string(7) "library" string(8) "document"
1466
1646
80
1475
1775
514
1310
1359
1457
1300
1200
300
1410

Oda II

Vezi, dragul meu Nekita, cum neamul zburător
Nici seamănă, nici ară, nici seceră vrodată,
La vreme îi împarte o hrană-mbelşugată
Cu darnica Sa mână Înaltul Creator!
Priveşte pre câmpie aceste mii de flori,
Aceşti crini nalţi şi mândri, aceste viorele,
Nici Solomon în slavă-i nu se-mbrăca ca ele,
Deşi întâi în minte el fu-ntre muritori.
Ascultă glasul legii ce Dumnezeu ţi-au dat
Prin fiul Său cel dulce, care pre toţi ne-nvaţă
Să fim cu fapte bune urmând a Lui povaţă,
Ferindu-ne de rele, de mârşavul păcat.
Nădejdea să o punem în Domnul Dumnezeu
Acela care-n nouri cu fulgerul trăsneşte,
Ce suflă şi furtuna îndată risipeşte,
Ce-ncinge orizontul cu mândrul curcubeu.
Ce va să fie mâine nu te-ngriji a şti.
De ziua cea de astăzi îl binecuvântează.
De traiul tău, de hrană El singur priveghează;
Urmează a sa cale şi nu te vei căi.
Stăpânitorul lumii îţi ştie de nevoi.
A fi de folos ţie şi altora gândeşte,
A lui voinţă sfântă smerit o împlineşte
Şi nu uita judeţul şi ceasul de apoi!