La hărăzirea fabulei
"Râul şi heleşteul"

Nici gândeam ca pentru versuri să iau în mână condei,
Când ţintirea-mi aici este la un altfel de idei,
Care nu cer epistole, nici fabule de glumit,
Ci protesturi, reclamaţii dreptului de sprijinit.*
Dar dorita întâlnire-ţi mă făcu să stau un ceas,
Şi din cuprinsul Temidei să mă caţăr pe Parnas.
Rodul astei întreprinderi e fabula ce-ţi închin,
Scrisă cu o grabă mare, într-un stil nu prea senin;
Dar a mea dorinţă este ca tu să fii vecinic râu
De poezii curgătoare, de talentul cel mai viu;
Să scrii pentru-a noastră slavă, ca toţi să ne lăudăm,
Câţi o limbă românească astăzi întrebuinţăm.
Ştii prea bine că talentul este de la ceruri dat
Şi oricare-şi va da sama cum în lume l-au tractat.
Talentul tău este mare şi sama-ţi va fi mai grea,
Când din orice întâmplare a-l părăsi tu vei vrea.
Toţi poeţii cearcă-n lume feluri de nemulţumiri,
Dar din ele scânteiază cele mai vie simţiri.
Aţâţaţi de-mpotrivire ei se luptă ne-ncetat,
Şi izbânda le e slava cu care s-a-ncununat.**
Scrie! scrie! iată-ţi legea ce trebuie să urmezi,
Pentru ca să fii ca râul şi-n viitor să viezi.

                         *

* Mă aflam la Bucureşti în pricini de judecăţi.
* * Precum Tasso.