Hînceşti - o nouă atracţie turistică?
Oraşul Hînceşti ar putea deveni un centru atractiv pentru turişti. Asta dacă se găsesc bani pentru restaurarea conacului negustorului Manuc Bey, edificat la începutul secolului 19, transmite trm.md.
Conacul a fost inclus în Patrimoniul național al țării, însă complexul continuă să se afle într-o stare deplorabilă. În prezent autoritățile locale elaborează un proiect de restaurare a monumentului.
Complexul include 9 edificii care urmează a fi renovate. Printre acestea: Conacul „Manuc-Bey" (edificiu cu 4 nivele), Clădirea Contesei, Castelul vînătoresc, Casa Vechilului, Turnul de pază, Biserica armenească, havuzul, grajdurile şi trecerile subterane care încep din apropierea Conacului şi se extind sub tot oraşul Hînceşti.
În prezent sînt evaluate costrurile restaurării. 27 milioane de lei au fost deja alocate prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Un ajutor de 2 mln. 500 de mii de euro a promis și premierul Vlad Filat, care a vizitat recent Hînceștii.
Conacul de la Hîncești a fost cumpărat de către negustorul și diplomatul de origine armeană, Manuc Bey, de la principesa Dolgoruchi cu 300.000 de "lei-aur". La începutul secolului 19 acesta era considerat drept unul dintre cei mai bogați oameni din Europa. Se spune ca Manuc Bey și-ar fi ascuns averea în labirinturile subterane din Chișinău.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1618
- Populația:
- 7570 locuitori
Corjeuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Corjeuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Corjeuţi este situat pe rîul Lopatnic, la o distanță de 25 km de oraşul Edineţ, la 21 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 230 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 7570 de oameni. Prima atestare documentară a satului Corjeuţi din ţinutul Hotin datează din anul 1618.
Comentarii
(0)