![]() |
Foto: twitter.com/sergeiciuricov |
Iarna a paralizat sudul țării
Moldova se află sub cod portocaliu de ninsori. Cea mai complicată situaţie este în sudul ţării, unde zăpada şi viscolul a blocat circulaţia pe mai multe porţiuni de drum. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, peste 20 de localităţi din mai multe raioane au rămas fără energie electrică.
Pe unele porţiuni de drum, din cauza viscolului, stratul de zăpadă măsoară câțiva zeci de centimetri.
Şoferii au întâmpinat cele mai multe dificultăţi în trafic:
''- Cum se circulă? – Foarte rău. - Şi acum nu puteţi ridica dealul? – Nu, gata. – Ce o să faceţi? – Aşteptăm, poate va veni o tehnică ceva.''
Cel mai greu s-a circulat pe traseul Cahul–Giurgiulești:
"Domnule, noi cunoaştem care este situaţia acum, la momentul de faţă. De acum echipele sunt deplasate, ele trebuie să ajungă la faţa locului să vă deblocheze."
"Era şi de aşteptat. Au transmis ninsori, ceea ce a adus la mai multe apeluri. Aşa situaţii au mai fost, am făcut faţă şi o să facem şi acum faţă. Populaţia trebuie să fie răbdătoare, o să ajungem la fiecare", a declarat șeful Centrului Automatizat de Dirijare Operativă, Ion Clocicov.
Situaţia creată pe drumurile din ţară a fost discutată şi la şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale. Autorităţile au decis să instaleze corturi în mai multe zone ale ţării pentru ca cei blocaţi pe trasee să se poată adăposti şi cere ajutor.
"Mai avem şi corturi mobile care vor fi în funcţie de solicitări anumite centrelor raionale, la fel, vom putea să le punem la dispoziţie. La moment eu constat că instituţiile statului fac faţă acestei intemperii și conlucrarea este bună", a declarat premierul în exercițiu, Iurie Leancă.
"De dimineaţă s-a folosit mai mult de 2700 de tone de materialul antiderapant. Toate blocajele s-au petrecut, în marea parte, din motivul că maşinele au fost echipate cu cauciucuri de vară. La moment, nu avem niciun drum blocat", a precizat ministrul în exercițiu al Transporturilor, Vasile Botnari.
La lucrările de deszăpezire a drumurilor din ţară sunt implicaţi în jur de 500 de muncitori şi aproximativ 270 de autospeciale.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1680
- Populația:
- 1859 locuitori
Coşerniţa este un sat şi comună din raionul Floreşti. Coşerniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Florești și la 128 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1859 de oameni. Satul Coșernița a fost menționat documentar în anul 1680.
Comentarii
(0)