IORGU: Ce ai, măi neamţule, de ţi-ai zbârcit sprâncenele?
SCHWABE: Am superar la inima. (Oftează.)
IORGU: Nu cumva te-a înecat vro cartoflă?... Trage o stacană de bere, că ţi-a trece.
SCHWABE: O! niks Erdäpfel!... Mi-am adus aminte de un madam ce am iubit la Cernoviez!
IORGU: Ce era? spălătoriţă sau bucătăriţă?
SCHWABE: Terteifel! spălătoriţ!... Nein... un madam de la Moldau.
IORGU: Ce spui, şonţule?... De la noi?... Cum o chema?
SCHWABE: Gahizen!
IORGU: Gahiţa Rosmarinovici poate?
SCHWABE: Mein Got!... o cunoşti?
IORGU (în parte): Ha, ha, ha... Aista-i graful cel vestit despre care-mi rodea urechile cucoana Gahiţa? ha, ha, ha...
SCHWABE: Ce rizi, domnule? Ich bin Baron...
IORGU: Nu te bosumfla, şonţule... Ian spune-mi: Gahiţa te iubea?
SCHWABE: O, ia!... şi eu pe dâns o iubeam mai mult de chit cel mai bun Bier în Oesterreich.
IORGU (în parte): Îmi vine-o idee... (Tare.) Măi neamţule, ce-ai zice dacă te-aş însura cu Gahiţa?
SCHWABE: Vai mir! te-aş învăţa ciubotăria.
IORGU: Ţine-o pentru tine... Şi du-te-acum de te găteşte ca să începem reprezentaţia!... Mai pe urmă îţi făgăduiesc să te pun la cale.
SCHWABE: O! ich danken! (Iese prin dreapta.)

SCENA IV

IORGU: Auzit-ai gust din partea Gahiţei? Să se drăgostească... cu cine? cu şvabul meu!... Mă miram eu de ce-i era aşa de dragă ţara nemţască?... Ar avea haz să-i însor… Dar... cu chipul acesta scap pentru totdeauna de Gahiţa, cu toate c-am numit-o înger tutelaire... Să te ferească Dumnezeu de îngeri, când se îndrăcesc de-ţi stau năpaste!...

SCENA V

IORGU, ŢĂRANII (ieşind din crâşmă)

IORGU: Veniţi, oameni buni... nu vă temeţi... veniţi mai aproape, că doar nu-s privighetor... şi eu sunt om pământean ca şi voi!... Auzitaţ i de vestitul Cocus Mocus imperator ce-a sosit acum din America, aducând cu dânsul un om sălbatic?
ŢĂRANII: Ba nu, jupâne.
IORGU: Eu sunt acel vestit vrăjitor!... şi ştiu să prorocesc tot ce are să se întâmple peste două sute de ani.
ŢĂRANII: Ian auzi poznă şi minune!
IORGU: Dacă vreţi, vă pot spune la fiecare ce-o să păţească până mâini... dar fiindcă nu vreţi, apoi v-oi arăta omul cel sălbatic care mănâncă foc şi bea smoală clocotită... Hai, duceţi-vă de daţi de ştire stăpânilor voştri şi tuturor boierilor vecini, ca să alerge degrabă aici, să vadă minunea minunilor! (În parte.) Minciuna minciunilor.
(Câţiva ţărani ies.)
IORGU: Nu uitaţi însă a le spune ca să aducă svanţihi fără bortă şi galbeni netăiaţi, pentru ca să cerce ei înşişi cu ce plăcere sălbaticul mănâncă bani... Eu mă duc să mă gătesc; dar vă înştiinţez să nu căscaţi gura prea tare de mirare, pentru că sălbaticul are patimă pe guri căscate.
(Iese prin stânga.)

SCENA VI

CÂŢIVA ŢĂRANI şi ŢĂRANCE

UN ŢĂRAN: Aţi auzit, măi?... zice că bea smoală!
ALT ŢĂRAN: Mări, las’, măi Ioane, nu mai crede... Minciuna nemţască, ca şi cea boierească, trece-n ţara ungurească... ştii vorba ceea...
CEL DINTÂI: Ba zău, mai ştii ce?... Nemţii iştia sunt cu dracu...
CEL D-AL DOILEA: Poate de-aceea îi şi ia dracu pân’ în sfârşit...

SCENA VII

ŢĂRANII TOŢI, GÂNGU, DAMIAN, PRIETENI

(Intră toţi prin stânga.)
DAMIAN: Ce ziceţi, măi proştilor, de Cocus Mocus şi de sălbatic?... unde-i? să-l văd şi eu cum mănâncă foc şi bea smoală clocotită?... auzi poznă, măi Gângule?
GÂNGU: Cine? Elenuţa?... sărmana!... toată ziua plânge de când a aflat că şi-a pierdut pe Iorgu, logodnicul ei.
DAMIAN: Nu-mi mai pomeni de el, că mă supăr.
GÂNGU: Ei, da şi tu te-ai arătat prea aspru... ce dracu!... Iorgu-i tânăr şi trebuie să-i iertăm dacă-i zburdă inima... Adă-ţi aminte ce făceam noi când eram de vârsta lui... când beam vutca în fesuri şi-n papucii cucoanelor...
DAMIAN: Foarte bine; dar pentru ce să mă-nşele?... de ce să-şi lepede numele tătâni-său?.... de ce să facă datorii ca un boier mare?... Auzi!... monsiu Rosmarinovici şi nu Damian!... asta, frate, nu i-oi ierta-o niciodată... Cine se ruşinează de numele tătâni-său nu merită să fie nici om!... De-aceea l-am lăsat şi eu pe mâinile comisarilor... doar i s-a mai linişti sângele şezând cătăva vreme la răcoare.
GÂNGU: Aud?... să se-mpuşte?... mai ştii ce?... Ea!... se poate… Tinerilor de astăzi nu le prea sufli-n borş...
DAMIAN: Ce vorbeşti, surdule, de împuşcat?... El!... Iorgu!... Ba să ferească Dumnezeu!. Auzi?... Gugulea moşului!... să-l ferească Dumnezeu!
(Se preumblă tulburat.)
UN ŢĂRAN: Cucoane Enachi, s-aude-o poştă.
DAMIAN: Cine să fie?
KIULAFOGLU (în culise): Ma staso, Zoiţa, psihi mu, se vino şi eu, ţe fuzi aşa iute? ca o capriţa?
DAMIAN: Îi comisul Agamemnon…

SCENA VIII

Cei dinainte, ZOIŢA, KIULAFOGLU (urmărit de un slujitor ce-i ţine ciubucul.)

KIULAFOGLU: E! natos şi veru Enaki! Ma cum de te intilnesco aiţe?
DAMIAN: Da d-ta, arhon comise, de unde şi până unde?... Iată şi cucoana Zoiţa!... Sărut mâinile, cucoană Zoiţă.
KIULAFOGLU: Ego sinto ispravnicos telos panton!... cu mila lui Dimnezeu m-am facuto ispravnicos la ţinutul aţesta; ke acum vin de la Iasi ca se mi sui pe scauno ispravniţiei!... Am munat tatareste... Adeca chind zic tatareste, eţi vine vorba, dioti caii de poţta nu mergo niţi ca vintul, niţi ca ghindul, ma ca... nu stiu ţe... Deziaba suruzii... dos tu ke dos tu cu harapnico! dimialor din pas nu iese... din priţina ke nu stiu care filozofos a ziso: inţet merzi, mai departe azunzi!... Se vede che aţel filozofos nu se facuse niţi o data ispravnicos... ha, ha, ha!... Ma se nu spuneţi, ma rogo, che am riso de poţte, pentru che ma cam temo de chihai...
DAMIAN: N-ai frică, arhon comise... La noi, ce intră pe-o ureche iese pe alta.
KIULAFOGLU: Nu de alta, file, ma fiind che sinto ispravnicos... inţalezi?... Chind nu eram în sluzba, avem tota voie se racnesco... si racneam chit septe, dioti eram patriotis. Patrida frate!... alt cuvint numi iesa din gura... omos tora... inţalezi!
DAMIAN: Da cum nu?… lupul când vrea să se apropie de turmă latră ca câinii pân’ ce prinde oaia.
KIULAFOGLU: Sss!... sas parakalo, frate... nu vezi che sinto ispravnicos?... ma se lasemo asta... Spune-mi unde ma gasesco, si cum se faţe de te intilnesco aiţi linga poţta, în mizloco drumului?
DAMIAN: Aici suntem la moşia lui Gângu, unde am venit de vro două zile ca să serbăm ziua Marghioliţei.
KIULAFOGLU: Pios?... Ghingos?
DAMIAN: Nu-l cunoşti?... Iată-l.
KIULAFOGLU (cu un aer de protecţie): A! Arhon Ghingos, mi pare bine, mi pare bine...
GÂNGU: Câte fălci?... numai patru sute.
KIULAFOGLU (lui Damian, încet): Se vede che are podagra la urechi arhon Ghingos? (Râde.)
DAMIAN: Norocire pentru dânsul că n-aude toate dobitociile ce zic unii şi alţii.
ZOIŢA: Frate, d-ta stai la vorbă şi biata cucoana Gahiţă ne-aş- teaptă-n trăsură.
KIULAFOGLU: Las-o se astepte.
DAMIAN: Ce zici, cucoană Zoiţă?... Gahiţa-i cu dumneavoastră?
KIULAFOGLU: Neski, fraţico... I cocona Gahiţa ne-a rugat-o, chind ne-am pornito de la lasi, ca s-o luam cu noi, ke s-o aduţem inapoi la casa dimisale. Ma ţe nebuna kira!... A!... me sinhorese… uitasem che-ţi este nepoţica... ha, ha, ha...
DAMIAN: Lasă şaga, arhon comise, că mă supar.
KIULAFOGLU: Ţe berbanto! Se ne insale, si pe Zoiţa, şi pe mine, si pe d-ta, si pe toţi!... Ti puskis! Ma pes mu, ţe ai mai facuto cu el?… l-ai scoso de la adzie?...
DAMIAN: Ba nici n-am gândit.
(Se aude în culisa din dreapta trâmbiţe şi o dobă.)
KIULAFOGLU: Ţe este asta? nu vine oare vreo urdie de turţi?
DAMIAN: Nu te teme... Se vede că tot îţi aduci aminte de la Sculeni?
KIULAFOGLU: Katergari!... ha, ha, ha.

SCENA IX

Cei dinainte, IORGU şi SCHWABE (intră prin dreapta întovărăşiţi de doi oameni îmbrăcaţi ca şarlatani, din care unul sună din trâmbiţă şi cellalt dintr-o dobă. Schwabe este în costum de acrobat.)

IORGU (în parte): Valeu!... moşu-meu aici!... am păţit-o...
KIULAFOGLU: Ţe kabazliki asta, arhon Enaki?
DAMIAN: Aşteaptă că-i vedea. (Lui Iorgu.) Domnule, am auzit că vrei să ne-arăţi nişte lucruri de pe ceea lume.
IORGU (în parte): Nu mă cunoaşte... curaj! (Tare.) Oameni buni! (În parte.) Ce dracu! parcă şi-au dat cuvânt cu toţii... Iată şi Gângu, şi Kiulafoglu, şi Zoiţa... numai Gahiţa lipseşte, din norocire. (Tare.) Creştini blagosloviţi!...
DAMIAN (în parte): Curios glas!
IORGU (suindu-se pe o laiţă): Oameni buni! boieri, ţărani, ţigani, jidani!... Gătiţi-vă urechile şi ochii, că o s-auziţi şi să vedeţi lucruri care n-a văzut neam de neamul vostru!... Eu sunt vestitul Cocus Mocus imperator, care-am înconjurat pământul ş-am trecut peste nouă mări şi peste nouă ţări.
DAMIAN: Chiar ca Făt-Frumos din poveste.
IORGU: Tocmai!... Eu ştiu toate descântecele de dragoste şi de deochet şi pot proroci viitorul!... Am descântat în Iaşi şi în Bucureşti câteva cucoane de sluţenie şi le-a trecut... Am descântat de dragoste unei babe de 60 de ani şi peste 5 minute a văzut venind pe iubitul ei călare pe prăjină... prăjina însă era de aur!... Am descântat câţiva patrioţi de tâlhărăşug... (în parte) şi tot tâlhari au rămas!...
KIULAFOGLU: Bre, bre, bre! ţe mora stricata!
DAMIAN: Auzi, măi Gângule?
GÂNGU: Ce să fie, franţuz?... ba-i neamţ.
IORGU: Am descântat...
DAMIAN: N-auzi, domnule, nu ştii să descânţi şi de lehăit?
IORGU: Am descântat şi de lehăit pe oarecine care poartă minciuni prin casele oamenilor, răstălmăcind toate lucrurile în rău, şi i-au crescut 70 de puşchineţe pe limbă. Dar toate aceste nu-s nimică, oameni buni!... ştiinţa mea cea mare stă în prorocii.
DAMIAN: Lasă, domnule, prorociile mai pe urmă... Arată-ne acu ce-ai să ne-arăţi... Nu ne trece vremea cu vorbe.
IORGU: Foarte bine. (Aratând pe Schwabe.) Vă arăt acum un om sălbatic din codrii Americii, care-a venit înot prin Ocean pân’în Europa... El îi feciorul împăratului Ghildiririm Kleaf-kleaf! ş-a fugit din palatul tătâni-său, pentru ca să vie să facă voiajuri prin Moldova... fiindcă auzise că-i o ţară foarte poznaşă... adică o ţară unde se fac multe pozne... Acest tânăr şi interesant străin are o mare procopsală, căci a fost crescut în Academia Azbucovniană, unde printre multe altele a învăţat a se da de-a tumba, a se acăţa pe frânghii şi a ridica mii de ocă de fier în mâini...
DAMIAN: Frumoasă poveste, dar mare minciună!
IORGU: El se hrăneşte numai cu jăratic şi bea numai smoală clocotită!... În ţara lui doctorii au hotărât că acest soi de hrană prelungeşte viaţa şi că împuterniceşte vinele întocmai ca apa rece. Iată, spre pildă, tânărul Ghildiririm Kleaf-kleaf!... el a dobândit o putere atât de mare... încât acum poate să ieie turnul Trisfetitelor în spinare şi să fugă cu el pân’ la Hârlău...
DAMIAN: Îşi bate Joc de noi şonţul! (Tare.) Ian aşteaptă, domnule... De vreme ce zici că sălbaticul mănâncă foc... să-l vedem şi noi... (Către un ţăran.) Du-te, măi, în crâşmă de adă un tăciune aprins.
IORGU (în parte): A păţit-o neamţul!... (Tare.) Îi de prisos să mai aducă foc, pentru că sălbaticul îi sătul... Ţi-i foame, americanule?
SCHWABE: Ia.
IORGU: Auziţi că nu?... Nu-i e foame. Ţi-i sete?
SCHWABE: O, ia.
IORGU: Nici sete.
DAMIAN: Ian să-ţi spun, măi neamţule... după câte înţeleg, tu vrei să ne-nşeli... Ori începe comedia şi lasă vorba, ori îţi trag o bătaie de cele sfinte.
IORGU (în parte): Ar avea haz să iau un kaftan... (Tare.) De vreme ce-i treaba pe ciomag... apoi încep îndată. (Către trâmbiţaş şi toboşer.) Cântaţi uvertura.
(Trâmbiţaşul şi doboşerul sună din instrumenlele lor.)
DAMIAN: Destul, că ne-aţi asurzit.
IORGU: Se vede că nu vă plac concerturile?... Fie!... Tăceţi, măi! Acum înalta nobleţe şi onorabilul public sunt poftiţi a şedea, căci comedia are să înceapă... Vestite Ghildiririm Kleaf-kleaf!... ein, zwei, drei... marş...
(Schwabe face “braţele de fier”.)
IORGU: Vă rog, domnilor, să însemnaţi puterea vinelor prin care sălbaticul se pune în poziţie orizontală... Această exerciţie se numeşte
“braţele de fier” sau spânzurătoarea... Cine din d-voastră doreşte a se spânzura... este rugat a se grăbi, pentru că o să trecem la “rotirea de moarte”.
DAMIAN: Ce zici, măi Gângule?... ai gust să te spânzuri?
GÂNGU: Ian nu vorbi de-aceste, măi Enachi... Fă-ţi cruce mai bine.
(Schwabe face “rotirea de moarte”.)
IORGU: Iată “rotirea de moarte”!... Această exerciţie primejdioasă a atras laudele tuturor capitaliilor din lume, (în parte) pe unde n-am trecut!... Bravo, bravo, americanule!... Domnilor, vă poftesc să bateţi în palme. (Toţi bat în palme.)
(Schwabe face “piciorul de fier”.)
IORGU: Exerciţia aceasta este numită “piciorul de fier”... Toată puterea stă în vârful călcâiului... Vestitul Ghildiririm Kleaf-kleaf va ridica deosebite greutăţi, precum şi un bou de câţiva viţei... Nu cumva aveţi, domnilor, o asemene vită la îndemână?
KIULAFOGLU: Ha, ha, ha... isos che socoţi, anoite, che purtamu zirezi de boi ist to buzunari?
IORGU: În locul boului, dacă vrei, te poate ridica pe d-ta.
KIULAFOGLU: Du-te ist to diavolo, puski!
(La finele acestui exerciţiu se aude vocea Gahiţei.)
GAHIŢA (în culise): Monsiu Agamemnon, monsiu Kiulafoglu.
IORGU: Ce-am auzit? Glasul Gahiţei!
DAMIAN: Îra! Biata cucoana Gahiţa!... aţi uitat-o-n trăsură… Haideţi s-o aducem aici.
(Toţi se duc în fund, înaintea Gahiţei.)
IORGU (încet, lui Schwabe): Ai auzit ceva, neamţule?
SCHWABE: Ia!... am auzit un glas care m-a petruns in das Herz.
IORGU: Norocul s-apropie de tine, măi şonţule... fugi de te-ascunde.
SCHWABE: Ich verstehe nicht.
IORGU: Gahiţa von Rosmarinovici vine aici.
SCHWABE: Mein Gott!
IORGU: Fugi degrabă să nu te vadă, că de te-a cunoaşte suntem prăpădiţi.
SCHWABE (alergând în crâşmă): Sapperment! noch einmal!... fort...

SCENA X

Cei denainte, GAHIŢA (venind din fund)

GAHIŢA: Frumoasă politică... Monsiu Agamemnon... Bravo... vă duceţi şi mă lăsaţi în mijlocul drumului, de vă aştept un ceas.
KIULAFOGLU: Nu-i vina nostra, kera mu... Ma a lui arhon Enaki, care ne-a ţinuto cu de-a sila.
GAHIŢA (vazând pe pitarul Enachi, coboară ochii): Cuconu Enachi!...
DAMIAN: Nu-ţi coborî ochii, dragă cucoană... cele ce-au fost s-au trecut.
KIULAFOGLU: Omos bine che ai venit si d-ta, cocona Gahiţa, ca se vezi omul aţel selbatico, care faţe o mulţime de kabailikia.
GAHIŢA: Ce om sălbatic?
KIULAFOGLU: Ma puine, bre?
DAMIAN: Ba că zău, unde-i?... ce s-a făcut?
IORGU: Nu vă îngrijiţi de el c-a veni acuşi... S-a dus să-şi răcorească gâtul c-o stacană de smoală.
KIULAFOGLU: Lipon, ţe mai sidem aiţe?... as pame si noi, se ne recorimo...
IORGU: Mai staţi că încă n-am sfârşit comedia... Acum au să înceapă prorociile... Cine vrea din d-voastră să-i spun trecutul şi viitoriul?... Eu, vestitul Cocus Mocus imperator, am prorocit de mult că are să vie o vreme unde oamenii au să meargă pe brânci şi, slavă Domnului!... azi vedem mulţi culbeci cu feţe de om. Am prorocit iar că vânzătorii au să fie schimbaţi în măgari, şi moldovenii în... jidani!... Am prorocit unui însurăţel că femeia lui...
KIULAFOGLU (mânios): Cum indreznesti, katergari, se vorbesti de surăţei me katigoria?... Nu stii che si eu sinto suraţelos?
IORGU: Ba eşti sur cumsecade, nu surăţel.
KIULAFOGLU: Ghidi, puski... Moi sluzitori, umfla la dinsu.
DAMIAN: Ian lasă-l, arhon comise, să sfârşească... (Lui Iorgu.) Ziceai, domnişorule, că ştii să spui toate lucrurile trecute şi viitoare?... Spune-mi dar mie, unde se găseşte acum Iorgu, nepotul meu?
IORGU: El se află aici în sat.
DAMIAN: Minciuni spui, şonţule, că-i la Iaşi, închis la agie... Auzi cum le croieşte!
IORGU: Ei, pui rămăşag că eu, vestitul Cocus Mocus imperator, îţi aduc pe Iorgu aici pân’într-un sfert de ceas?
DAMIAN: De la Iaşi în 15 minunte?... cale de 5 poşti?
KIULAFOGLU: Cu caii de poţta de-acum, ţe nu se pote!
IORGU: Însă, dacă m-oi ţinea de cuvânt, d-ta să-l ierţi pe Iorgu şi să-i plăteşti toate datoriile...
DAMIAN: Iar de nu?
IORGU: Să mă faci chisăliţă de bătaie.
GAHIŢA: Mă mir, mon cher arhon pitar, cum de stai ca un prost de-l asculţi?... Nu vezi că domnişorul vrea să ne ieie în râs cu minunile d-sale?... D-lui socoate poate că nici unul din noi n-a făcut voiajuri.
IORGU: Ştiu, dimpotrivă, cucoană Gahiţă, că d-ta ai fost la Cernăuţi.
GAHIŢA: Cine ţi-a spus-o?
IORGU (apropiindu-se de Gahiţa, încet): Baronul von Kleine Schwabe.
GAHIŢA: Oh ciel! îl cunoşti?
IORGU: Pe cine nu cunosc eu?
GAHIŢA: Oare... nu l-ai putea şi pe dânsul aduce dela Cernăuţi... tot în 15 minunte?
IORGU: Şi mai degrabă, dacă vrei.
GAHIŢA: Cum nu? mai vârtos, te poftesc.
DAMIAN (cautând la ornic): Domnule, au trecut zice minute!... îţi mai rămân încă cinci... dacă-n vremea asta n-a veni Iorgu... te stropşesc.
IORGU: Bunătatea d-tale... Staţi puţin să-mi fac descântecul. (Face semne cabalistice cu băţul.) Cocus Mocus imperator, ein, zwei, drei... (În parte.) Să vii, Iorgule, să mă scapi de bătaie, că de nu-i veni, îi rău de pielea mea.
DAMIAN: Sfertul a trecut... Unde-i Iorgu, şonţule?
IORGU: Acuşi trebuie să vie.
DAMIAN: Pe dânsul, băieţi... învăţaţi-l să-şi mai bată Joc de creştini.
(Toţi se reped spre Iorgu.)
IORGU: Ho, ţară! să-mi sfârşesc descântecul... Marş, pantalon, ein Cocus, zwei Mocus, drei imperator... (În parte.) Marş şi tu, Iorgule, că atât îi scăparea ta. (Tare.) Marş, pantalon... (Fuge iute printre oameni, de intră în crâşmă şi închide uşa după el.)
DAMIAN: Nu-l scăpaţi, flăcăi; stricaţi uşa şi mi-l aduceţi aici, ca să-i dau un pantalon pe spinare.
(Câţiva ţărani se încearcă să deschidă uşa.)
KIULAFOGLU (furios): Ai vazuto maiskaraliki! se ne rida un sonţi pe toţi, şi mai ales pe mine care sinto coscoze ispravnicos!... prindeţi-l, moi.
GAHIŢA (furioasă): Infame charlatan! să mă facă să cred că-mi aduce pe Kleine Schwabe!...
DAMIAN (la ţărani): Da ce dracul!... nu puteţi da jos o biată uşă?... Ian să-mi pun eu umerele… Măi Gângule, vin’ de ne-ajută şi tu.
GÂNGU: Ce să faci?... să dai foc casei?... Da cum, Doamne iartă- mă, să-mi arzi crâşma.
(Uşa se deschide şi deodată se înfăţişează Iorgu şi Kleine Schwabe, schimbaţi în haine civile. Iorgu merge de pică în genunchi la moşul său, şi Schiwabe dinaintea Gahiţei.)
TOŢI: Ce minune-i asta?
DAMIAN: Iorgu, aici?
GAHIŢA: Kleine Schwabe! oh ciel!
IORGU: Ai făgăduit să mă ierţi, moşule!...
SCHWABE: Ah! liebe Gahizen!
DAMIAN: Bre, bre, bre!
KIULAFOGLU: Bre, bre, bre! ţe boţcarie!
DAMIAN (ridicând pe Iorgu): Parcă nu-i lucru curat... Da spune- mi, măi băiete, cum ai scăpat de la agie?... cum şi când ai venit?
GÂNGU: Măi Enachi, crede şi nu cerceta... Nu vezi că jupânu Mocus era dracu pe uscat?...
(Toţi îşi fac cruce, zicând: “Piei, drace!”)
KIULAFOGLU: Fevghe satana... Ma ţe s-a facuto kir Mocus?
UN ŢĂRAN (aducând costumul vrăjitorului din crâşmă): Iaca, cucoane... numai pielea i-a rămas.
ZOIŢA (în parte): Pare-mi-se că nici vrăjitorul nu-i departe.
KIULAFOGLU: Na scaso an den itan Skaraotki!... Zoiţa, Zoiţa... vin’ linga mine, se nu te umfla o diavolos cornoratos.
IORGU (în parte): Ba că chiar!... scapă de unul şi dă peste altul... (Tare.) Nu vă mai speriaţi degeaba... Mai bine haideţi cu toţii să serbăm ziua astă fericită în care un copil nebun a câştigat iar iertăciunea şi dragostea moşului său... (Către Gângu.) Unde mi-i logodnica, cucoane Gângule?
GÂNGU: Acasă... caută-n cărţi.
IORGU: Prietenilor!... vă poftesc peste trei zile la nunta mea cu duduca Marghioliţa, fiica sulgerului Gângu.
GÂNGU: Ura!... strigaţi ura, măi!
ŢĂRANII: Ura!
GAHIŢA: Totodată, domnilor, vă poftesc şi eu la nunta mea cu d-lui baronul von Kleine Schwabe.
GÂNGU: Îra!
ŢĂRANII: Îra!
DAMIAN: Dec!... da aista de unde-a ieşit?
IORGU (încet, moşului său): Ţi-oi spune mai pe urmă...
SCHWABE: Liebe Gahizen! du bist meine Lieben!
GAHIŢA: Pour toujours?
SCHWABE: Tuşur!
IORGU (încet, Gahiţei): Vrea să zică, noi suntem chit de-acum?
GAHIŢA (furioasă): Monstre!
GÂNGU: Măi Enachi!... ştii ce?... De vreme ce Iorgu tău s-a îndreptat pe calea adevărului, hai să tragem o horă cu toţii.
DAMIAN: Mări, bine zici, surdule... Unde-s scripcarii?... Iată-i... Ian ascultaţi, dancilor... să-mi cântaţi o horă de cele bătrâneşti, cum le plăcea părinţilor noştri.
(Scripcarii cântă hora. Damian, Gângu, Zoiţa, prietenii şi ţăranii se prind la Joc.)
DAMIAN: Măi Iorgule!... da tu nu vii să joci? Tot nu-ţi plac obiceiurile noastre?
IORGU: Ba acum îmi sunt dragi... Acum ştiu să preţuiesc bunătăţile care ne-au rămas de la strămoşi şi să deie Domnul să le păstrăm totdeauna, pentru ca să rămânem tot români şi să ne fie dragă ţara noastră!... (Se prinde în horă.)
TOŢI: Ura!... să trăiască Moldova!
(Toţi joacă hora, afară de Kiulafoglu care trage ciubuc deoparte; Gahiţa şi Kleine Schwabe joacă valţul împrejurul horei.)
COR FINAL
Sunt român şi tot român
Eu în veci voi să rămân!
Ţara noastră să trăiască
Şi-n veci steaua să-i lucească!
(Cortina cade.)