Aldea-Teodorovici Ion

Ion Aldea-Teodorovici – instrumentist, compozitor, interpret. Artist Emerit al Republicii Moldova (1989), Cavaler al Ordinului Republicii (post mortem).

S-a născut la 7 aprilie 1954 în or. Leova, Moldova, în familia unui preot, care fiind nevoit să renunțe la meseria sa, cîntînd o perioadă în Capela Corală Doina, iar apoi căsătorindu-se cu Maria Aldea se reîntoarce la baștină, unde devine profesor și director al Școlii de Muzică N2. Ion este mezinul familiei, avînd doi frați Adrian și Petre (vitregi, căci erau de la altă mamă). Deprinde dragostea pentru muzică, în special, pentru cea sacră de la tatăl său.

De Ia vîrsta de 5 ani, la îndemnul tatălui său, începe să studieze vioara şi pianul, iar de la 7 ani învață muzica la Școala Muzicală "Eugen Coca" (în prezent: liceul "Ciprian Porumbescu din Chişinău), unde studiază clarinetul. Cînd Ion avea 10 ani, tatăl său decedează.

Și-a continuat apoi studiile la Școala Medie de Muzică din Tiraspol, învățînd să cînte la saxofon (1969-1973).

Își satisface serviciul militar în Armata Sovietică, în orașul Zaporojie, RSS Ucraineană, Unitatea de Artilerie. De participarea la manevre îl scutește generalul diviziei, mare amator de jazz, care auzise și aflase, întîmplător, că la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cîntecul „Crede-mă, iubire", interpretat de Sofia Rotaru este compus de nimeni altul decît de ostașul-compozitor începător Ion Aldea-Teodorovici, de atunci armata a decurs mai ușor pentru Ion.

În anii 1971-1988 își face studiile la Facultatea de Compoziție și Pedagogie la Conservatorul de Stat din Chişinău.

Activitatea de creaţie și-a început-o în calitate de saxofonist în formația muzicala "Contemporanul", condusa de Mihai Dolgan, unde pe parcurs își manifestă și talentele de compozitor și solist. A fost şi conducător artistic al Teatrului Academic Muzical-dramatic de Stat "Alexandr Puşkin"(în prezent: Teatrul Național "M. Eminescu") din Chişinău (1975-1981). I. Aldea-Teodorovici a fost fondator şi conducător al formaţiilor "Telefon" (1986) şi "Diate" (1987). În aceeași perioadă lansează cîntecul «Seară albastră»

În calitate de compozitor a compus muzică de mai multe genuri: simfonică, de camera, pentru copii, teatru, film, inclusiv pentru spectacole dramatice: "Fîntîna Anghelinei" de A. Burac, "Dragă consăteanule" de Gh. Malarciuc, "Abecedarul", ''Tata" şi "Pomul vieţii" de D. Matcovschi, cîntece patriotice şi lirice.

În anul 1981 se căsătorește cu Doina Marin, în același an începe să interpreteze muzica și cîntecele compuse de el, iar din 1982, după nașterea fiului lor Cristofor, la 5 august 1982, la serata de creație a lui Gr. Vieru, în februarie 1983, începe să cînte în duet cu soţia sa, Doina.

Pe parcursul anilor 1989-1990 au colindat cu programele sale de concerte aproape întreaga republică şi o bună parte din România.

Ion Aldea-Teodorovici are în palmaresul său artistic circa 300 de cîntece patriotice, lirice și pentru copii. Pentru meritele sale în domeniul artei muzicale s-a învrednicit de mai multe distincţii și titluri.

A colaborat și cu Studioul Cinematografic "Moldova-film", în special, cu regizorul Valeriu Jereghi.

A decedat în urma unui grav accident rutier împreuna cu soţia sa Doina, la 30 octombrie 1992, în România, fiind înmormîntat Ia Cimitirul Central Armenesc din Chişinău.

Anul 2012 în Moldova a fost declarat "Anul Doinei şi Ion Aldea-Teodorovici".

Premii și titluri

Premiul Comsomolului "Boris Glavan",
Laureat al Festivalului Tineretului şi Studenţilor de la Moscova.
Împreună cu soţia sa, deţinători ai Premiului Presei Ia Festivalul Naţional de Muzică Uşoară "Mamaia-91".
Laureat al Festivalului "Cerbul de aur" de la Braşov (România- 1992).
Artist Emerit al Republicii Moldova (1989),
Cavaler al Ordinului Republicii (post mortem).

Filmografia"Moldova-film"

"lona"(1987) artistic
''Disidentul" (1988) artistic 
"Ce te legeni, Codrule?" (1985) documentar

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1770
Populația:
4240 locuitori

Ermoclia este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Ermoclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Ștefan Vodă și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4240 de oameni. Satul Ermoclia a fost menționat documentar în anul 1770.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.