|
Hîncu – o mănăstire înecată în flori
Mănăstirea Hîncu, este situată în raionul Nisporeni, la aproximativ 45 km distanţă de Chișinău. Mănăstirea fondată în anul 1678, a fost reîntoarsă credincioşilor în anul 1990.
Mănăstirea Hîncu a început de la un schit monahal întemeiat de boierul Mihalcea Hîncu, la cererea fiicei sale, care devine apoi călugăriţă, luînd numele de Paraschiva. În secolul al XVIII-lea schitul a fost părăsit din cauza invaziei tătarilor. După eliberarea Basarabiei de tătari în anii 1770-1772, la cererea moştenitorilor lui M. Hîncu şi datorită Mănăstirii Vărzăreşti, schitul şi-a reluat activitatea. O biserică din lemn a fost construită în anul 1817. Iar în anul 1835 în locul bisericii din lemn a fost construită una din piatra, cu hramul Sf. Paraschiva. În anul 1841 a fost construit încă o biserică - Adormirea Maicii Domnului.
În 1956 mănăstirea a fost închisă, iar încăperile sale au fost transformate în depozite. Întreaga gospodărie mănăstirească a fost transmisă în anul 1978 Institutului de Medicină din Chișinău, care deschide aici un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză, care a existat pînă la mijlocul anilor `80 ai secolului XX. În prezent mănăstirea e complet restaurată şi renovată. Se construieşte o a treia biserică imensă.
Impresii personale. Trebuie neapărat să vă spunem că n-am văzut nicăieri în Moldova, grădini cu flori mai frumoase decît la Mănăstirea Hîncu.
- Anunt imporntant pentru cetatenii R. Moldova din Israel legat de permisele de conducere
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
- Pe 2 noiembrie în Moldova va avea loc acțiunea ecologică anuală - Să ajutăm natura
- O operă de artă veche de aproximativ 900 de ani
- Proprietățile vindecătoare ale fructelor și frunzelor de dracilă
- Bunătatea este o calitate morală a omului
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1425
- Populația:
- 2166 locuitori
Leuşeni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Leuşeni și Feteasca. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Hîncești și la 85 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2166 oameni. Satul Leușeni a fost menționat documentar în anul 1425.
Comentarii
(0)