12 aprilie 2011, 10:46 views 7120
Înapoi views 7121 Vizualizări
Alecsandri Vasile   | Poezie

Doina voinicească

Frunză verde de susai,
Mă-ntorsei iară pe plai
Cu mireasa pe sub strai
Să mai prind ceva de trai!
Pe mândruţa să mi-o-mbrac
Cum i-a fi mândrei pe plac.
De când plaiul am lăsat,
Traiul bun eu l-am uitat.
Arma-n sân mi-a ruginit,
Nimic n-am agonisit.
Mă lăsai pe plai deoparte,
Unde soare nu străbate
Sub frunziş de ciritei,
Unde trec turme de miei
Şi mocani bogaţi de vite,
Cu chimirele ticsite.
Nu ştiu turmele lua-le-aş,
Ori chimirele zmunci-le-aş
Că nu-i vreme de pierzare,
Că s-aude-n depărtare
Zgomot de potiră tare.
Frunză verde de agude,
Ian vezi frate ce s-aude?
Graiul dulce-a mândrei mele
Ori zgomot de potiri grele?
De-a fi puica mea frumoasă,
Ad-o sfântul sănătoasă,
Sufletul să-mi răcorească,
Zilele să-mi îndulcească,
Iar de-a fi potira grea
Care paşte viaţa mea,
Las' să vie că-am o flintă
Pentru potiră gătită,
Să-i pun plumbul subsuoară,
S-o străbată-n inimioară!

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1904
Populația:
22 locuitori

Ciofu este un sat din cadrul comunei Zgărdeşti, raionul Telenești. Localitatea se află la distanţa de 23 km de oraşul Teleneşti şi la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 22 de oameni. Satul Ciofu a fost înființat în anul 1904.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.