21 martie 2012, 10:07 views 26386
Materiale din compartiment: Toate noutăţile | Galeria foto | Galeria video |

Parcurile din Bălţi

Alei din parcul municipal Bălţi

Bălţiul este cel de-al treilea oraş mare din Republica Moldova, după Chișinău şi Tiraspol. Numărul locuitorilor este de circa 149 de mii. Aşezarea de pe teritoriul Bălţiului modern este descrisă în documentele istorice începînd cu anul 1421, care este considerat şi anul fondării oraşului. Mai tîrziu, însă, oraşul a fost distrus şi ars nu o dată, astfel istoria lui modernă începe abia în secolul al XVIII-lea. Oraşul Bălţi, dată fiind importanţa şi situarea sa geografică, este numit adesea capitala nordului Moldovei. El este situat pe un şes deluros, numit stepa Bălţiului. Prin oraş curge rîul Răut şi afluentul său Răuţel. Bălţiul este un important centru industrial şi cultural al ţării.

Intenţionăm să vă arătăm în acest reportaj două parcuri centrale din oraşul Bălţi.

Parcul Municipal Bălţi a fost fondat la mijlocul secolului al XIX-lea în cinstea vizitei în oraş a împărătesei Maria Alexandrovna în anul 1856. Atunci, parcul aşa şi se numea ‒ Parcul Reginei Maria. Pe timpurile sovietice, a fost redenumit, şi apoi în cele din urmă a primit denumirea actuală.

Aleea Clasicilor

Parcul este situat în inima oraşului, ocupînd suprafaţa unei cartier. Este cel mai vechi parc din oraş. Parcul este unul foarte confortabil, liniştit, dar oarecum în delăsare, dacă e să vorbim de alei şi peluze. Una dintre zonele parcului iese spre Piaţa Ştefan cel Mare, iar la ieşirea din parc se poate vedea cupola clopotniţei reconstruite a Catedralei Sf. Nicolae, care a fost fondată în anul 1795. Parcul Municipal este locul preferat de odihnă al orăşenilor. În apropierea părţii de jos a parcului se înalţă o Biserică Catolică impunătoare.

În imediata apropiere a parcului, întru-un scuar confortabil este situată Aleea Clasicilor, deschisă la 17 iulie 2010. Din donaţiile persoanelor juridice şi fizice au fost instalate trei busturi ale marilor maeştri ai literaturii din Moldova: Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Grigore Vieru. Cu siguranţă această alee va fi completată cu timpul cu busturile altor clasici ai literaturii moldoveneşti.

Dar să lăsăm pentru un timp tema parcurilor şi să vă spunem cîteva cuvinte despre oraş.

Roata Dracului din parcul „Andrieş”

Bălţiul este un oraş extrem de dinamic şi se dezvoltă rapid. În ultimii ani oraşul a devenit şi mai frumos, mai ales după ce au fost aduse într-o ordine relativă drumurile orăşeneşti. În oraş se simte pulsul vieţii urbane contemporane şi dragostea locuitorilor pentru oraşul lor. Bucură mult faptul, că majoritatea acestor monumente au fost restaurate şi sînt menţinute în ordinea cuvenită. În oraş au fost deschise Consulatele României şi Ucrainei. Bălţiul este înfrăţit cu oraşele Hmelniţk (Ucraina), Lakeland (SUA, Florida), Kaesong (Coreea de Nord), Vitebsk (Belarus), Milies (Grecia), Orşa (Belarus), Miercurea Ciuc (România), Smolyan (Bulgaria) Larissa (Grecia), Izmir (Turcia), Gyula (Ungaria). Dar să revenim la parcuri, căci obiectivul reportajului nostru sînt în special acestea.

De asemenea, chiar în centrul oraşului, la doar cîteva cartiere de Parcul Municipal se afla parcul pentru copii „Andrieş”. Din păcate, nu am reuşit să găsim surse disponibile, care să indice data fondării parcului, probabil este vorba de sfîrşitul secolului al XIX-lea ‒ începutul secolului al XX-lea

Pare a fi cel mai vizitat parc din oraş, iar pentru această afirmare există motive întemeiate. Este surprinzător de confortabil, bine îngrjit şi atractiv, aici există literalmente totul pentru odihna familială. Este vorba de diferite caruseluri, inclusiv imensa Roată a Dracului, cafeneaua pentru copii, terenuri de joacă. Acest parc este echipat cu dragoste şi imaginaţie. Iar acest lucru se simte literalmente în fiecare detaliu de design. E vorba aici de băncile originale, de sculpturile în piatră, de felinarele originale, chiar şi pubele de gunoi sînt speciale. Aici este întotdeauna aglomerat şi distractiv, sînt foarte mulţi vizitatori cu copii de toate vîrstele. Vin aici şi studenţii cu conspecte. Aici îşi dau întîlniri îndrăgostiţii şi prietenii, căci în afară de cafeneaua pentru copii este şi o cafenea pentru adulţi. Vizavi de parcul de peste drum, se vede pitoreasca biserică armeană Sf. Grigore, care funcţionează în prezent. Iar peste aproximativ un cartier se află încă un locaş sfînt ‒ o catedrală foarte frumoasă ‒ Catedrala Sf. Constantin şi Elena (1935), construită în stil bizantin-valah. În adîncul parcului se află monumentul eliberatorilor de ocupanţii nazişti.

 

Parcurile din Bălţi - Album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1624
Populația:
332 locuitori

Cheltuitori este un sat din cadrul comunei Tohatin, municipiul Chișinău. Localitatea se află la distanța de 4 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 332 de oameni. Satul Cheltuitori a fost menționat documentar în anul 1624.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.