starea sa. Şi apropiindu-se de dînsul fieştecare boier dupre starea sa, el sau îi scoate pre dînşii din slujbă, sau iarăşi îi înoeşte, sau îi înalţă dintr'o boerie mai mică într'alta mai mare, iar să scoată pe vre unul dintr' o boerie mai mare şi să-l pue într'alta mai mică, nu îngă­dueşte obiceiul pămîntului, fără numai atuncea cînd primeşte cineva de buna voia sa. Însă la alte pricini poate să urmeze cu dînşii dupre plăcerea sa, asemenea ca cînd n'ar avea asupra lui pre nimenea în lume.

Şi după ce aşază pe toate dupre voia sa şi pune în orîndueală republica ce i s'a încredinţat, trimete iarăşi înapoi la Ţarigrad pre Schimne-­Agasi şi pre celelalte slugi împărăteşti, cinstindu-i cu multe daruri şi scoţîndu-i din oraş cu mare slavă, petrecîndu-i însuşi ca la o mie de paşi din oraş şi de acolo le dă un boier ca să-i pe­treacă pînă la Galaţi, iar el se întoarce înapoi în Iaşi.

CAP. IV. Despre întărirea sau înoirea Domnilor

Într'acest chip precum am arătat mai sus, se da Domnilor Moldovei stăpînirea de la Poarta Otomană care măcar că se vede a fi prea bună, însă atîta este de nestatornică, încît neavînd ei cele mai tari legături, nici gîndesc cînd le cade din mîini; căci cu ce chip se arată Oto­manii asupra Moldovenilor, au arătat ei îndestul de luminat, încît cu dreptate să zice pentru dînşii acest proverb: că ei nu gonesc pe epure cu cîinii, ci cu carul; nici pe cal nu caută să-l amăgească cu traista deşartă.

Căci ei au socotit a fi mult mai bine ca să 'mblînzască întîi cu măgulire pe taurul cel ne­înduplecat al Moldovei, a căruia sălbătăcire de multe ori o cunoscuse ei spre paguba lor, decît să înduplece turburarea lui cu sila; pentrucă ei au nădăjduit că după vreme îşi va lepăda sălbăticirea sa, şi mai slăbind din putere, lesne îl vor putea strînge în chingi.

Deci cu acest scop n'au scăzut ei lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare, nici un obi­ceiu al slavei, după ce a închinat el ţara sa Porţei Otomane; ce mai vîrtos i-au întărit legile ţării politice şi bisericeşti şi i-au lăsat toate semnele acele de mărirea Domnească ale ţării şi au fost mulţemiţi să plătească ei curţii pe tot anul patru mii de galbeni, ca un semn de închinăciune şi după moartea lui Bogdan, alegînd boerii domn pe fiul său Ştefan VI, ca pe un drept moştenitor al Domniei ce era, l'au cinstit Otomanii şi mai mult: pentru că Sultanul i-a trimes lui sol pe comisul cel mare şi l'a he­retisit poftindu-i noroc mult la intrarea în Dom­nie şi iau trimis Tuiuri, un singeac, turban şi caftan Domnesc şi un armăsar împătrătesc.

Celorlalţi următori ai săi li s'au mai în­greuiat dajdiea, iar din obiceiurile mărirei n'au cutezat Otomanii să smintească nimic, sau să nu primească alegerea vre unui Domn. Pînă ce au găsit ei vreme cu 'prilej în zilele lui Ioan Armanul, de au mai împuţinat slobozeniile cele vechi şi au aruncat în ţară alte sarcini noui nepomenite. Căci acest Ioan apucîndu-se să facă oarecare iznoave şi dobîndindu-l ei în mîinile lor cu vicleşug, l'au pedepsit cu moarte călcînd parola ce au dat; şi aşa au început ei deaicea să puie ţării alte legături mai cu tărie, hotă­rînd că dacă nu îşi va cere Domnul întărire Domniei dela Poartă, apoi să se pedepsească ca un vrăjmaş al împărăţiei.

Deci într'acest chip fiind Moldova lipsită din puterea ei şi văzînd Turcii că ea numai poate sta împotriva însărcinărilor lor, îndată după aceea sub stăpînirea lui Miron Barnovschi au început să facă alte obiceiuri cu care au însăr­cinat pe Domni ca să meargă ei însuşi la curte să iee semnele Domniei şi la fiecare trei ani, să meargă la Înalta Poartă să se arate înaintea Împăratului. Şi pentru ca să se păzească acestea mai cu amănuntul, pentru aceea de multe ori au schimbat ei pe Domni şi i-au scos din stă­pînire; prin care atîta s'au spăimîntat Domnii, încît nu numai că se 'ndeletnicesc bucuroşi ca să meargă la curte, după ce trece un an, sau doi, ca să-şi ceară înoirea Domniei, ca o milă împărătească; ci încă şi de frica lăcomiei Vizi­rului, cer de bună voie fermanul înoirii; care lesne se dă Domnului, numai dacă n'are Vizi­rul vre un prepus la credinţa lui, sau dacă nu face altul îmbiere cu vre o sumă mare de bani. Şi atuncea Vizirul dă Sultanului un talhiş cu aceste cuvinte: „Fiindcă (N) Domnul acest de acum al Mol­dovei, s'au arătat atîţia ani cu credinţă în stă­pînirea sa, şi nici de răpunerea vieţii sau a moşiilor sale nu s'au ferit în slujbile Împăra­tului şi dajdiea obişnuită o au plătit în toţi anii deplin la norocita Poartă Otomană. Şi osebit de acestea pre boeri şi pre ceilalţi locuitori ai Moldovei, i-au stăpînit cu atîta bunătate şi dreptate, în cît ei prin necontenite jalbe arată, că sunt mulţămiţi cu stăpînirea lui şi să roagă Măririi tale, ca să binevoeşti a-i înoi Domnia lui; pentru aceea, eu îl socotesc pre dînsul a fi vrednic de mila Împărăţiei tale şi aştept po­runca cea prea înaltă a Mărirei tale”.

Scrisoarea aceasta o duce Talhişciul la Îm­păratul după obiceiul turcesc şi după ce scrie Împăratul dedesupt cuvintele aceste obişnuite: „Amel oluna”; adecă: „să fie precum scrie”, apoi o trimite tot cu acel Talhişciu, iarăşi înapoi la Vizinul. Însă Vizirul măcar c'a dobîndit voie dela Sultanul ca să înoească pe Domn în stă­pînirea sa; iară pentru ca să poată scurge bani mai mulţi, se arată ca cînd n'ar fi isprăvit nimic cu Sultanul despre acea treabă. Însă şi Chihaea cu tăcerea sa stă întru ajutor lăcomiei Vizirului şi chiamă la sine pe Capuchihaelele Domnului şi zice cătră dînşii: cumcă prin şop­titurile şi zavistiile altor slugi împărăteşti, s'au arătat Sultanul mai puţin plecat la aceasta, decît avea ei nădejde; şi curmcă Măriea sa Vi­zirul a făcut de vreo cîteva ori aducere aminte Împăratului pentru pricina aceasta şi încă tot n'au luat răspuns deplin. Atunci Capuchihaie­lele văzînd primejdiea Domnului lor ce le stă înainte, se aruncă la picioarele lui Chihaea şi-l roagă pe dînsul, ca cît ar fi prin putinţă în tot chipul să stea pentru Domnul lor, făgăduind la urmă că'i vor mai mări darurile cele obiş­nuite, ce sunt pentru dînsul şi pentru Vizirul. Şi într'acest chip joacă pe pielea bieţilor Mol­doveni lăcomia de cinste şi lăcomia de argint.

Şi tot aşa urmează, pînă cînd le îndestulează mîndriea care îi stăpîneşte, împreună şi lăcomia banilor.

Şi la urmă învoindu-se amîndouă părţile şi unindu-se la toate şi înţelegînd Chihaia cumcă nu mai are nimic să mai scurgă, apoi sloboade dela sine pe Chihaiele; dîndu-le nădejde că le va merge bine treaba.

Şi a doua zi trimete la dînşii pe o slugă a Vizirului, care încă nu se întoarce înapoi cu mîna deşartă şi le dă de ştire, cumcă Vizirul au dobîndit la urmă voie dela Împăratul ca să înoească în stăpînire pe Domnul lor şi le po­runceşte să vie la curte. Şi după ce vin ei la curte, merg întîi la Chihaea şi după aceia intră la Vizirul şi le arată că s'a milostivit Împă­ratul asupra Domnului lor şi după aceia îi îm­bracă cîte c'un caftan după obiceiul lor. După vreo cîteva zile trimete Vizirul la Domn pe Capugilar chihagasi, sau pe altă slugă din curte, cu hrisovul cel nou al Domniei şi cu Hin chim Ferman, ca să i le aducă lui la scaun. Şi hri­sovul obişnuesc să-l facă asemenea ca şi acela pe care îl dau Domnilor cînd îi pun întîi în scaun, numai cît în locul cuvintelor acestora: „Că din mila şi milostivirea noastră ţi-am dă­ruit Domnica”, zice: „Că din mila noastră ţi s'a înoit şi ţi s'a şi întărit Domniea”.

Iară porunca aceia sau Hiuchim Ferman, este într'acestaşi chip: „Pre alesule dintre Domni po­porului celui ce crede în Isus şi prea vredni­cule dintre cei mai mari ai neamului Nazari­nesc, Domnule stăpînitor de acum al Mol­dovei (N) ajungînd la tine acest ferm an al nostru, să ştii c'atît slujbele tale cele credin­cioase le-am văzut, cît şi pentru credinţa ta cea tare ce ai către noi, am înţeles cunoscîn­du-te în tot chipul că eşti vrednic de mila şi milostivirea noastră, pentru aceia am dat po­runcă ca să-ţi înoiască şi să-ţi întărească Domniea Moldovei, puindu-te în stăpînire şi dîndu-ţi putere deplin, asupra Moldovenilor supuşi îm­părăţiei noastre: către cari să te arăţi cu dra­goste ca şi pîn'acum şi pe boieri şi pe fieşte­carele locuitor ori şi de ce stare ar fi, să-i pă­zeşti şi să-i aperi; şi ca să nu te leneveşti a arăta fără de zăbavă Porţii noastre cei întru totul prea luminate, nevoia şi greutăţile şi toate asupririle lor şi să fii gata a împlini poruncile împărăţiei noastre care ţi se vor trimete, puin­du-ţi pentru noi toată virtutea ta cea cu poala ridicată[22]; şi haraciul Moldovei de preste an să-l trimiţi deplin la vremea hotărîtă la vistie­riea noastră; şi te păzeşte să nu gîndeşti sau să urmezi întru alt chip şi crede iscăliturii noastre cei sfinte.

Dat la Ţarigrad anul (N), luna (N)”. Într'acest ferman mai adaoge şi Vizirul o scrisoare, cu care înştiinţează el pe Domn, zicînd că el prin rugămintea şi regelăcul său, i-au dobîndit la urmă înoirea Domniei din mila Împărătească.

Şi luînd Capigi-başa scrisorile aceste, vine cu poşta pînă în Iaşi şi ajungînd la Galaţi tri­mete om inainte ca să înştiinţeze pe Domn pentru venirea lui şi pentru ziua aceea în care să intre în Iaşi.

Într'acea zi iese întru întîmpinarea lui Domnul cu toată curtea sa, o mie de paşi din oraş afară şi întîlnindu-se amîndoi, se închină unul la altul de călare şi merg alăturea Capigi-başa de a dreapta care se înţelege la Turci scara cea mai mică. Întorcîndu-se amîndoi în oraş, înaintea Domnului merge o slugă de a lui Capigi-başa, carele duce în mîinile sale fermanul Împără­tesc învălit într'o basma albă şi caftanul Dom­nesc pe braţile sale: iar înapoi vine o ceată de Mehteri împărăteşti şi Ceauşii fac cînd şi cînd obicinuita strigare; şi cu această orînduială so­sind ei la curte şi aşezîndu-se Domnul în scaunul său, cu toţi boierii în sala cea mare, scoate Capigi-başa fermanul, şi îl dă în mîinile lui, iară el îl dă lui Divan Efendisi ca să-l cetească, care aseminea toate se urmează ca şi la punerea Domnilor, precum am scris mai sus.

Osebit de înoirea aceasta care se face după fieştecare trei ani şi se numeşte Mucarerul cel mare; se mai face încă şi altă înoire pe tot anul, care se chiamă Mucarerul cel mic, la care se face cu mult mai puţină cheltueală, decît la aceea, care vom arăta mai jos; însă la aceasta, nu se înoeşte hrisovul Domniei, ci se trimete numai ferman nou, c'o slugă de a Vizirului din starea de mijloc, căreia i se dă şi bacşiş mai puţin.

CAP. V. Despre scoaterea sau maziliea Domnilor

Fiindcă am vorbit pentru punirea şi pentru înoirea Domnilor Moldovei, cu dreptate poate să ceară dela noi cetitorul cel poftitor de ştiinţă, să spunem şi pentru maziliea lor.

Deci vom rămîne la acea orîndueală ce am arătat mai sus şi din izvoarele care le avem înaintea ochilor, vom ispiti cu amăruntul, obi­ceiurile ce se urma în vremile vechi, cum şi într'aceste de acum, la scoaterea Domnilor.

În veacurile cele dintîi întru care a început Moldova să fie Domnie deosebită, nu se scotea Domnii nici decum din stăpînire şi nici putea niminea să-i scoată; pentru că ei stăpînea fără hotar asupra supuşilor săi, ca nişte Împăraţi, fiindcă puterea lor era moştenitoare, iar nu o dobîndea prin alegerea boierilor măcar că isto­ricii arată că unii din stăpînitorii Moldoveni au fost isgoniţi din scaun; însă aceastea s'a făcut prin tulburările cele din lăuntru, iară nu de altă silă străină, căci Moldovenii nu voia a şti naş­terea cea dintîi, care pricinueşte pe la stăpî­nirile Europei tulburările cete mai mari; şi nici legile pămîntului nu îngăduea să împărţească fraţii Domniea între sine şi era numai în voia părintească ca să lase în dieată următor la scaun după moartea sa, pe acela din fii săi, pe carele îl voia el. Iar cînd se întîmpla vreodată să-l împedice vreo moarte grabnică hotărîrea această părintească, sau cînd vreo lăcomie ne­măsurată a cinstii, a fiilor Domnului celui mort, stîrnea gîlceavă pentru luarea Domniei, atuncea într'alt chip nu putea să fie, ci trebuia să se scoale cu război şi apoi acela lua Domniea, că­ruia slujea norocul de biruia; iar cel biruit dacă putea să scape, fugea la Ardeal sau în ţara Le­şească, căci în ţările acestea avea Domnii moşii şi aştepta acolo pînă ce găsea vreme cu prilej, de'şi înmulţia puterea şi-şi întărea oastea. Şi dintr'aceasta s'a pricinuit de adeverează atît istoricii cei Leşeşti, cît şi cei Ungureşti, îndem­nîndu-se unul dela altul, zicînd că Domnii Mol­doveneşti le-ar fi fost supuşi, numind supunere, aceea care nu era alta decît oarecare aşezămîn­turi de pace.

Osebit de aceasta s'a mai întîmplat cîte odată la unii din Domni de i-au scos boierii din scaun pentru tiraniea, sau pentru alte năravuri rele, pedepsindu-i cîte odată şi cu moartea.

Iar afară de aceste, nu era alt chip cu care putea să se lipsească Domnii de stăpînire; ci acela carele apuca să dobîndească Sceptrul în mîni, îl şi ţinea fără nici-o împotrivire pînă la sfîrşitul vieţii sale.

Această orîndueală s'a călcat întîi în zilele lui Petru V Rareş, fiul cel afară de cununie al lui Ştefan celui mare, izgonindu-l din scaun Împăratul Suleiman, zicînd c'ar fi aprins el ce­tatea Chiliea; şi încă trăind el, au pus în locul său, pe Ştefan al III, carele s'a arătat pe sine că este strănepotul lui Alexandru I. Şi asemenea s'a întîmplat aceasta şi cu Petru VI Şchiopul, că alegîndu-l boierii Domn, după moartea cea straşnică a lui Ioan Armanul, l-au scos Turcii din scaun îndată după aceia; însă căindu-se ei pentru dînsul, în scurt după aceea, l-au pus iarăşi în stăpînire.

Iar a tăea capetele Domnilor, obicinuia Turcii foarte rar şi mai ales numai la vreo răscoală de faţă cînd făcea vreunul, pînă ce a căzut puterea alegerei în mîinele lor, după fuga lui Miron Barnovschi, puind în stăpînire după plă­cerea lor pe Ilie III, fiul lui Alexandru IV; căci după aceea n'a avut nici unul nenorocirea aceea ca să fie ucis în scaun, fără numai Eu­staţie Dabija şi tatăl nostru Constantin Cantemir. Cela ce are poftă să cerceteze mai cu amăruntul pricina aceasta, caute dacă va voi la cap. II, la catastihul Domnilor.

Scoaterea sau maziliea Domnilor Moldovei se urmează mai într'acestaş chip. Cînd hotă­răşte Vizirul ca să scoată pe Domn din scaun şi dobîndind la aceasta voe dela Împăratul prin Talhiş, atuncea foarte se păzeşte la taină şi nu spune nimănui ca să ştie, fără numai Domnul acel nou ca nu cumva să oblicească Capu-Chi­haielele Domnului celui din scaun şi să-l în­ştiinţeze; pentru aceea, porunceşte Chihaea al Vizirului Domnului celui nou, să vie la curte noaptea îmbrăcat în alte strae şi viind îi porunceşte ca să-şi pue caimacami şi să le po­runcească, ca să facă aceea ce este să se urmeze din porunca Împăratului şi isprăvindu-se aceasta, orîndueşte Vizirul pe un Capigi-başa ca să aducă Domnului fermanul şi să-l ducă pe dînsul la Ţarigrad; iară Domnul cel nou trimete cu Capigi-başa pe unul din slugile sale, cu cărţile şi cu poruncile sale către caimacami c'o scri­soare osebită către toată boerimea. Iară lui Capigi­başa, i se mai dau şi alte două fermanuri Îm­părăteşti unul către Domn şi altul către Caima­cami acei orînduiţi de Domnul cel nou. Fermanul acela care este către Domn, obişnueşte să fie cu aceste cuvinte: „Pre alesule dintre Domnii cei ce cred în Mesia şi mai vrednic dintre cei mai mari din poporul lui Isus; (pentru că Dom­nilor celor maziliţi li se dă tot acelaş titlu, ca şi celor stăpînitori); carele ai fost mai nainte Domn al Moldovei, sfîrşitul tău să fie fericit. Ajungînd la tine porunca întru tot prea luminatei Îm­părăteştii noastre măriri, căreia toată lumea este ascultătoare, să-ţi fie ştiut; că tu prin trîn­dăvirea ta la slujbele noastre şi prin lenevirea la împlinirea poruncilor măririi noastre cei Îm­părăteşti, te-ai făcut vinovat a tot felul de pe­depse şi canonisiri (Cîte odată se adaogă şi pedepse de moarte). Însă fiindcă îndurarea şi mila noastră este nemărginită asupra ta; pentru aceea am poruncit ca să ţi se ia domnia şi în locul tău să se pue pe (N); deci tu fără a mai zăbovi un ceas, sau o clipeală, să te ridici cu toată casa ta, cu slugile şi cu averea şi să vii la pragul Porţii Împărăţiei noastre, ci-i întru tot luminate. Şi te fereşte să nu gîndeşti sau să urmezi într'alt chip. Şi crede iscăliturei noastre cei sfiinte. Dată la Ţarigrad: anul (N) luna (N)”. Iară fermanul cel ce este către caimacami, este cu aceste cuvinte alcătuit: „Aleşilor dintre boerii poporului Mesiei, sfîrşitul vostru să fie bun; ajungînd la voi fermenul acesta al Îm­părăteştei noastre măriri, să ştiţi că ne-am în­ştiinţat, cum că (N) Domnul vostru acest de acum, s'a purtat leneş la împlinirea poruncilor noastre şi slujbele noastre nu le bagă în seamă şi n'are purtare de grijă pentru popor şi pentru boeri ne apărînd precum se cade pre supuşii noştrii, nefăcîndu-le lor dreptate, ci mai vîrtos îi asupreşte şi-i scurge în tot chipul. Şi din­tr'aceasta, milostivindu-se asupra voastră, mila noastră cea nemărginită, am poruncit ca să-l scoată din stăpînirea Domniei şi să-l aducă la prea luminata Poarta Împărăţiei noastre. Deci voi să ascultaţi de fermanul acesta al nostru şi prea pomenitul Domn ce l'am scos din stă­pînire, să-l daţi cu toată casa sa, slugile şi averea în mîinele lui Capigi-başa al nostru, ce l-am trimes acolo pentru această pricină. Însă vă păziţi, să nu vă arătaţi către dînsul nici unul cu necuviinţă sau să luaţi cît de puţin din averea lui. Osebit de aceasta, să împliniţi fără de apărare, toate acelea care vă va po­runci vouă din porunca noastră, Domnul nostru cest nou (N) şi vă păziţi să nu gîndiţi, sau să faceţi într'alt chip. Şi credeţi peceţii noastre ce[le]i cu totul prea sfiinte”.

„Dată la Ţarigrad, anul (N) luna (N)”.

Şi dacă au Turcii frică să nu facă Domnul vreo răscoală, înţelegînd pentru maziliea sa, sau să nu fugă pre la stăpînirile cele creşti­neşti de prin prejur, atuncea dau poruncă Se­raschierului de Babadag, sau Paşii de Bendir, ca să dea lui Capigi-başa vreo cîţiva ostaşi cu carii să poată apuca pre Domn şi cu bună strajă să-l trimită la Ţarigrad.

Iară dacă sunt toate liniştite în toate părţile şi nu este pricină la mijloc, pentru care să facă Domnul; apoi vine la Iaşi numai singur Capigi­başa cu poştă menzil şi cu acele două fermanuri, cu atîta grăbire încît îi este prin putinţă şi pre cale tăinueşte pricina pentru care este trimis, mai vîrtos după ce soseşte la Galaţi, care este oraşul cel dintîiu al Moldovei de cătră Turcia şi pentru ca să apuce pre Domn fără de veste zice că este trimes cu altă poruncă.

Şi aşa îşi întocmeşte mersul său, în cît po­triveştesă sosească în Iaşi mai nainte de amiază-zi, la care vreme toţi boerii se află adunaţi la Curte. Şi aşa sosind el, merge drept la curtea Domnească şi intrînd în divan heritiseşte acolo pe boerii ce sunt adunaţi şi dă fermanul în mîinile Caimacamilor, care sunt orînduiţi de Domnul cel nou, pre carii îi arată lui cu degetul o slugă a Domnului celui nou, carele este trimis cu dînsul, îmbrăcat în strae turceşti şi cînd le dă el lor fermanul, le zice aşa: „Domnul vostru este scos din stăpînire, deci să ascultaţi poruncile Dom­nului nou”.

Şi apoi heretisindu-i în numele Domnului celui nou şi acea slugă a sa le dă scrisoarea şi porunca stăpînului său şi la urmă adunîn­du-se toţi boerii în Spătărie, intră şi Capigi­başa acolo, viind Domnul pînă la uşe întru întîmpinarea lui şi închinîndu-se puţin unul altuia porunceşte Domnului Capigi-başa, ca să se suie în scaunul său, fiindcă are să-i ves­tească o poruncă Împărătească. Iară Domnul este ascultător la aceasta, măcar deşi pricepe din urmările acestea, că va să-i facă mazilie şi se aşează în scaun nezicînd alt nimic, de cît numai aceasta: „Fie porunca prea milosti­vului şi întru tot prea luminatului Împărat”.

Şi după aceia scoate Capigi başa fermanul, şi-l dă lui, eară el aducîndu-l la gură şi la frunte dupre obiceiu, îl dă lui Divan Efendisi ca să-l cetească; şi în vremea cetirei se scoală Domnul pe picioare şi Capigi başa, împreună cu toţi boerii şi după cetirea fermanului, ia Capigi-başa pre Domn de subţioară şi-l coboară din scaun, aşezîndu-l lîngă dînsul într'alt scaun mai jos; după aceea se întoarce Domnul către Capigi-başa şi-i zice aşa: „Că el este Împăratului dator cu nemărginită mulţemire, pentrucă n'a voit să piarză pînă în sfîrşit pre sluga sa cea netrebnică; ci voeşte să-l înveţe numai prin pedeapsă lină. Şi cum că el toate acelea ce sunt hotărîte pentru dînsul, le aşteaptă plecat şi-şi cunoaşte vina sa; însă nu se desnădăjdueşte cu totul de mila Împărătească”.

Încă şi altele ca acestea, care socoteşte el că sunt pentru gustul Turcilor şi isprăvindu-şi el vorba, îl lasă Capigi-başa în seama boerilor pe trei zile şi le porunceşte, ca în cît ar fi prin putinţă mai curînd să facă gătire pentru trăsuri şi pentru alte lucruri ce sunt trebuincioase la drum şi orînduind el acestea, merge d'acolo la gazda care este gătită pentru dînsul de Cai­macami, iară Domnul rămîne în curtea sa trei zile. După aceia avînd toată puterea domnească ca şi mai 'nainte, îi dau boerii tot aceiaş cinste ca şi cînd era în scaun, şi îndrăznind cineva să se arate către dînsul cu necuviinţă, sau cît de puţin nebăgător de seamă, poate să zdro­bească ciolanele aceluia cu topuzul sau buzdu­ganul ce i s'a dat lui de la Sultanul, cînd au intrat în stăpînire; încă şi cu sabiea sa spin­ticînd pre vreun boier, măcar şi din cei mai mari (însă numai însuşi cu mîna sa), nici de către Împăratul nu se socoteşte a fi greşală. Pentru că Turcii au acest proverb: „O piatră care a fost pusă vreodată în vreo zidire, ră­mîne tot piatră de zidit şi poate să vie o vreme, întru care va fi iarăşi de trebuinţă la vreo zidire”.

În cuprinderea acestor trei zile, acei ce sunt orînduiţi Caimacami poartă grije pentru cai, trăsuri şi alte ce sunt trebuincioase la drum, pentru rădicarea Domnului şi trecînd zilele acestea cu vade, purcede Domnul din Iaşi către Ţarigrad, cu toată curtea, familia şi averea sa, dintre care nimenea nu cutează dinaintea ochi­lor lui să ieie măcar preţ de un ban şi iese din curte pe poarta cea mică ce este de către amiazăzi şi toţi boerii şi dregătorii de oaste, îl petrec o milă de loc din oraş şi descălecînd de pre cai, îi sărută mîna cu mare cinste şi se despărţesc luîndu'şi voie de la dînsul asemenea ca şi cînd ar fi şezînd în scaun. Iară el le mulţumeşte pentru cinstea care i-au arătat şi pentru petrecirea ce au avut cu dînşii şi-i sfătueşte cu politică dupre obiceiu, ca să fie ascultători la poruncile Împăratului, şi a Domnului celui nou şi după aceia se întorc boerii iarăşi înapoi la Iaşi, iară pentru dînsul lasă doi petrecători ca să-i poarte grije pentru conac şi pentru gătirea mesei.

Într'această călătorie, se păzeşte Capigi-başa ca să nu se întîlnească Domnul cel nou, cu acest mazîlit. Iară întîmplîndu-se una ca aceasta, apoi acela încunjură pre cestălalt şi-i face loc şi după ce trece Dunărea dincolo, are voie ca să trimeată înainte la Ţarigrad pre unii din slugile sale la Viziriul şi pre la alţi prieteni buni, dacă are, ca să înduplece pre slugile cele mai mari dela poartă.

Şi dacă ştiu ei cum vor sătura lăcomia de bani acelor mai mari ce sunt în vîslă, atuncia ei prea lesne dobîndesc poruncă cătră Capi­gi-başa, ca să aducă pre Domn la palatul său. Iară dacă nu pot scoate porunca aceia apoi ajungînd Capigi-başa la cetate cu Domnul, aş­teaptă cu tăcere pînă cînd face înştiinţare cu unul din slugile sale lui Chiaia, zicînd că a adus pre Domn pînă acolo şi aşteaptă porunca Vizirului cum să urmeze cu dînsul.

Şi dacă este Domnul pîrît cu vreo vină mai mare, sau dacă voesc Turcii ca să scurgă dela dînsul bani mai mulţi, atunci se dă poruncă lui Capigi-başa ca să-l străjuiască. Şi aceasta se face numai atuncea cînd voesc Turcii să urmeze cu dînsul mai cu milostivire, în casa lui Capigi-başa sau a lui Başbachiculi, adică a Visternicului. Iară dacă voeşte Împăratul ca să simţească Domnul mînia lui, apoi îl bagă pre dînsul în cele şapte turnuri, unde nimeni nu poate să şează la prinsoare fără numai din însuşi porunca Împăratului, însă măcar să fie el ori şi unde la opreală, tot nu poate să fie lesne într'alt chip slobod, decît numai prin bani mulţi şi daruri mari.

Şi dacă poate scăpa la urmă trăeşte slobod în curtea sa, pînă cînd mai găseşte vreme cu prilej ca să ia Domniea.

6 7 8 9 10 11 12 13 14 15