|
Alexandru al II-lea Mavrocordat – diplomat și domn moldovean
Alexandru al II-lea Firaris Mavrocordat, a fost domnitor în Moldova în perioada: ianuarie 1785 - decembrie 1786. Era fiul lui Ioan Mavrocordat.
Originar din Fanar, Alexandru II Mavrocordat a fost ultimul reprezentant al acestei familii pe tronul Moldovei. În tinerețe a fost elev al școlii militare din Sankt Petersburg. Înainte de a fi domnitor a fost dragoman al Porții (plătind pentru acest post 300 de pungi). În această calitate a negociat și asemnat tratatul prin care Crimeea era cedată Imperiului rus în 1783.
Turcii îl numesc pe Alexandru al II-lea Mavrocordat domn în Moldova în ianuarie 1785. Această domnie care s-a derulat într-o conjunctură internațională complexă nu s-a manifestat prin nimic deosebit. Contemporanii consemnau doar că domnitorul a pus să se construiască podurile ce leagă Iașii de mahalalele sale, căci se ruinau de tot. S-a remarcat prin legăturile diplomatice întreținute cu curtea de la Sankt Petersburg. Aflînd turcii despre aceasta, l-au mazilit în decembrie 1786, cu toate că Alexandru al II-lea Mavrocordat dăduse cu puțin timp înainte 800 de pungi pentru confirmarea domniei.
Domnul mazilit s-a adresat cu o scrisoare către împărăteasa Rusiei, Ecaterina a II-a, cerîndu-i permisiunea de a se stabili în Rusia. Împărăteasa i-a poruncit să o aștepte la Kremenciug, pe unde intenționa să treacă în timpul călătoriei sale prin sudul imperiului. La începutul lui februarie 1877 Alexandru al II-lea Mavrocordat fuge în taină din Iași, părăsindu-și familia, curtea și se îndreaptă spre Nistru unde era așteptat de un detașament militar rus. Fiind escortat de 600 de husari, domnul se îndreaptă spre Olviopol, iar de acolo spre Kremenciug, unde în mai 1787 a întîmpinat-o pe Ecaterina a II-a. Deoarece s-a refugiat la ruși, contemporanii l-au supranumit Firaris (Fugarul).
Fuga lui Alexandru al II-lea Mavrocordat i-a supărat rău pe otomani, care l-au arestat pe ambasadorul rus la Istanbul I.I.Bulgakov, întemnițîndul în închisoarea Șapte Turnuri pentru 812 zile. Poarta a inaintat un ultimatum Rusiei, privind extrădarea lui Alexandru al II-lea Mavrocordat,căreia Rusia nu i-a dat curs. Acesta a fost motivul pentru dezlănțuirea unui nou război ruso-austro-turc (1787 – 1791).
Alexandru al II-lea Mavrocordat s-a stabili t la Elisavetgrad. A primit titlul de principe al Imperiului Rus, iar în 1792 candidatura lui a fost propusă pentru a guverna teritoriile dintre Bug și Nistru, așa-zisa Moldova Nouă, care au trecut la ruși conform păcii din 1791 de la Iași. Însa așa și nu a devenit guvernator. S-a stabilit în 1794 la Moscova,avînd o pensie de 12 000 ruble anual. S-a încadrat în mișcarea eteristă. A decedat în 1819, fiind înmormîntat în mănăstirea Sf. Daniil din Moscova.
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Anunt imporntant pentru cetatenii R. Moldova din Israel legat de permisele de conducere
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
- Pe 2 noiembrie în Moldova va avea loc acțiunea ecologică anuală - Să ajutăm natura
- O operă de artă veche de aproximativ 900 de ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1457
- Populația:
- 525 locuitori
Pîrliţa este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pîrliţa și Vanţina. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Soroca și la 153 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 525 de oameni. Satul Pîrlița a fost menționat documentar în anul 1457.
Comentarii
(0)