30 iunie 2011, 10:46 views 23191
Materiale din compartiment: Galeria foto |

Ţara bîtlanilor, ocolul silvic „Pădurea domnească”

Bîtlani - prim-plan

Acest loc minunat se află în preajma satului Balatina din raionul Glodeni, în pădurea de stejari din lunca rîului Prut şi este parte componentă a unei rezervaţii mari „Pădurea domnească”, suprafaţa totală a căruia depăşeşte 6 mii de hectare.

Suprafaţa pădurii de stejar, unde-şi fac cuiburile 3 tipuri de bîtlani nu este foarte mare – circa 1 hectar. Însă, nicăieri în Moldova nu veţi putea vedea pe un teritoriu atît de mic o populaţie atît de mare de păsări, care mai de care mai frumoase. Populaţia bîtlanilor constă din trei specii: stîrcul cenuşiu (Ardea cinerea), stîrcul de noapte (Nycticorax nycticorax), egreta mică (Egretta garzetta), numărul total de păsări care-şi fac cuiburile aici, potrivit diverselor estimări constituie de la 500 pînă la 1000 de exemplare. În rezervaţie predomină stîrcul cenuşiu. Mai jos vă oferim informaţii scurte despre fiecare dintre aceste specii.

Trebuie să vă spunem, că pădurea inundabilă care se întinde de-a lungul malului stîng al Prutului este foarte pitorească, deosebit de frumoasă primăvara, cînd poienele se scaldă în flori, dar şi toamna tîrziu, cînd bogăţia culorilor te vrăjeşte.

Pădurea arată mai modest în locurile unde-şi fac cuiburile păsările, iar acest lucru este legat nemijlocit de acel fapt, că bîtlanii îşi au cuiburile aici de mulţi ani.

De obicei stîrcii îşi fac cuiburile pe crengile imense din vîrful stejarilor, care au circa 20 de metri şi chiar mai mult. Păsările preferă bifurcaţiile crengilor, acolo îşi fac cuiburile, dar preferă să stea pe crengile goale şi adesea uscate, de unde le este mai uşor să vadă pericolul în cazul în care se apropie. Deşi, aici nimeni nu le ameninţă, pentru că aceste locuri fac parte din rezervaţie şi se află în apropierea graniţei, oamenii călătoresc rar prin aceste locuri şi chiar daca ajung sînt foarte atenţi cu coloniile de păsări. Nici un animal terestru nu este o ameninţare pentru bîtlani. Însă puii căzuţi din cuiburi sînt o pradă uşoară pentru vulpi.

Am văzut pe sub copaci cîteva urme ale unor astfel de ospăţuri, dar şi un pui, încă viu de bîtlan de noapte, căzut din cuib. Puiul s-a grăbit să fugă de noi şi s-a ascuns printre tufişuri, unde l-am şi lăsat, neştiind cum să-l ajutăm.

Nu este deloc simplu să ajungi în Ţara Bîtlanilor, căci spre ea duce un singur drum de ţară chiar prin cîmp, iar noi am reuşit să ajungem într-acolo numai după o mulţime de întrebări adresate localnicilor. Nu vă putem oferi nici harta acestei localităţi, căci nu dispunem de ea. Aşa că în cazul în care aţi decis să mergeţi în călătorie pe acest traseu, vă sfătuim să angajaţi un ghid dintre localnici sau de la administraţia raională „Moldsilva” de la Glodeni.
Rezultatul călătoriei noastre este un reportaj foto, pe care vi-l propunem spre atenţie Dvs.

Bîtlani - prim-plan

Stîrcul cenuşiu (Ardea cinerea). Este o pasăre mare de 90-100 cm lungime, cu anvergura aripilor de 175-195 cm, cu o greutate de pînă la 2 kg la adulţi. Capul este îngust, cu un cioc mare roz-galben sub forma unui pumnal. La ceafă are un mănunchi de pene negre - un ciuf, care atîrnă în jos. Gîtul este lung, iar în timpul zborului este îndoit spre spate. Penajul capului, gîtului şi părţii lui inferioare este alb-cenuşiu, în partea din faţă a gîtului şi pe piept pot fi văzute dungi întunecate şi pestriţe. Penajului de pe restul corpului este albastru-gri. Lăbuţele sînt gălbui-gri. În timpul sezonului de împerechere ciocul are culori mai vii.

În timpul zborului, puteţi vedea penele aproape negre pe aripile îndoite, capul tras şi picioarele lungi în spate. Zboară lin, dînd arareori din aripi. Dimorfismul sexual nu este pronunţat, adică la prima vedere masculii nu se deosebesc vizual de femele. La păsările tinere fruntea şi coroana sînt gri, ceafa cenuşiu deschisă, ciuful lipseşte iar penajul pestriţ este mai puţin pronunţat.

Bîtlanul cenuşiu după caracteristicile sale morfologice şi după alte caracteristici are afinităţi strînse cu bîtlanul mare bleau din America, care diferă de acesta prin dimensiuni un pic mai mari şi prin culoarea castanie a penelor de pe părţile laterale şi de pe coapse. Uneori, bîtlanul cenuşiu e confundat cu stîrcul alb australian (Egretta novaehollandiae).

Stîrcul cenuşiu de obicei locuieşte în preajma diferitelor surse de apă: mlaştini, rîuri şi pîrîuri, lacuri, uneori chiar şi în zonele urbane. Apa poate fi atît stătătoare, cît şi sărată. Debitul de apă poate varia şi el, de asemenea, dar o condiţie obligatorie este accesul la ape de adîncime mică.

Stîrcul de noapte (Nycticorax nycticorax). Numele său provine din greacă „corb de noapte” şi se datorează, în general, particularităţilor sale – păsările se hrănesc noaptea şi croncăiesc ca corbii. Acestea sînt stîrci de dimensiuni mijlocii, care migrează în părţile cele mai reci ale arealului lor.

Caracteristicile sale sînt - un gît scurt, picioare relativ scurte şi corpul gras, au o coroană neagră şi o burtă albicioasă, în timp ce aripile, pieptul, gîtul sînt gri sau roşcate, în dependenţă de specie. Păsările tinere sînt de culoare maro, acoperite cu pete albe şi gri, multe dintre speciile existente astăzi sînt foarte asemănătoare între ele.

De obicei stîrcii de noapte îşi fac cuiburi în colonii pe ramurile copacilor sau pe pămînt în locuri protejate precum ar fi insulele sau desişurile de stuf. Ele depun de la 3 pînă la 8 ouă.

De obicei, păsările stau la marginea apei la pîndă, mai ales în timpul nopţii. Mănîncă peşti mici, crustacee, broaşte, insecte acvatice şi mamifere mici. În timpul zilei se odihnesc prin copaci sau arbuşti.

Colonie de bîtlani în cuiburile lor

Egreta mică (Egretta garzetta). Pasărea adultă este de circa 55-65 cm lungime, cu anvergura aripilor de 88-106 cm şi cîntăreşte 350-550 de grame. Penajul este de culoare albă. Unele subspecii au picioarele lungi negre cu gheare galbene. În sezonul de reproducere, masculul adult are două pene lungi la ceafă şi pene transparente pe partea din spate şi piept gol, fără pene între cioc şi ochi, care devine roşie sau albastră. Puii seamănă cu păsările adulte din perioada non-reproductivă, dar au picioarele verzui-negre şi ghearele galbene şi o porţiune goală de piele gri-verde între cioc şi ochi.

Această specie în cea mai mare parte a timpului este tăcută, dar atunci cînd este necesar (în caz de alarmă) emite un orăcăit puternic, anunţînd colonia despre pericol.

S-a păstrat şi este destul de răspîndit stîrcul alb mic prin locurile mlăştinoase şi cu apă pe latitudini calde şi moderate, inclusiv pînă la părţile tropicale din Europa, Africa, Asia şi Australia. Cele mai multe dintre păsări trăiesc permanent pe latitudinile nordice, inclusiv multe din păsările europene, care migrează în Africa şi Asia de Sud.

 

Ţara bîtlanilor - album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1649
Populația:
2183 locuitori

Albineţul Vechi este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Rediul de Sus, Rediul de Jos, Albineţul Vechi și Albineţul Nou. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Fălești și la 131 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2183 de oameni. Satul Albineţul Vechi a fost menționat documentar în anul 1649.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.