|
Foto: gq.ro |
Cele mai toxice băuturi pentru organismul tău
Sunt printre lucrurile pe care le consumi zilnic, dar cel mai probabil nu te-ai gândit cât rău îţi fac. Am făcut o listă cu câteva dintre cele mai toxice băuturi pe care le bei în mod obişnuit.
Cel mai probabil sunt printre băuturile tale preferate din toate timpurile. Şi fie că le bei seara, în oraş cu prietenii, acasă sau la birou, ele sunt extrem de toxice pentru organismul tău, chiar dacă le-ai crezut inofensive. Noi îţi spunem câteva dintre băuturile de care nu ar trebui să te mai atingi prea curând, dacă ţii la sănătatea ta.
Cantităţi mari de alcool
Alcoolul în cantităţi moderate – unul sau două pahare pe zi – este benefic pentru sănătate, o spun cam toate studiile de specialitate. Dar când ai ajuns deja la al treilea pahar, problemele tale de sănătate sunt pe cale să înceapă. Dacă bei în fiecare zi mai mult de două pahare de alcool, indiferent dacă este vin, bere sau ceva mai tare, rişti pe termen lung să ai probleme cardiace, să devii obez, ba chiar creşte şi riscul de a dezvolta o formă de cancer.
Apă cu arome
Pentru că ţi se par mai răcoritoare şi pentru că încerci să bei mai multe lichide, aşa cum este recomandat, ajungi să-ţi cumperi apă cu arome, care pare mult mai plăcută şi mai uşor de băut decât cea minerală sau plată. Doar că, pe lângă arome, care sunt de cele mai multe ori chimice, acest tip de băutură are şi un adaos de zahăr care, pe temen lung, îţi va crea numai probleme. Dacă nu ţi-e uşor să bei apă simplă, stoarce tu în ea lămâie sau portocală, nu mai cumpăra chimicale de la supermarket.
Sucuri „naturale” din supermarket
Ştii care sunt, cutiile frumos colorate, care-ţi promit că au în ele 100% suc de fructe, fără zahăr adăugat şi fără coloranţi. Evită să-ţi cumperi aşa ceva, pentru că, şi dacă ceea ce scrie pe cutie ar fi adevărat, sucul de fructe are mult mai multe calorii decât fructele consumate ca atare. Aşa că dacă simţi nevoia să bei aşa ceva, prepară-ţi acasă un smoothie, dar nu exagera, pentru că zahărul în exces este foarte periculos.
Sucuri dietetice
Da, ştim, îţi promit zero calorii, dar au şi zero valoare nutritivă. Şi la asta adaugă şi mulţimea de îndulcitori artificiali pe care acest tip de băuturi îl conţin: „sănătate” curată, mon cher!
Băuturi energizante
Când spui „băuturi energizante” te gândeşti la produse care au în compoziţia lor multă cafeină. Problema cu cele mai multe dintre aceste produse este că, pe lângă cantitatea prea mare de cafeină pe care o conţin, au şi foarte mult zahăr, aşa că deşi îţi vor oferi un adevărat boost de energie pe termen scurt, imediat ce zahărul va fi absorbit în organism, nivelul energiei va scădea brusc şi vei ajunge într-un cerc vicios. Dacă te simţi obosit şi lipsit de energie, mai bine bea o ceaşcă de ceai verde şi mănâncă o mână de nuci.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1922
- Populația:
- 303 locuitori
Mihălaşa Nouă este un sat din cadrul oraşului Teleneşti, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanţa de 2 km de oraşul Teleneşti şi la 93 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 303 locuitori. Satul Mihălaşa Nouă a fost întemeiat în anul 1922.
Comentarii
(0)