A adus, şi cu adevărat nu era. Atunci el le-a scos şi i le-a arătat. Atunci împăratu-a strigat s-aducă calul cel mai bun din grajd şi-a legat pe ţigan la coada calului, ş-a pus ş-un sac de nuci ş-a dat bici calului... Unde pica nuca, pica şi bucăţica din ţigan.

Acu-mpăratul a zis:

— De-acu, voinice, mi-i fi ginere.

— Da’Călin a zis:

— Ba nu,-mpărate, că mie alta mi-a căzut dragă, da eu am un frate de cruce aici cu mine, tot fecior de-mpărat, s-o ieie-acela.

Şi l-a adus, deşi fata ar fi vrut mai degrabă după Călin Nebunul; dar, dă, cu istălalt era potrivită. Ş-a făcut o nuntă straşnică, de-a ţinut vo trei săptămâini; luminaţii, lăutari, ce nu era.

— De-acu mă duc să-mi găsesc pe-a mea.

Cât plângeau ei şi stăruia, da’ n-a putut să-l potrivească să rămâie. Ş-a pornit. Când a ajuns el la casa tătâni-său, era un palat straşnic ş-un cârd de porci, şi-l păştea un băieţel ca de vro şapte ani. Că de când îi tăiase picioarele, acu era vo opt ani de zile.

— Bună vreme, băieţele!

— Mulţumim d-tale, bade!

— Cine şade-n curţile ieste?

— Ia, nişte voinici care au luat nişte fete de-mpărat, care le luase zmeii.

— Da’ cum trăiesc ei, pe care fete au luat?

— Cel mai mare a luat pe fata cea mare, cel mijlociu a luat pe cea mică.

— Da’ cea mijlocie?

— Aia au pus-o de păzeşte găinăria.

— Da’ tu a cui eşti?

— Mama-mi spune că-s a lui Călin Nebunul, cine-a mai fi acela...

Da el, când a auzit aşa, numai el ştia inima lui, că dă, să ierţi mata, cinstita faţa matale! era a lui.

— Da’ mă rog, bade, ajută-mi a da porcii-n ocol.

Merg porcii, merg, când o scroafă nu vrea să intre.

Călin Nebunul a trântit cu drucu-n scroafă. Ea a-nceput a ţipa alergând, porcii — toţi după dânsa. Decât a auzit ei ş-au ieşit afară ş-au început a striga, care-i acolo de bate porcii? Da’ Călin Nebunul intră-n ogradă. Ei, cum l-au văzut, l-au cunoscut. Şi s-au sculat îndată şi s-au pus în genunchi înaintea lui:

— Iartă-ne, frate, că ne cunoaştem greşala.

Da’ Călin a zis aşa:

— Ba nu, fraţilor, hai să facem o bombă de fier, şi noi să ne punem tustrei alături, ia-aşa, cum faci cruce. Ş-o aruncaţi unul din voi în sus, că-i ştiut că pe care-a cădea, acela-i vinovat.

Ş-au aruncat în sus, ş-a căzut pe cei doi şi i-a făcut mii de fărâme.

Şi el a făcut o nuntă straşnică. Da’ el nu era aşa tare la inimă ca să ţie pe-acelea de rău, ca aceia pe asta a lui, el tot ţinea ca la cumnatele lui. Ş-a făcut un bal straşnic, şi eram şi eu acolo... şi ei au făcut o ulcicuţă de papară şi m-au dat pe uş-afară. Da’ mie mi-a fost ciudă, şi m-am dus în grajd şi mi-am ales un cal cu şaua de aur, cu trupul de criţă, cu picioare de ceară, cu coada de fuior, cu capul de curechi, cu ochii de neghină, ş-am pornit p-un deal de cremene: picioarele se topeau, coada-i pârâia, ochii pocneau. Ş-am încălecat pe-o prăjină şi ţi-am spus o minciună, ş-am încălecat pe-o poartă şi ţi-am spus-o toată.