Un farmec trist şi nenţeles
       Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
       Din viaţa mea întreagă.

E un luceafăr răsărit
       Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
       Singurătăţii mării.

Îngălbenit rămâne-n veci
       Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
       Călătoresc cu dânsul.

Cu-atâtea tainici rugăminţi,
       Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
       Vărsate zi şi noapte,

I te-ai rugat: dorul nespus
       Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
       Ca să nu-l poţi ajunge.

Va rămânea necunoscut
       Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
       Iubirii celei moarte

Şi se aprinde pe-orizon
       Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
       M-a-nvins făr-a-l pricepe.