![]() |
Oficialii moldoveni vor avea interdicția de a efectua deplasări în Rusia
Reprezentanții guvernării au transmis o notă conducerii Federației Ruse prin care semnalează multiple abuzuri comise de parte rusă în raport cu demnitarii moldoveni.
Potrivit autorităților, oficialii moldoveni sînt opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați, percheziționați, tratați în mod umilitor de către reprezentanți ai serviciilor speciale rusești.
„Un asemenea comportament este atît inadecvat, cît și nejustificat. De asemenea, este descris modul abuziv în care una dintre instituțiile de la Moscova a încercat de mai multe ori în ultimele luni să pună sub monitorizare internațională mai mulți politicieni din Republica Moldova, inclusiv deputați, folosindu-se în acest scop de informații false și date trunchiate. Solicitările lor abuzive au fost respinse din aceste motive, dar și din considerente ce țin de o încercare evidentă de hărțuire a oficialilor moldoveni", susține guvernarea.
Potrivit autorităților moldovene, au fost situații în care astfel de solicitări s-au transmis de 15 ori doar în cazul unei singure persoane, ceea ce subliniază caracterul de hărțuire politică. Autoritățile mai menționează că relele tratamente aplicate demnitarilor moldoveni ar avea legătură cu avansarea anchetei în cazul spălării celor 22 de miliarde de dolari prin „Moldinconbank".
„Mai exact, imediat după ce au fost reținuți oficiali ai băncii amintite, iar judecători și executori au fost puși sub învinuire, unii dintre ei fiind trimiși deja în judecată. Abuzurile s-au intensificat odată cu solicitările transmise de anchetatorii moldoveni în Federația Rusă pentru a obține informații privind proveniența sumei de bani menționată, date esențiale pentru probarea întregului adevăr din acest caz. Menționăm că ancheta a relevat inclusiv legături între o parte din banii respectivi și tentativa de corupere a unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova", se arată în declarația guvernării.
Doar în ultimele luni, cel puțin 25 de oficiali moldoveni au fost opriți și tratați abuziv la intrarea în Federația Rusă. Nota cu privire la abuzurile comise a fost transmisă părții ruse în cadrul unei întrevederi avute astăzi de președintele Parlamentarului, Andrian Candu, și premierul Pavel Filip cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin.
Candu și Filip au anunțat că pînă la stoparea încălcărilor, oficialii moldoveni vor avea interdicția de a efectua deplasări în Federația Rusă.
„S-a luat decizia transmiterii acestei note oficiale către conducerea Federației Ruse, în care se solicită o intervenție imediată pentru stoparea abuzurilor. De asemenea, ambasadorul rus a fost anunțat că până la soluționarea acestei probleme, oficialilor moldoveni li se va cere să se abțină de la deplasări în Federația Rusă", se arată în declarație.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1496
- Populația:
- 1508 locuitori
Călmăţui este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Călmăţui este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Hîncești și la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1508 oameni. Satul Călmățui a fost menționat documentar în anul 1496.
Comentarii
(0)