string(7) "library" string(8) "document"
300
82
1822
1812
1467
1200
1646
1391
1639
80
1307
1457
1466

Balada XIV Domnului Charles N. Hora Sabatului de Victor Hugo

Hic chorus ingens ... Colit orgia.
Avienus

Preste zidul monastirei ce se vede-n depărtare.
Luna faţa-şi învăleşte ca şi pentr-o taină mare!
Duhul meze-nopţii trece şi-ngrozire răspândi;
De douăsprezece oare cu-aripa-n clopot lovi.
Precum tunetul ce norii limpezeşte şi străbate,
Astfel vuietul se-ntinde pe culmele-nvecinate.
Însă iată-acum tăcere după vuiet a urmat...
S-ascultăm! Ce se aude? Ce nou glas a răsunat?
O, cerule! Boite, turnuri, porţi ferestre sfărâmate,
Parcă sunt acoperite de reţele înfocate;
Iar sânţita apă ferbe clocotind în vasul său!...
Îngeri, păzitorii noştri! Scăpaţi-ne de-acest rău!
Pintre razele albastre astei fumegânde pare.
Cu chiote, cu suspine, cu urlete, cu lătrare,
Iată că de prin tot locul, de prin ape, munţi, păduri,
Se adun-acum aice căscând spurcatele guri
Vampiri, stafii şi balauri, strigoi, larve, negri gnomuri,
Monstruri care numai iadul a visat a lor fantomuri.
Vrăjitoare-abia scăpată din mormintele pustii,
Se urcă-n stejarul care s-a uscat de vâjilii.
Necromani ce lungi tiare portu-n cap cu mare fală
Unde-s scrise cu văpaie drăceşti semne de cabală.
Şi posomorâţii demoni, iuţii aprigi zburători,
Vin curgând de pretutindeni precum grindina din nori.
Toţi pe uşile stricate, pe coperişele sparte,
Răsuflând un duh de moarte ce se-ntinde-n orice parte,
Intră-n vechea monastire cu a lor domn Lucifer,
Ce pe capul său de taur, poart-o mitră grea de fer.
Diafanele lui aripi coperind cu omoforul,
Altarul ce se darmă el îşi pune atunci piciorul.
O ce groază! Iat-acum cântă-n locul cel sânţit,
Unde vecinic privighează ochiul cel neadormit!
Mânele la danţ s-apucă... Hora mârşavă începe
Ca vârtejul unui vifor ce stă gata ca să crepe,
Parcă iadul cu a lui gloată, pe-ntuneric învârteşte,
Zodiacul său pe care semnul morţei străluceşte.
Toţi se ţin acum de mână, dănţuiesc, sar, cântă, zbor,
Satan bate cu piciorul şi-ndreptează glasul lor.
Ş-ai lor paşi zguduind straşnic cele bolte colosale,
Turbură pre morţii care dorm sub petrele acei sale.

„Haide să ne-amestecărn
Toţi acuma cu grămadă!
Nime-n ticnă să nu şeadă,
Lumea tremure şi vadă
Cum sabatul noi serbăm.
Satan calcă în picioare
Crucile mântuitoare,
Faţa-i este lucitoare,
În glas mare să-i cântăm!“

Ş-ai lor paşi zguduind straşnic cele boite colosale,
Turbură pre morţii care dorm sub petrele acei sale.

„Noi vom izbândi aşa!
Vino soră, vino frate
Din pustiuri depărtate,
De prin locuri blăstemate,
Grăbiţi toţi a v-aduna.
Iadul vă-ntovărăşeşte
Şi păcatul vă-nsoţeşte.
Căci în faţă vă luceşte
Cuvântul Anatema!“

Ş-ai lor paşi zguduind straşnic cele boite colosale,
Turbură pre morţii care dorm sub petrile acei sale.

„Veniţi l-a iadului torţi.
Nani cu picioare sucite,
Guli cu buze afurisite,
Cu gâtlejile-ncălzite
De sânge-nchegat de morţi.
Şi voi muieri infernale,
Cu gura plină de bale,
Nu vă-mpedecaţi în cale.
Deschideţi aceste porţi!“

Ş-ai lor paşi zguduind straşnic cele bolte colosale,
Turbură pre morţii care dorm sub petrile acei sale.

„Hohotind în locul sânt,
Satana cu sumeţie
Intonează o psalmodie,
Şi se-ntinde cu trufie
Pe-a creştinului mormânt;
Iar în sânta locuinţă
Un demon cu sârguinţă
Arată cu iscusinţă
Ce-a mai făcut pe pământ!“

Ş-ai lor paşi zguduind straşnic cele bolte colosale
Turbură pre morţii care dorm sub petrile acei sale.

„Ieşind din mormântul seu,
Lepădatul să ne-arăte
Haina sa plină de pete
Care-l usucă de sete
Aducându-i un chin greu.
Negrul levit să se suie
Pe altar ca să-l descuie,
Şâ-n candelare să puie
Făclia duhului reu!“

Ş-ai lor paşi zguduind straşnic cele bolte colosale
Turbură pre morţii care dorm sub petrile acei sale.

„Satan se va bucura!
Fărmecători fioroase
Cu ale voastre mâni hidoase
Preste pulberea de oase
Scrieţi: Abracadabra!
Zburaţi paseri cobitoare
Ce cu-aripi încântătoare
Spânzuraţi c-o grea duhoare,
Prin alcovuri pe Smarra!“

Ş-ai lor paşi zguduind straşnic cele bolte colosale,
Turbură pre morţii care dorm sub petrile acei sale.

„Iaca semn se dă acum!
Din nou iadul ne recheamă
Să ne grăbim a da seamă
La poarta cea de aramă;
Rămâie-n urmă-ne fum!
Toate sufletele mute
În tartar să se strămute,
Satan dinţii îşi ascute;
Nu mai pot scăpa de-acum!“

Steaua zilei înălbeşte cele bolte colosale ;
Au perit cum pere visul duhurile-nfricoşate,
Şi morţii adormind iarăşi sub petrile acei sale,
Pe-ale lor reci căpătâie îşi pun frunţile-ngheţate.