Materiale din compartiment: Galeria foto | Galeria audio | Galeria video |

Noroc

Ansamblul vocal-instrumental „Noroc” a fost fondat în anul 1967 la Chișinău de compozitorul Mihai Dolgan.

De-a lungul anilor, componenţa trupei a suferit mai multe schimbări. În diferite perioade în componența ansamblului au fost asemenea artişti binecunoscuți ca: Valeriu Găină, Iurie Sadovnic, Anatol Neamţu, Gheorghe Ţopa, Anatol Bivol, Ricu Vodă, Nina Gorbani, fraţii Cazacu, Liviu Ştirbu, Valentin Goga, Ion Aldea-Teodorovici, Lidia Botezatu, Ion Suruceanu,Valeriu Gorgos şi alţii.

Concertul de debut al formaţiei are loc la Filarmonica Națională de la Chișinău în anul 1966, iar în 1968 – apare primul disc al ansamblului vocal-instrumental „Noroc”.

În anul 1970 formaţia „Noroc” participă la Festivalul Internaţional „Lira Bratislavei”, unde a primit premiul „Simpatia publicului”, pentru piesa „De ce, de ce”. După acest eveniment trupa a plecat într-un turneu prin Ucraina și ar fi trebuit să plece într-un turneu în America de Sud, dar a fost desfiinţată fără dreptul de a mai activa în Moldova, prin ordinul nr. 477 din 16 septembrie 1970, semnat de ministrul Leonid Culiuc. Motivele – lipsa disciplinei, absenţa unei orientări ideologice sănătoase și promovarea unor valori artistice de calitate slabă.

Apoi  o parte din membrii formației „Noroc” au fost angajați în Ucraina, la Filarmonica din Cerkask, unde au activat timp de un an. În anul 1973 are loc o nouă dezmembrare a grupului. La Chișinău revin numai Ion Suruceanu, Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu. Iar în luna mai a anului 1974, se permite reîntregirea formaţiei, dar sub un alt nume – „Contemporanul”, în componența formaţiei erau Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu.

În anul 1980 – „Contemporanul” participă la festivalul „Cîntecul anului” în URSS. La studioul cinematografic „Moldova-Film” apare documentarul „Contemporanul".

În anul 1985 – Formaţia „Contemporanul” a revenit la numele – „Noroc”.

Lui Mihai Dolgan i s-au conferit titlurile onorifice – „Artist al Poporului” (1988) și „Cavaler al Ordinul Republicii” (2001).

În octombrie 2007 a fost lansat volumul „Taina vieţii mele”, despre viaţa şi activitatea muzicianului Mihai Dolgan. Cartea reprezintă istoria legendarei formaţii „Noroc” și date despre viaţa compozitorului.

Toamna anului 2011 a fost marcată de renașterea formației „Noroc” − la 13 octombrie la Palatul Național spectatorii au avut fericita ocazie de a-şi întîlni cu aplauze ansamblul preferat. Ideea renaşterii formaţiei „Noroc” aparține producătorului Andrei Lozovan, care a elaborat conceptul proiectului împreună cu compozitorul și muzicianul Liviu Știrbu.

Ideea constă în reconstituirea ansamblului într-o nouă formulă, cu componenţa numerică de 10-11 persoane, dintre care 4 solişti, la fel ca componenţa iniţială a formaţiei „Noroc”. A doua etapă a proiectului presupune pregătirea pentru concertul, care va avea loc în luna martie 2012 cu ocazia aniversării a 45 de ani de la fondarea formației și către aniversarea de 70 de ani a fondatorului ansamblului Mihai Dolgan. Pînă la aceasta dată va fi pregătit un nou program artistic.

În prezent formația numără 11 membrii: instrumentiștii - Nicolae Gorbatov, Gicu Mogîldea, Sergiu Puha, Vlad Adrian, Serghei Lozovan, Valeriu Pradidenco compozitorul Liviu Știrbu şi patru solişti − Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Margaretta (fosta solistă a formației „Edict”) și Serj Kuzenkoff.

Noul program include atît hituri vechi („De ce plîng chitarele”, „Cîntă un artist”, „Primăvara”), cît şi cîntece noi, în stilul ansamblului „Noroc” de pe timpuri.

Pentru prima oară în istoria formației a fost filmat un videoclip. Acesta este un video mix, care include trei dintre cele mai populare cîntece ale formaţiei: „Primăvară”, „Chișinăul meu cel mic”, „De ce plîng chitarele”.

„Noroc”-ul este pentru Republica Moldova - o carte de vizită a sufletului ţării, este destinul şi crezul spiritual al moldovenilor, de aceea site-ul www.moldovenii.md a fost onorat să poată participa şi asista, în calitate de sponsor general, la succesul renaşterii ansamblului-legendă − „Noroc” − viabil, răsunător şi ca întotdeauna atît de al nostru, al tuturor peste timpuri.

În prezent ansamblul „Noroc” intenţionează să-şi creeze un site oficial și să organizeze concerte atît în ţară, cît şi în străinătate.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1599
Populația:
2054 locuitori

Răciula este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Răciula și Parcani. Satul Răciula este situat la o distanță de 11 km de orașul Călărași. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului Răciula constituia 2054 oameni. Prima atestare documentară a satului Răciula datează din anul 1599.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.