Dansul este o creaţie expresivă și profundă a poporului, o reflectare artistică emoţională specifică vieţii sale multiseculare.

Izvoarele dansului moldovenesc îşi au începutul în trecutul îndepărtat, la traci şi geto-daci. Mai multe obiceiuri rituale din antichitate sînt legate de intrarea într-o stare specifică prin intermediul dansului. Clasificicînd dansurile, putem menţiona dansul mimetic utilitar, ce acompania munca omului, apoi dansurile ritualice, care erau însoţite de cîntece, aveau mişcări ritmate şi de regulă se dansau pe loc deschis în poiene, pe cîmpii. Astfel de dansuri erau interpretate de 7, 9, 11... persoane, sau de un alt număr impar de dansatori, ceea ce avea un sens sacral pentru strămoşii noştri. Mai tîrziu dansul ludic (animalier), care imita animalele sau diverse scene dintre îndrăgostiţi etc. şi abia în neolitic putem vorbi de dansul arhaic − hora, care a însemnat în acea epocă şi sociabilitatea colectivă şi constituirea acelei matrice arhetipale a formelor cinetice ale dansului de mai tîrziu. Printre cele mai cunoscute dansuri ritualice moldoveneşti pot fi amintite „Căluşarii”, „Drăgaica”, dansuri care au rădăcini adînci în istoria culturii poporului nostru.

Din cele mai vechi timpuri viaţa cotidiană a poporului a fost însoţită de dansurile de colectivitate, în care s-a reflectat cu o putere deosebit de mare  energia emoţională a moldovenilor – „Hora”, „Sîrba”, „Bătuta”, „Brîul”, „Învîrtita”, „Trei lemne”, etc.

La timpul său dansurile ca „Ruseasca”, „Bulgăreasca”, „Armeneasca”, „Țîgăneasca” au fost preluate de la  bulgari, ruşi, armeni şi ţigani. Împrumînd elementele şi ritmurile separate din la dansurile altor popoare, moldovenii le interpretau în felul lor – cu mult foc, vioiciune şi într-un mod cu totul special. Nici unul dintre popoarele sus-numite nu mai are dansuri similare, iar dacă le au, acestea se numesc dansuri moldoveneşti. Pentru diferite perioade istorice sînt caracteristice anumite genuri ale dansului.

Evului Mediu îi sunt caracteristice dansurile colective, „de lanţ”, „de cerc”, pe cînd în epoca Renaşterii devin populare dansurile solo bărbăteşti. La fel, este caracteristică răspîndirea dansurilor libere în perechi.

În epoca feudală este răspîndit aşa-numitul  „Joc rural” la moldoveni, care a fost apoi dansat şi de nobilime, transformîndu-se în  „Joc popular” – dans popular.

Cea mai largă răspîndire a primit-o dansul „hora” (în bulgară „хоро”), ce provine de la grecescul „choros” şi care conform unor mărturii − este cel mai vechi dans din Moldova. Însă la începutul secolului al XIX-lea, „hora” nu era numai un simplu dans, cuvîntul capătă o nouă conotaţie însemnînd şi un fel de serbare, festivitate cu specific popular („Hora satului”). Hora nu are un final bine determinat, durata ei depinde de ingeniozitatea dansatorilor, există o mulţime de variante ale acestui dans în diferite regiuni. Hora poate fi numită conform locului de unde provine – „Hora de la Orhei” sau poate purta numele persoanei sau a evenimentului, în cinstea cărora este interpretată – „Hora miresei”, „Hora Ilenuței”, „Hora nunţii” ş.a.m.d. Cîteodată cuvîntul „hora” se omite, iar dansul se numeşte pur şi simplu „Nuneasca”, „Floricica”, etc.

La mijlocul secolului al XIX–lea noţiunea „hora” cu sensul ei general este înlocuită cu noţiunea „Joc”. Jocul era organizat de un grup de flăcăi. Ei strîngeau bani şi angajau muzicanţi. În zilele de sărbătoare jocul dura de obicei de dimineaţă  pînă seara tîrziu.

În secolele al XIX–lea – XX–lea dansurile libere sînt înlocuite cu dansurile de pereche şi cele de grup. În baza dansului folcloric sînt create variante scenice ale dansurilor populare, interpretate de către ansambluri de profesionişti. Cele mai bune dintre ele intră în fondul de aur al coregrafiei naţionale.

Pe parcursul istoriei sale îndelungate dansul în Moldova a suferit mereu transformări, reflectînd dezvoltarea culturală a Moldovei, însă, şi-a păstrat elementele sale tradiţionale, care stau astăzi la baza dansului contemporan moldovenesc.