La aniversară
— Ce ştii tu? Iaca că nu mă mai supăr... îţi vorbesc blând. Îmi dai mâna ta? Aşa. Spune.
— Vezi tu, Ermil? zise ea c-o seriozitate copilărească şi tristă — tu crezi... tu crezi că eu am apă-n vine... că eu... că eu nu te iubesc?... Dar să-ţi spun ţie... eu nu sunt aspră... Ce ai zice tu dacă... dar te rog să nu spui nimănui... dacă... dar zău să nu spui...
— Ce?
— Vezi tu! formal te-am oprit... am făgăduinţa ta că nu mă vei săruta niciodată. Aşa-i?
— Aşa.
— Ca să ănuî mai zici că eu nu te iubesc — zise supărată — ca să zici că eu te iubesc — repetă c-o ruşinoasă graţie... astăzi... astăzi... Îşi simţi cuprinsă talia, închise ochii, lăsă capul pe umărul lui şi era aproape să moară.
— O! te iubesc... n-ai ştiut niciodată cât te iubesc... — glasul ei era dulce, slab, plin de lacrimi, sfinţit de cea întâi sărutare.
— Tu eşti un înger... îndărătnic... dar un înger... Surâsul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc pe rând dup-acea sărutare... chiar liniştea. Ea-şi ţinea braţul după gâtul lui.
— Mă duc... şi tu eşti un măgar.
— Las' să fiu... Nu te duce...
— Trebuie... tu! Aşa-i că tu nu vei uita niciodată această noapte, zise încet, aşa de încet şi totuşi aşa de clar.
— Ah! niciodată.
— Şi acuma... am să-ţi aduc ceva din casă... Un dar de ziua ta... Aşa-i?...
Ea intră iute, se-ntoarse şi-i aduse o cutie mare... Ei o scăpară jos, dar nu făcea nimic... era înc-o sărutare.
Gajus Iulius Caesar Octavian August se duse acasă. Se aşeză dinaintea focului şi zise zâmbind: "Tu eşti un măgar!" Deschise cutia. Deasupra era un desemn. El era... lăsat într-un jeţ; o femeie... ea, de dinapoia jeţului îi ţinea ochii cu mâinile. El îşi ridică ochii s-o vadă... şi un moment i se păru c-o vede. Dar unde să fi fost. Dar ce mai era în cutie? Păpuşile ce i le dedese de ziua ei doi ani de-a rândul. Pe fruntea celei de întâi era: "Bertrand e un măgar", pe fruntea celei de a doua: "Gajus nu-şi are minţile toate". Apoi mai era ceva. O mică carte de notiţe... impresii din romane, din poezii, scrise-n fiecare zi şi la sfârşitul fiecărei notiţe, ca o încheiere, ca o cugetare asupra adormirii: "Ermil, te iubesc!".