Mеniuc George ‒ scriitor, scenarist, traducător.

S-a născut la 20 mai 1918 la Chișinău, Moldova într-o familie de muncitori: tatăl său, Nicolae, era muncitor la depoul de tramvaie, iar mama sa, Olga, era taxatoare. Traiul modest, pe care-l ducea familia l-a făcut pe micul George să caute un refugiu salvator în lumea cărţilor. Din anul 1932 începe să compună versuri, iar în 1934 apare prima sa poezie „La ţară" în revista literar ştiinţifică a societăţii „Mihai Eminescu" din Chișinău. Absolveşte liceul „M. Eminescu" de la Chișinău în anul 1937, după care-şi continuă studiile la Universitatea de la Bucureşti la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde învaţă pînă în anul 1940, avîndu-i ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian şi pe alţii.

Abordează practic toate genurile literare: eseul, folcloristica, poezia, publicistica, proza, traducerile, teatrul, cele mai reuşite rămînînd a fi ‒ poezia şi proza. Debutează în anul 1939 cu placheta de versuri „Interior cosmic", urmată în 1940 de volumul de eseuri „Imaginea în artă". Războiul îi va influenţa dramatic destinul, este nevoit să se refugieze în Basarabia, lucru pe care avea să-l regrete peste ani. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial lucrează la Moscova în calitate de colaborator la postul de radio în cadrul redacţiei emisiunilor în limbile naţionale. Apoi revine la Chișinău. Aici lucrează la Secţia de Limbă şi Literatură a Institutului Moldovenesc de Cercetării Ştiinţifice. Modernismul, stilul abordat de el în scrierile sale, nu era agreat de puterea sovietică, aşa încît poetul s-a văzut nevoit să scrie poezie de inspiraţie folclorică şi basme în versuri pentru copii.

În anul 1948 publică, totuşi, poema „Cîntecul zorilor" despre transformările socialiste ale satului moldovenesc. În anul 1953 devine membru al PCUS, ca apoi să fie numit redactor-şef al revistei „Nistru", organ al Uniunii Scriitorilor.

În anul 1969 îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940, aceasta este republicată în volumul „Vremea Lerului", 1969. Pe parcursul activităţii sale apar apoi culegerile de poezii: „Balade şi sonete" 1955, „Strofe lirice", 1956, „Poezii alese", 1958, „Florile dalbe", 1979, „Toamna lui Orfeu", 1983, cărţile cu eseuri literare: „Iarba fiarelor", 1959, „Cadran solar", 1966, precum şi culegerile de povestiri „Ultimul vagon", 1965, „Delfinul", 1969, povestirea „Disc", 1968. Dramaturgie: „Floarea soarelui. Vernisaj despre biografia de creaţie a lui V. Van Gog şi P. Gauguin" şi „Raţa şi răţuştele", pentru aceasta piesă a sa a avut, însă, de pătimit odată cu apariţia ei. G. Meniuc a semnat mai multe poveşti versificate pentru copii: „Poveşti" 1955, „La balul coţofenei", 1956, „Prichindel", 1969 şi multe alte scrieri.

Сu studioul „Moldova-film" colaborează în calitate de scenarist, începînd cu anul 1962, cînd scrie împreună cu soţia sa Lidia Mişcenco scenariul pentru filmul artistic „Armaghedonul", traduce mai multe texte de scenarii pentru dublarea filmelor.

Desfăşoară şi o vastă muncă de traducător, traduce din rusă, armeană, franceză, spaniolă, traducerile sale fiind publicate atît în republică, cît şi în URSS. Traduce ingenios Bîlinele ruseşti, eposul eroic rusesc, din creaţiile lui A. Puşkin, M. I. Lermontov, N. V. Gogol, F. Dostoievski, A. N. Tolstoi, K. Simonov.

Titluri şi premii:

• Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, 1972;
• Titlul onorific de „Scriitor al poporului din Republica Moldova", 1982;
• Ordinul „Insigna de onoare" şi alte medalii.

A decedat la 8 februarie 1987 la Chișinău.

Filmografia:
„Armaghedonul", 1962 film artistic, scenariul în colaborare cu L. Mişcenco.