Russo Alecu (1819—1859, născut la Străşeni), scriitor moldovean. Adept al revoluţiei de la 1848 şi al Unirii Principatelor Dunărene din 1859. Autor de proză memorialistică, cu incursiuni atrăgătoare în peisaj, legende, amintiri de la baştină, majoritatea scrise în limba franceză („Soveja”, „Amintiri”, „Piatra teiului”, „Stînca corbului”); de observaţii pertinente asupra realităţilor sociale autohtone („Iaşii şi locuitorii lui la 1810”). Poemul în proză „Cîntarea României” (atribuit şi lui N. Bălcescu), elaborat în stilul „Cîntării cîntărilor” lui Solomon din „Sfînta Scriptură”, reproduce în versete cvasibiblice rezonanţele mesianice ale istoriei patriei, interpretată ca înşiruire ciclică a epocilor trecute. E primul critic literar moldovean (studiul „Critica criticii”) în care se pune accent pe necesitatea dezvoltării literaturii naţionale, inspiraţia folclorică şi istorică, funcţia socială a artei, importanţa tradiţiei, valoarea creaţiei populare („Critica criticii", „Poezia poporală”); a criticat vehement curentele latiniste, italienizante, galomane („Studie moldovană”, „Cugetări”). Piesele lui de teatru, care i-au cauzat exilul, nu s-au păstrat. Opera lui a fost tradusă în moldoveneşte de V. Alecsandri.

Opere:
„Opere alese” − Chișinău, 1955
„Cîntarea României” − Chișinău, 1956
„Cugetări şi amintiri” − Chișinău, 1966
„Opere”, Chișinău, 1967
„Izbrannoe” Chișinău, 1959.