Unul din elementele de bază în creaţia populară decorativ-aplicată totdeauna a fost şi rămîne materia primă. Analizînd extinderea în Moldova a caracterului materiei prime pentru textile constatăm că, în partea centrală şi de nord este răspîndită lîna aspră de culoare neagră, cafenie şi sură – „brumărie”, care este folosită, la alesul covoarelor, ţesutul lăicerelor, rumbelor, păretarelor, ţolurilor ş.a.

Trecînd spre sud regiunile Lăpuşna, Cahul şi Tighina începe hotarul de trecere de la creşterea oilor cu lîna întunecată şi aspră la oile albe –  „ţigăi” cu lîna moale şi lungă. Aşadar în partea de sud a Moldovei este răspîndită lîna moale din care, de obicei, se produc diferite ţesături decorative pentru împodobirea locuinţei: macaturi, cuverturi de pat, feţe de iorgane sau plapume, ţesături de lînă pentru îmbrăcăminte, covoare din 2-3 laţi „ţesute şi alese” în războiul orizontal. La sud predomină şi ţesăturile din fire naturale de borangic (mătase brută): prosoape, năframe, feţe de masă, deoarece aici populaţia se ocupă cu sericicultura – creşterea viermilor de mătase.

În ceea ce priveşte materia primă vegetală, de-asemenea putem constata că în nordul şi centrul Moldovei preponderent în trecut se cultiva mai mult cînepa, pe cînd la sud – inul. Aici inul era cultivat pe larg şi ocupa pămînturi întinse datorită faptului că seminţele acestei culturi erau furnizate industriei chimice pentru extragerea uleiului, atît de necesar la producerea vopselelor. Ţăranii ca recompensă pentru culesul şi selectarea acestor seminţe primeau fibre textile de in, din care îşi confecţionau multe ţesături pentru gospodărie şi vestimentaţie.

Întrucît există anumite deosebiri în utilizarea materiei prime e firesc să remarcăm că este şi o diferenţă în ceea ce priveşte întrebuinţarea uneltelor şi tehnicilor de ţesut pentru diversele tipuri de ţesături.

Prin urmare, constatăm că la nordul şi centrul Moldovei precumpănesc „războaiele verticale” – unelte de ales covoare mari şi dintr-un singur lat. Deopotrivă aici sînt răspîndite şi „stative orizontale” de ţesut lăicere, păretare, ţoluri, prosoape, care sînt ţesături mai înguste, însă lungi de mulţi metri, fiind realizate în multiple tehnici ale ţesutului: „simplu”, „iţat”, „ridicat”, „combinat”.

Tot în zona centrală se mai folosesc rame de mărimi diferite pentru alesul „covoarelor în bumbi”. Mărimea lor depinde de suprafaţa covorului preferat.

În partea de sud a Moldovei este răspîndit stativul orizontal – unealtă casnică de ţesut numită la sud „război”, ca şi denumirea stanului vertical de la nordul ţării şi unealta pentru confecţionarea rogojinilor la sudul ţării.

Diferă zonal şi tehnicile de ţesut. De exemplu, în partea centrală şi de nord alesul covorului se face cu două feţe prin tehnica „alesului legat” cu mîna, pe cînd în zona de sud – alesul se face în trei iţe pe războiul orizontal la care firele de urzeală se ridică cu iţele, iar firele de lînă colorată se trec conform desenului, însă după fiecare fir de lînă colorată se trece cîte un fir de băteală simplă de la un capăt în celălalt al rîndului. Covoarele din zona de sud „se ţese şi se aleg” din doi sau trei laţi, avînd ţesătura mai rară şi mai uşoară, fiind bătută cu spata, pe cînd în restul teritoriului la covoare firele de băteală se bat (se îndesesc) cu „pieptenele de bătut” şi ţesătura lor devine mai deasă şi groasă. Covoarele mari, fiind ţesute dintr-un lat de aproximativ 2-2,8 m, sînt mai grele, fiindcă la alesul lor firele se îndesesc şi se foloseşte mai multă lîna.

Particularităţi zonale pot fi urmărite atît în domeniul tipologiei ţesăturilor, cît şi a caracterului motivelor ornamentale, a principiilor lor compoziţionale şi cromatice. În decorul locuinţei la nordul republicii covoarele, războaiele mari au anumite compoziţii orientate spre mijlocul piesei sub formă de rozete, tave, buchete mari etc. În zona de centru sînt frecvente covoarele cu compoziţii cu buchete, coşuri cu flori, la sud covoarele mari, după cum a mai fost menţionat, sînt ţesute şi alese din 2-3 laţi, care se coase şi se unesc, au pe ele alese mai mult buchete de flori pe un fondal negru.

Peste tot în țară pot fi întîlnite lăicere ţesute cu băteală de lînă cu vrîste colorate confecţionate în 4 iţe, numai că la ele diferă caracterul cromatic al dungilor multicolore şi modalitatea lor de îmbinare.

În zona de nord şi parţial în cea de centru a Moldovei, lăicerele au compoziţii cu vrîste colorate în număr impar – 5-7-9-13-15 şi fiecare vrîstă are o lăţime de la 1 – 2 cm, toate împreună formînd grupuri simetrice  numite „scaune” de dungi succedate de un fondal negru lat de 15-20 cm.

La sud în decor predomină grupe de dungi mai înguste deseori aranjate asimetric. În interiorul caselor din zona dată prevalează ţesăturile decorative de lînă moi cu care sînt împodobiţi pereţii, paturile. Aici putem găsi multiple variante ale ţesăturilor facturale „macat”, obţinute în urma unei structuri programate a urzelii şi îmbinată cu băteala.

În zona centrală a Moldovei de rînd cu covoarele alese agăţate pe pereţii odăii un rol important îl joacă ţesăturile albe de bumbac. Acestea sînt prosoapele decorative de perete cu dantelă din 3-4 părţi, care după tradiţie atîrnau de sub pod, inclusiv pe ceilalţi pereţi, între ferestre, la uşă. În „casa mare” se mai întîlnesc scaune (osloane) cu spetează, acoperite cu lăicere vrîstate şi cu marginea aleasă.

Dacă ne vom referi la aspectul decorativ al interiorului caselor ţărăneşti, constatăm că în regiunea de sud predomină ţesăturile cadrilate în culori: alb cu negru, roşu cu negru, gri, macaturi iţate cu două feţe ţesute în 23-27 iţe, feţe de iorgane ţesute cu motive geometrice facturale din lînă de culori închise pe fondal alb, oranj. Pentru satele zonei de sud mai rămîne specifică utilizarea prosoapelor de mătase brută – „borangic”, alături de textilele uşoare de lînă. În ultimii ani covoarele manuale netede au fost înlocuite cu cele pufoase, produse în sistemul indistrial, iar pe podea în locul lăicerelor au început să fie așternute covoare sintetice de proveniență străină.

Astfel de particularităţi zonale depistăm în denumirile unor detalii ale uneltelor de ţesut, a motivelor decorative ale textilelor. La stativul vertical în zonele de centru şi nord spun „război”, „lemne”, „cărînghi”, iar la sud – zic „război” la stativele orizontale. Covorul mare cu compoziţii unghiulare – (colţare) în patru colţuri la nord la fel se numeşte război, iar restul covoarelor cu desene florale, geometrice poartă calificativul de „covoare”, „scoarţe”, „chilimuri”, la sud covoarele mari sînt numite „polog”, „pilcă”.