Mergi spre compartimentul: Sărbători şi obiceiuri
18 septembrie 2014, 10:55 Sărbători şi obiceiuri views 12839
Ce-i așteaptă pe moldoveni de Ziua naţională a vinului
18 septembrie 2014, 10:55 Sărbători şi obiceiuri views 12839

Ce-i așteaptă pe moldoveni de Ziua naţională a vinului

Şi în acest an sărbătoarea va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde organizatorii aşteaptă peste 30 de mii de vizitatori.

În acest an, la "Ziua Naţională a Vinului" vor participa peste 40 de companii vinicole.

Pe lângă mult vin şi muzică populară, în Piaţă se va prepara şi mâncare aleasă, iar pe post de bucătari, la fel ca în anul precedent, vor fi oficialii moldoveni.

Organizatorii vin şi cu noi elemente pentru ediţia din acest an. Astfel, în centrul Chişinăului vor fi amenjate patru zone, fiecare cu un specific aparte. Nu va lipsi zona meşteşugarilor şi cea a gustului, iar în spaţiul dedicat creatorilor, timp de două zile, artiştii vor decora sticle de vin cu înălţimea de doi metri.

"Ziua Naţională a Vinului" va avea loc în primul weekend al lunii octombrie, punctul de pornire al sărbătorii, însă, va fi finala concursului Miss Regina Vinului, pregătirile pentru care sunt în toi.

Finala competiţiei va avea loc la Palatul Republicii, unde zece tinere vor lupta pentru premiul mare, de 5000 de euro, şi un contract exclusiv de reprezentare a ramurii vitivinicole din Republica Moldova.

În 2013, de Ziua Naţională a Vinului, moldovenii au cumpărat circa 60 de mii de sticle de vin, adică 40 de tone. Chiar şi aşa, unele companii vinicole nu şi-au recuperat banii investiţi, aşa că în acest an agenţii economici vor fi scutiţi de taxe de participare.

Sursa: www.prime.md

Cuvinte cheie:

sarbatoare , vin , Ziua vinului , cultura , tradiții

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1798
Populația:
1378 locuitori

Jora de Mijloc este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Lopatna, Jora de Sus, Jora de Mijloc și Jora de Jos. Localitatea se află la distanța de 27 km de oraşul Orhei şi la 72 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1378 de oameni. Satul Jora de Mijloc a fost întemeiat în anul 1798.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.