Foto: inromania.info

Mănăstirea Probota (denumirea veche Mănăstirea Pobrata) este o mănăstire ortodoxă construită în anul 1530 în satul Probota (în prezent în orașul Dolhasca din județul Suceava) de către domnitorul Petru Rareș. Istoria acestui locaş începe în 1391, în timpul lui Petru I Mușat, care a ridicat într-o poiană o mănăstire din lemn, cu hramul Sf. Nicolae. Ştefan cel Mare a ridicat în lunca pîrîului Şomuz o biserică de zid, posibil în anul 1465, refăcută în ultimul deceniu al secolului al XV –lea şi care va fi distrusă de o alunecare de teren; aici a fost înmormîntată mama acestuia, Oltea, călugărită sub numele de Maria.

Ulterior, Petru Rareş zideşte în 1530 actuala biserică Sf. Nicolae, pictată în 1532. Aleasă pentru a deveni necropolă domnească, domnitorul o înzestrează cu veşminte, argintărie, cărţi şi moşii. În partea de nord construieşte o Casă Domnească din piatră; pînă în 1550 ridică zidurile de incintă, turnurile, chiliile şi trapeza. Hotărîrea de a transforma noua mănăstire în necropolă domnească se pare că i-a nemulţumit pe călugării din marile mănăstiri moldoveneşti, aceştia subminînd mai tîrziu prestigiul mănăstirii, care a decăzut pînă în vremea lui Vasile Lupu.

Biserica are plan treflat, compartimentat în altar, naos, gropniţă, pronaos şi pridvor, despărţite între ele prin ziduri de piatră. Turla este octogonală, deschisă pe naos şi prevăzută cu patru ferestre. Absidele se înscriu în zid, la exterior biserica avînd formă de navă.

Biserica Mănăstirii Probota a fost zugrăvită în exterior în anul 1532 din inițiativa vărului lui Petru Rareș, egumenul Grigore Roșca. Fiind cea de-a doua biserică pictată la exterior din ciclul inițiat de domnitor (după Biserica "Sf. Gheorghe" din Hîrlău), ea nu a beneficiat încă de o deplină cunoaștere a tehnicii de către meșterii zugravi, fapt ce a condus la degradarea treptată a frescei. Din cauza ploilor și zăpezilor, zugrăveala exterioară s-a șters în mare parte. Nu se cunosc încercări de restaurare a picturii murale exterioare. Pictura, executată în 1532, restaurată în 1844 şi după 1990, sub egida UNESCO, impresionează atît prin maniera de execuţie, cît şi prin programul iconografic unitar şi coerent. Culorile sînt calde, alese cu mare grijă. Între scene amintim Pantocratorul care domină maiestuos tamburul turlei, Cina cea de taină din altar, Sf. Nicolae şi Răstignirea din naos, sinoadele ecumenice din pronaos şi Judecata de Apoi pictată pe bolta pridvorului. Pictura exterioară este degradată, însă pot fi încă admirate scenele: Arborele lui Iesei şi Acatistul Bunei Vestiri.

Peste mormintele din gropniţă (al lui Petru Rareş şi al soţiei Elena) se află lespezi din marmură, lucrate cu mare măiestrie.

În anul 1677, mitropolitul Dosoftei a închinat Mănăstirea Probota și moșiile ei Bisericii Sfîntului Mormînt de la Ierusalim. Aici s-au instalat călugări greci care nu s-au îngrijit de conservarea ansamblului mănăstiresc, nepăsarea lor ducînd la degradarea în timp a ctitoriei lui Petru Rareș. Cu toate acestea, s-au efectuat unele lucrări sumare de reparații în 1785 și o acoperire a bisericii în 1835.

În 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești, domeniile și bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea Probota este desființată, iar biserica "Sf. Nicolae" devină biserică parohială a satului. Clădirile din complexul monahal încep să se degradeze, iar chiliile și locuințele domnește sunt mistuite de un incendiu de la începutul secolului al XX-lea. Resturile rămase sînt furate de săteni și folosite pentru construcția de case sau anexe gospodărești.

După decenii în care a stat în uitare, Mănăstirea Probota a revenit în atenția publică în 1904, cînd s-au împlinit 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare. Atunci a fost adusă în biserică piatra de mormînt a Doamnei Oltea, mama fostului domnitor. În anul 1925, un călugăr care a vrut să curețe pictura din pridvor a șters cu cîrpe ude picturile bolții, distrugînd unele chipuri și alterînd tonurile altor picturi.

În 1986, s-au desfășurat lucrări de consolidare a bisericii, fiind înlocuit acoperișul cu unul nou care respecta însă formele învelitorilor tradiționale, compartimentate ale bisericilor din Moldova, după cum apăreau în tablourile votive. În 1992 au fost realizate intervenții urgente de consolidare a fracturilor și desprinderilor de strat pictural din turlă și din exteriorul bisericii.