Muzica rock
Muzica rock reprezintă un fenomen aparte, în care conţinutul cîntecelor poate varia de la uşor şi degajat pînă la unul înfiorător, adînc şi filosofic. Rock-ul din Moldova este un mijloc de autoexprimare, căci fiecare cîntec conţine o părticică din sufletul muzicienilor.
Anul 1970 (iulie) poate fi considerat anul naşterii rock-ului moldovenesc. Această istorie este strîns legată de soarta de creaţie a formaţiei „Noroc”. În Cehoslovacia la festivalul „Bratislavskaia lira” ediţia din 1970, au evoluat muzicienii încă necunoscuţi, din Republica Sovetică Socialistă Moldovenească. Evoluţia formaţiei „Noroc” a făcut senzaţie: combinarea folclorului moldovenesc cu armonia muzicii „Beatles” a transformat muzica interpretată de ei, într-o muzică absolut originală, fără precedent. Muzicienii au obţinut premiul simpatiei publicului. După aceasta primii rock-muzicieni din Moldova au început să participe la mai multe turnee.
Printre colectivele care au avut faimă europeană poate fi numită formaţia „Modest”. Cariera grupului a început în anul 1982, atunci, cînd formaţia care se numea „Stupeni” a interpretat compoziţii pe versurile lui Arsenii Tarkovski. În anul 1986 băieții au obţinut premiul festivalului rock din Leningrad, iar în 1989 au participat la festivalul de muzică rock sovietică din Berlinul de Vest. Stilul acestor muzicanţi este original, ei nu utilizează, practic, instrumente cu clape, în schimb vioarelor le revine un rol central, ceea oferă un sunet absolut nou şi original muzicii lor.
Trebuie să amintim neapărat de Valeriu Găină, care în anii '80 ai secolului al XX−lea, nu odată a fost recunoscut ca fiind cel mai bun chitarist din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, iar discul formaţiei „Cruiz-1”, lider al căreia a fost Valeriu a avut un tiraj de circa 12 milioane, ceea ce pentru U.R.S.S. era un succes nemaiauzit. În calitate de chitarist el a interpretat rock în formaţiile „Cardinal”, „Maghistrali”, Ansamblul vocal-instrumental „Molodîe golosa” şi „Cruiz”. În prezent dînsul este liderul formaţiei „Găina”.
Destrămarea Uniunii RSS a făcut posibilă dezvoltarea a rock-culturii din Moldova la un alt nivel. În anii 1990 devin cunoscute formaţiile „Zdob şi Zdub”, „Gîndul mîţei”, „Cuibul”, „Alternosfera”, ş.a.
Începînd cu anul 2004, în Moldova în fiecare an se organizează festivalul de muzica rock «Starîi melnic», cu participarea muzicanţilor rock din Moldova şi Rusia.
Pe pagina noastră vă oferim posibilitatea să urmăriţi activitatea de creaţie a muzicienilor rock din Moldova, dar şi să simţiţi din plin atmosfera dinamică şi expresivă a rock-ului din Moldova.
Personalităţi
- Formaţii | Muzica rock
- Interpreți | Muzica rock
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1946
- Populația:
- 254 locuitori
Floricica este un sat din cadrul comunei Enichioi, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Cantemir și la 144 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 254 locuitori. Satul Floricica a fost înființat în anul 1946.