Ciocanu Anatolie

Ciocanu Anatolie ‒ poet, publicist, scenarist, traducător.

Născut la 3 iunie 1940 în satul Mălăieşti, raionul Rîşcani, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova în anul 1962.

A fost redactor la cotidianul „Moldova Socialistă" (1962-1966) şi şef de secţie la revista „Moldova" (1966-1990), corespondent special al revistei „Glasul Naţiunii" de la Bucureşti (1990-2000), iar în ultimii ani de viaţă a fost colaborator al Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu". A desfăşurat o activitate intensă în domeniul publicisticii, publicîndu-se activ în presa periodică din ţară, dar şi o activitate literară prodigioasă. A colaborat în calitate de scenarist cu studiourile „Moldova-film" şi „Telefilm-Chişinău", ba chiar s-a filmat în calitate de actor în pelicula lui V. Brescanu „Ultimul bastion", 1971.

Debutul lui literar are loc în anul 1965 cu placheta de versuri „Sărutul Soarelui". Semnează apoi numeroase cărţi de poezie, inclusiv şi pentru copii: „An neobişnuit", 1967; „Firul Ariadnei",1970; „Cîntece de-acasă", 1971; „Sonetele cîmpiei", 1975; „Vine, vine primăvara", 1982; „Foișorul", 1984; „Să creşti mare, puișor", 1991; „Poemele durerii", 2000; „Cîntecele mîntuirii", 2001; „Ora Sărutului", 2010. Poeziile lui A. Ciocanu sînt foarte melodioase, aşa încît multe dintre ele au devenit cîntece. Au fost traduse şi publicate în limbile: rusă, portugheză, spaniolă, engleză, lituaniană, bulgară, estonă, letonă, ucraineană, georgiană, armeană multe dintre poeziile poetului.

Timp de aproximativ patru decenii cît a practicat publicistica A. Ciocanu a oferit cititorului întotdeauna ceea ce avea nevoie să cunoască, alimentîndu-l cu idei, bucurii, întîmplări, invitîndu-l la adevărate lecţii de omenie, etalîndu-şi în aşa fel şi darul de pedagog înnăscut. Astfel au văzut lumina tiparului şi cărţile valoroase de publicistică cu impresii de călătorie: „Struguri în amiază", „Departe de Soare-răsare", 1980.

Este incontestabil şi talentul D-lui de traducător, semnează traduceri din A. Puşkin, M. Lermontov, A. Tvardovski, B. Ahmadulina, G. Ungaretti ş.a.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România.

A decedat la 19 iunie 2012 la Călărași, Republica Moldova.

Distincţii:

  • Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru poezie, 1998;
  • Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru poezie, 2000;
  • Premiul „Mihai Eminescu" pentru literatură la Festivalul „Eminescu", or. Drobeta Turnu-Severin, 2000;
  • Premiul Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2001;
  • Premiul Centrului Internaţional pentru Copii şi Tineret „Sergiu Grosu", 2002;
  • Premiul Naţional al Republicii Moldova, 2002;
  • Ordinul „Gloria Muncii", 2010.

Filmografia (scenarii):

„Fluieraş", ‒ 1979 ‒ documentar,
„Poiana de argint", „Telefilm-Chişinău", 1983 ‒ film-concert,
„Moldova mea", 1982 ‒ documentar, în colaborare.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1436
Populația:
3512 locuitori

Buțeni este un sat și comună din raionul Hîncești. Buțeni este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Hîncești și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația satului constituia 3512 oameni. Satul Buțeni a fost menționat documentar în anul 1436.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.