Finul-lui-Dumnezeu
— Aciea-s departe. Trebuie să ne ducem loc mult. Na-ţi un firicel din părul meu, na-ţi şi din barba mea şi te porneşte băiete la drum. Şi să pui perii 'n trei şi când la o vreme de nevoie să şuieri într-înşii, eu, noi ţi-om veni într-ajutor şi fă de-a-dreptul pe aici şi-ai să dai de pădure şi tot te du 'nnainte .
Se ia el şi se porneşte, merge pân-în pădurea ceea ... când în mijlocul pădurii vede - o fumărie straşnic de mare încât se 'nnăduşia , nu mai putea. S-apropie el acolo pin fum binişor şi găseşte pe mama smăului—îşi pârlea părul de pe picioare că era cald straşnic şi nu mai putea.
— Bună ziua mătuşă.
— Mulţămesc D-tale voinice, da — zice — und-te duci voinice?
— Caut curtea smeului, mătuşă.
— I, flăcăule! Mult trebue să mergi pân ce-i ajunge şi nu mai rămâi cu zile de te-i apropia.
— Mă rog, mătuşă, să-mi spui unde-i drumul cela, că nu mi-i frică . . . mă duc.
— Eu nu-l ştiu, dragul mătuşii.
El, ducându-se aşa prin pădure, aude - un glas de om zicând: Valeu, valeu, tare mi-i foame! El s-apropie. Oare ce să fie - acolo ? Vede un om şezând, greceşte, jos:
— Da ce te vaiţi, bade?
— De pe nouă lanuri grâu am strâns şi tot pâne l-am făcut şi l-am mâncat şi tot mi-i foame.
— Hai cu mine.
— Hai.
Mergând el mai departe a auzit un glas de om zicând aşa: tare mi-i sete.
— Bună vreme, omule. Pentru - ce ţi-i sete, nu găseşti apă să te saturi?
— Câte iezăre a fost în pădurea asta toate le-am băut şi tot mi-i sete.
— Hai cu mine.
— Hai.
Mergând ei aşa mai departe a intrat în altă pădure tustrei ş' aude sub tufe un foşnet. Cine era? Vântul de amiază cel cu buzele mari.
— Bună vreme, vântule, ce faci aici?
— Mă stăpânesc să-mi ţin suflarea şi să 'mpuşc un ţânţariu. Da să-l împuşc să nu-i sparg pielea.
— Da unde-i ţânţarul, că eu nu-l văd.
— Îi lângă soare.
— Lasă, hai cu mine.
— Ba nu. Eu mă duc după ţânţar, duceţi-vă voi înainte. Merg ei mai departe şi ajunge la palatul smăului. Smăul era la vânat şi fata şedea 'n cerdac.
— Bună vremea, soro.
— Mi-o spus smeul că vii după mine. Da-ntoarce-te că te prăpădeşte.
— Nu mi-i frică.
— El acuş vine,-i la vânat. Vine smeul.
— Bine-ai venit, finul lui D-zeu.
— Bine te-am găsit, câne de smău.
— Hai la luptă.
— Hai!
Ş-o luptat ei trei zile şi trei nopţi şi nu-l putea dovedi şi nu se da nici smăul, nici finul lui D-zeu.
El a aprins perii cei doi ş-o venit vântul de la răsărit şi de la amiazi şi când ş-o pus buzele 'n trei11 drept în jumătate a despicat smăul când a suflat. O jumătate a murit că era c-un cap, da o jumătate nu, că era cu două—că era cu trei de toate. Şi s-a rugat finul lui Dumnezeu straşnic la Statul-Palmă - barbă-cot .
— Nu-ţi pot face nimic, că el s-o dus la - mpăratul ţării iştia să spue ce i-ai făcut. De-acu Dac - ai pute luptă-te cu - acela .
Acu el s-a pornit cu Soră - sa .
Când a ajuns aproape de palatul împăratului celuia nu era de chip să treacă, aşa era de straşnic şi mergând el p' înprejur a ajuns la o baltă. Pe balta ceea era trei băieţi şi se băteau de la o cuşmă, de la un biciu şi de la o sulă.
— Ce vă băteţi, măi băieţi?