|
La Anenii Noi luptătorii se vor antrena într-o sală modernă (Foto, Video)
Luptătorii Voievod se vor bucura de condiții moderne în sala proaspăt deschisă în Anenii Noi. O sală performantă va activa la inițiativa Federației de Luptă Națională „Voievod".
La inaugurare, 16 cluburi sportive de lupte și-au demostrat forțele și au luptat în noua sălă în cadrul Turnelui Național la Lupta Națională Voievod 2019.
,,Noi suntem onorați să fim gazda acestui turneu mult important pentru Republica Moldova. Cunoaștem că numai prin sport putem crește și dezvolta o generație sănătoasă. Din partea raioului Anenii Noi dorim mult succes și sănătate. Noi ne-am propus ca Anenii Noi să devină cel mai sportiv raion din țară", a declarat președintele raionului Anenii Noi Serghei Rapcea.
Președintele Federației „Voievod", Nicolae Pascaru, prezent la eveniment a adus mulțumiri și antrenorului său, care, la fel, a fost prezent la eveniment:
,,Fiind pe mîna acestui om m-am făcut sportiv. Probabil mai departe mi-am aranjat viața și profesia hobby-uri pe care le-am avut. Vreau să îi mulțumesc din suflet și din partea Federației „Voievod" îi dăm o diplomă de onoare".
La rîndul său, antrenorul Serghei Batîr a mulțumit atît pentru diploma primită, cît și pentru că a avut ocazia de a fi prezent la eveniment.
,,Sînt fericit că mă aflu aici și văd atît de mulți tineri puternici. Aduc mulțumiri care au depus suflet pentru organizarea acestui turneu, dar și a sălii noi deschise. Vreau să spun că 2 luptărorii care ies în ring și se bat între ei, ambii merită respect, indiferent dacă a cîștigat sau a pierdut" a menționat Serghei Batîr care a fost antrenorul președintelui Federației „Voievod", Nicolae Pascaru.
Vicepreședintele Federației „Voievod", Oleg Sclifos a venit cu un mesaj de felicitare și a prezicat ce va urma după turneu.
,,Cu 5 ani în urmă am dat start unui proiect foarte important care se numește Cupa Regională. Scopul acestui proect a fost dezvoltarea sportului nu doar în capitală, dar și în întreaga țară. Putem să ne felicităm cu toții că raionul Anenii Noi a fost inclus în calendarul sportiv Voievod". Vom selecta cei mai buni sportivi care la data de 11 mai ne vor reprezenta țara la Campionatul European.
- Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
- Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
- Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
- China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
- Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
- Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1929
- Populația:
- 266 locuitori
Hîrtop este un sat din cadrul comunei Pistruieni, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanța de 58 km de oraşul Teleneşti şi la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 266 de locuitori. Satul Hîrtop a fost menționat documentar în anul 1929.
Comentarii
(0)