Serviciul era acum pe la sfârşit, când unul din păzitorii turnurilor veni în grabă de spuse că s-ar fi auzit împuşcături în direcţia Hangului. La această veste se făcu o mişcare zgomotoasă în biserică; ţăranii ieşiră zicând: Vine duşmanul, pe luptă de-acum, băieţi! Femeile se retraseră în altar ca într-o cetate apărată de însuşi Dumnezeu, iar prinţul C. cu amicii lui se opriră în pridvor ca să împartă praf şi plumbi la puşcaşi.

Aici se petrecu o scenă spăimântătoare! Praful era într-o ladă neagră în care el se împrăştiase; Vali, îngenuncheat dinaintea lăzii deschise şi înconjurat de plăieşi care se îndesau şi se plecau deasupra ei cu lumânările aprinse, le da pe rând fiecărui câte o mână de praf, zicându-le:

-- Tot în plin să trageţi, copii! fără a se gândi nici el, nici ei, la pericolul ce-i ameninţă. O singură scânteie căzută dintr-o lumânare ar fi zvârlit în nouri şi biserică, şi oameni.

-- Mare noroc a avut la voi! observă Mehmed-aga după ce se termină împărţirea.

-- Pentru ce, efendi? întrebă Vali.

-- Pentru că norocul e frate cu nebunii, răspunse ienicerul îndreptându-se spre poartă.

Prinţul C. se urcă în clopotniţă şi auzi în depărtare un vuiet de împuşcături ce părea a se tot apropia; el ordonă îndată unui călăreţ ca să se repeadă spre Hangu şi să aducă ştire de ce se petrecea acolo. Călăreţul plecă în fugă şi se făcu nevăzut în întunericul rediului de molidvi. Totodată Vali, întovărăşit de doi plăieşi, se duse ca să cerceteze sentinele pe-mprejurul zidurilor. Ieşind din schit, el se îndreptă spre locul unde Mehmed-aga aşezase avangarda, însă nu găsi pe nimeni în calea lui.

-- S-au speriat ticăloşii şi au fugit! zise el în gura mare.

-- Cine au fugit? întrebă un glas din marginea rediului.

-- Puşcaşii rânduiţi aici de pază.

-- Noi? replicară mai mulţi oameni culcaţi sub copaci; noi să fugim!

-- Voi sunteţi? De ce v-aţi retras aici?

-- Ne-am dat la umbră, răspunse unul sculându-se, pentru că bătea luna în plin pe locul unde ne pusese jupânul Mehmed şi am chitit aşa că de-a fi să vie duşmanul el ne-ar fi luat la ochi ca pe nişte raţe de baltă, când noi n-am fi văzut în cine să tragem; mai bine să fim noi în umbră şi el în lumină.

-- Bine, dar de ce v-aţi pregătit de somn?

-- Ba nu; ne-am lipit urechea de pământ ca să auzim de departe pasurile soldaţilor.

-- Şi aţi auzit ceva?

-- Dar; nişte răcnete surde şi câteva lovituri de puşcă. Poate că s-au luat la harţă cu slujitorii cei zece plăieşi trimişi de ieri la capra podului de la Răpciune.

-- Se poate... însă să ştiţi că dacă s-or înainta soldaţii până aici să vă retrageţi înlăuntrul schitului.

-- Ne-om retrage după ce ne-om descărca flintele în ei ca să le mai răcorim.

-- Rămâneţi cu bine, flăcăi!

-- De bine să auzim, cucoane!

Vali se depărtă mulţumit şi ajungând lângă turnul despre pârâul Hangului găsi acolo pe Creţu rezemat într-o ghioagă monstruoasă de stejar.

-- Ce faci aici, Creţule? îl întrebă.

-- Stau de starjă, cucoane.

-- Singur, singurel?

-- Ba cu astă ghioagă.

-- De ce n-ai luat mai bine o puşcă?

-- Ce să fac cu ea? să trag o dată ş-apoi să-mi pierd vremea cu încărcatul?... Mai de folos mi-e ghioaga; cât mă întorc într-un picior, sfărâm câte cinci tidve cu o lovitură.

-- Bravo, Creţule, eşti un voinic!... dar spune-mi: ai auzit ceva spre Hangu?

-- Auzit nişte împuşcături.

-- Şi ce crezi să fie?

-- Ştiu eu?... însă precât mă duce mintea, nu cred să vie duşmanul ca să ne calce chiar acum.

-- Pentru ce?

-- Pentru că doar nu-i el tocmai aşa de prost ca să-şi închipuiască că-l aşteptăm cu colaci calzi. Şi lui i-e grijă ca şi nouă, mai mult încă decât nouă, unde şi-ar putea găsi pe dracul... De-a fi să-şi cerce norocul, el o să vie pe furiş în faptul zilei, când om fi cu toţii obosiţi de osteneală şi de somn; astfel se vânează cocoşii de munte.

-- Dar dacă or veni, ce-i zice?

-- De venit poate să vie, iar de întors nu ştiu cum s-or întoarce.

Vali l[...]n urmă-i pe voinicul plăieş şuierând o doină, şi, după ce făcu jurul schitului, se întoarse la poartă unde găsi pe prinţul C., pe amicii lui şi pe Mehmed.

-- Toţi oamenii sunt la posturile lor, zise el.

-- Şi cum le stă inima? întrebă prinţul.