03 noiembrie 2014, 16:57 Realitatea moldovenească views 8984
Vinurile moldoveneşti au fost prezentate în Canada
Foto: facebook.com
03 noiembrie 2014, 16:57 Realitatea moldovenească views 8984

Vinurile moldoveneşti au fost prezentate în Canada

La 31 octombrie, la Toronto a fost organizat un salon de prezentare cu degustare a producției Vinăriilor: Cimișlia, Bostavan, Chateau Vartely, Cricova și Purcari.

La eveniment au participat reprezentanții autorităților regionale, conducerea Сompaniei de Stat Liquor Control Board of Ontario (LCBO), cel mai mare importator de băuturi alcoolice din lume, care exercită monopolul statului în domeniul importului și comercializării băuturilor alcoolice în provincia Ontario, numeroși membri ai celei mai mari asociații de producători, importatori și distribuitori de vinuri din Ontario – Drinks Ontario, mai mulți oenologi de referință și experți de la principalele publicații de specialitate din Toronto și provincia Ontario.

«Mă bucur că vinurile moldoveneşti au fost expuse în premieră pe piaţa canadiană. Misiunea economică organizată de Ambasadă cu participarea Ministerului Agriculturii şi al Oficiului Naţional al Viţei şi Vinului a adus în Canada cele mai bune vinuri cu care ne mîndrim» scrie pe rețelele de socializare şeful misiunii diplomatice moldovenești de la Ottawa.

Seria de acțiuni promoționale va continua în perioada 1-4 noiembrie, la Montreal.

Sursa: www.viza.md

Cuvinte cheie:

expoziție , Canada , Moldova , vin , degustare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1749
Populația:
1211 locuitori

Țîbuleuca este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Dubăsari și la 74 km de Chișinău. Populaţia satului Țîbuleuca alcătuia 1211 de oameni în anul 2011. Satul Țîbuleuca a fost menționat documentar în anul 1749.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.