DOMNUL V. (în taină): E făr' de inimă!... Şi cu toate aceste el nu încetează de a juca o comedie sentimentală cu damele, tot acea comedie şi iar aceea, de când îl ştiu. Dintâi el cearcă a trage mila persoanelor, prin destăinuirea ce face de nenorocirile sale căsătoreşti, zicând că a fost amar înşelat în alegerea soţiei sale, căci, departe de a răspunde la dorinţele sufletului său, ea îi întunecă viaţa prin o gelozie neîncetată... etc., etc. După ce a izbutit prin această tactică a insufla compătimire persoanei care îl ascultă, apoi caută a câştiga încrederea ei sub titlu de prieten şi, în sfârşit, îi declarează într-o zi că prietenia lui s-a prefăcut într-un amor înflăcărat.

DAMA CU GHIRLANDĂ (roşindu-se): Carevrasăzică, prietenul d-tale e un ipocrit?

DOMNUL V. (încet şi foarte serios): Foarte primejdios! Un om de acei ce am putea numi franţuzeşte: un Tartuffe de boudoir.

DAMA CU GHIRLANDĂ: Bine, domnul meu, dacă cunoşti că domnul C. este astfel, cum de te găseşti într-o legătură de prietenie atât de strânsă cu el? Contactul unui asemene ipocrit ar putea înrâuri chiar şi asupra caracterului d-tale.

DOMNUL V. (foarte sentimental): Eu, doamna mea, am o inimă de acele care rămân veşnic curate, şi când ai vroi să cobori ochii în sânul ei, ai vedea...

(Figura contradansului îl sileşte să-şi taie fraza şi să se depărteze de dama lui, care stă pe gânduri, aruncând asupra lui C. o căutătură tristă.) (În vreme ce V. aşterne astfel de bine pe prietenul său în opinia damei cu ghirlandă, C. are convorbirea următoare cu dama lui:)

DAMA CU DIADEM: Pe cine avem de vis-ŕ-vis?

DOMNUL C.: Pe prietena dumitale cu V.

DAMA CU DIADEM: A!... îmi pare foarte bine. Cum o găseşti? Aşa că-i de tot graţioasă în astă seară?

DOMNUL C.: Cu adevărat, însă are o nenorocire.

DAMA CU DIADEM: O nenorocire?

DOMNUL C.: Dar; are o prietenă atât de frumoasă c[...]ntunecă, precum soarele întunecă stelele...

DAMA CU DIADEM (râzând): Şi luna?

DOMNUL C. (trist): De ce ai cruzime de a râde, când departe de a vroi să-ţi fac madrigaluri cu stele şi cu luceferi, îţi mărturisesc cele ce simt în inimă?

DAMA CU DIADEM: Domnule, trebuie să ştii că cine merge la bal îşi lasă inima acasă mai întâi, pentru ca să nu o piardă. Un asemene giuvaier e de prisos aici. Fă mai bine ca prietenul d-tale; fii vesel şi nu gândi la altă decât la plăcerile dansului.

DOMNUL C.: Prietenul meu e un om lipsit de orice simţire şi poate să guste Veselia balului, căci pentru dânsul nu-i nimic serios pe lume.

DAMA CU DIADEM (intrigată): Cât eşti de mizantrop! îţi calomniezi chiar prietenii!

DOMNUL C.: Eu?... ferească Dumnezeu! Îl iubesc pe V. ca pe un frate, dar nu pot tăgădui adevărul. V. considerează viaţa ca o călătorie din care caută să tragă tot soiul de plăceri, din treacăt.

Pentru dânsul femeile sunt ca nişte flori bune de cules, de mirosit şi de părăsit. Amorul îl socoate ca o fantezie drăgălaşă; într-un cuvânt, V. este cel mai nevinovat nestatornic din lume, şi îl iubesc cu atât mai mult, cu cât îmi seamănă mai puţin.

DAMA CU DIADEM (pe gânduri): Cine-ar crede că fiind aşa de tânăr...

DOMNUL C.: Tocmai pentru că-i tânăr el nu ştie a preţui valoarea simţirilor puternice, care fac fericirea sau nefericirea vieţii, când eu, dimpotrivă, găsesc că cel mai...

(Figura contradansului îl sileşte să înghită urma frazei.)

După contradans

DOMNUL V. (venind iute lângă C.): Ei! vorbit-ai în favorul meu?

DOMNUL C. (strângându-l de mână): Am făcut de tine un portret încântător; dar tu?

DOMNUL V.: Te-am aşternut cumsecade.

DOMNUL C.: Şi ce socoţi?

DOMNUL V. (în taină): Socot că în curând ai să fii iubit; dar eu?

DOMNUL C.: Şi tu, adorat.

AMÂNDOI (veseli): Vivat!... (Îşi dau braţul şi se primblă prin sală cu pas triumfător, aruncând asupra damelor căutături ucigătoare.)

DAMELE (pe canapea, ţin următoarea conversaţie):

-- Crezi tu, draga mea, că prietenia există între bărbaţi?

-- Nicidecum. Un prieten este duşmanul cel mai de aproape.

-- D-apoi ce zici de Orest şi Pilad din antichitate?

-- Pâră veche, soro!... fabulă... mitologie...

(Încep a râde şi îşi istorisesc convorbirea lor cu V. şi C.)

AMÂNDOUĂ (cu un aer râzător): Ce prieteni de comedie!

SCENA IV

(Toţi cavalerii din scenele precedente, împreună cu alţii, adunaţi într-un salon destinat pentru fumători; unii îşi fac ţigarete împrejurul unei mese, pe care se găseşte un vas frumos de bronz plin de tutun turcesc; alţii stau lungiţi pe divanuri şi urmează cu ochii fumul albăstriu ce se ridică în văzduh.)