Rusu Grigore

Rusu Grigore – actor, regizor, profesor universitar, cercetător ştiinţific, istoric teatral.

Născut la 9 aprilie 1936 în raionul Drochia, Moldova. A absolvit Şcoala Teatrală „B. Şciukin" de la Moscova în anul 1960, ca apoi împreună cu colegii săi de breaslă să întemeieze teatrul pentru tineret „Luceafărul".

Grigore Rusu a activat pe scena Teatrului „Luceafărul" timp de 26 ani, interpretînd mai mult de 80 de roluri preponderent secundare, dar memorabile, printre care Von Calb din „Intrigă şi iubire", Daniel din „Nota zero la purtare", Andrew Agucchek din „A 12 noapte", Andrei din „Voiaj de nuntă", Osipbai din „Înălţare pe muntele Fujiyama", Ahov din „Banii sînt ochiul dracului", Scîrţu şi Spiruc din spectacolul „Pămînt" („Pe-un picior de plai" de Ion Podoleanu în regia lui Sandri-Ion Şcurea, distins cu Premiul de Stat), Geon din „Lizi Mak-Key" etc. S-a filmat activ în mai multe pelicule la studioul „Moldova-film" şi nu numai, luînd parte şi la dublarea filmelor, iar la studioul cinematografic „M. Gorki" s-a filmat în rolul lui I. Bodiul din filmul lui M. Calic „Ani şi filme".

Silit să abandoneze scena teatrului „Luceafărul", Gr. Rusu se angajeză la teatrul „Dialog" (unicul teatru televizat în toată URSS, condus de Gheorghe Siminel). Iar atunci cînd, în consecinţa deformaţiilor sociale şi morale, teatrul televizat e închis (1966), Gr. Rusu îşi începe activitatea în domeniul pedagogiei la filiala Şcolii Superioare de Teatru „B. Şciukin" de pe lîngă Teatrul „Luceafărul". După ce a îmbrăţişat şi alte profesii adiacente teatrului, cum ar fi cea de actor-pedagog, activînd din anul 1967 şi ca şef al mai multor catedre la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, cum ar fi Catedrele de Regie Estradă şi Manifestări Publice a predat disciplinele: Arta vorbirii scenice şi canto, Arta actorului şi vorbirea scenică.

G. Rusu scrie şi editează manualul „Arta vorbirii" şi alte lucrări metodico-ştiinţifice şi de analiză a fenomenului teatral şi actoricesc, iar după ce editează şi cele cîteva monografii despre stelele teatrului – E. Ureche, V. Cupcea, C. Tîrţău, „Din conturnii timpului" despre Veniamin Apostol şi „Teatrul – dragostea mea" despre Petru Baracci, scrie volumul autobiografic „Evocări" (Chişinău, 2010, cu prezentarea lui Valeriu Matei – „Revenirea în Itaca").

S-a stins din viață pe 26 aprilie 2020.

Filmografia:
pelicule realizate la studioul „Moldova-film":

Omul merge după soare", 1961 ‒ tatăl fericit,
Aşteptaţi-ne în zori", 1963 ‒ soldat,
„Zece ierni pentru o vară", 1969 ‒ brigadier,
Ultimul haiduc", 1972 ‒ ofiţer,
Dimitrie Cantemir", 1973 ‒ boier,
„Durata zilei", 1974 ‒ ţăran,
„Ce-i trebuie omului?", 1975 ‒ inginer,
Marc Twain contra...", 1975 ‒ rol episodic,
Cetatea", 1978 ‒ rol episodic,
Pregătirea către examen", 1979 ‒ rol episodic,
„Hotarul lunii iunie", 1982 ‒ rol episodic,
„Răsăritul zbuciumat", 1984 ‒ rol episodic.

Roluri în filme realizate la alte studiouri:
„Coma", "Lenfilm", 1989 – rol episodic,
„Ani şi filme", studioul cinematografic „M. Gorki", 1991 ‒ I. Bodiul.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1560
Populația:
128 locuitori

Mărtineşti este un sat din cadrul comunei Grebleşti, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Strășeni și la 38 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 128 de oameni. Satul Mărtinești a fost menționat documentar în anul 1560.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.