Arta costumului popular moldovenesc a trecut diferite etape de dezvoltare: de formare a tradiţiilor etnice particulare; de înflorire; de decădere şi de dispariţie din utilizarea zilnică în masă, trecînd în sfera scenică şi ca marcă a etnicităţii la ocazii festive şi de prezentare a imaginii tradiţiilor în instituţiile publice alimentare, la întîlnirea unor oficiali de peste hotare.

Fiecare perioadă din istoria costumului moldovenesc suportă unele modificări determinate de schimbările de materie primă, croială, tehnica de ţesut a pînzelor, decorul pieselor, apariţia noilor elemente de port ş.a.

Perioada de formare a trăsăturilor specifice a costumului tradiţional moldovenesc coincide cu secolele XIII-XIV. Din această perioadă se poate de amintit de stabilirea costumului naţional moldovenesc, care de fapt include componentele lui tradiţionale, făcîndu-l deosebit de costumele etniilor vecine.

Despre unele trăsături ale costumului moldovenesc ne mărturisesc gramotele şi documentele domnitorilor din secolele XV-XVII, picturile murale, colecţiile de îmbrăcăminte din diferite muzee, materialele arheologice, miniatura de carte ş.a. Totodată în terminologia pieselor costumului popular moldovenesc pe parcurs s-au depistat unele denumiri de origine locală, slavă, turcică, bulgară, care vorbesc de unele elemente, care au fost asimilate de cultura moldovenilor, primind noi conotaţii populare.

Conform obiceiurilor moldoveneşti din secolul al XVI-lea, ţăranii şi locuitorii oraşelor erau obligaţi de a respecta utilizarea vestimentaţiei tradiţionale, fiind strict interzis împrumutul hainelor turceşti sau ale altor popoare.

Perioada de înflorire a costumului moldovenesc s-a remarcat în perioada medievală, cînd în gospodăria ţărănească naturală se confecţionau manual, în mare parte toate obiectele necesare.

Femeile trebuiau să ţese un volum mare de ţesături necesare pentru haine, împodobirea casei, zestrea copiilor, gospodărie şi alte necesităţi, iar fetele de la 10-12 ani se învăţau a broda, a ţese. Pînză se ţesea şi la oraşe.

Portul popular a prezentat un sistem dezvoltat de diferite îndeletniciri în confecţionarea lui (ţesători, pînzari, sumănari, postăvari, abajeri, brodeze, croşeteze, căciulari, pălărieri, cojocari, zăbunari, cizmari, ciubotari, croitori, cusătorese etc.).

Ca materie primă pentru îmbrăcăminte servea lîna, cînepa, bumbacul, borangicul – toate de culoare naturală nevopsite. Conform ariei lor de utilizare se evidenţiază deosebiri zonale. Pentru îmbrăcăminte la nordul Moldovei se utiliza îndeosebi lîna şi cînepa, la sud – lîna ţigaie, borangicul, inul.

Dintre tehnicile de ţesut pentru îmbrăcăminte se foloseau cele simple: ţesutul în 2 sau 4 iţe „simplu”.

Trăsătura specifică costumului moldovenesc o dă culoarea albă a pînzelor nevopsite de bumbac, cînepă, care se purtau la corp şi ca piese ale portului de vară, avînd un caracter ecologic.

Portul tradiţional moldovenesc are o bogată terminologie, care coincide unui sortiment variat de piese ale portului femeiesc şi cel bărbătesc, unele din ele avînd şi deosebiri zonale.

Costumul tradiţional prezintă anumite semnificaţii (de ceremonii, ritualic, de trecere în statut social, teatralizat, legat de vîrstă, profesie şi m.a.)

Decorul costumului moldovenesc se bazează pe armonia culorilor naturale (alb, bej, sur, negru, cafeniu, gălbui), pe motive ornamentale geometrice şi vegetale stilizate. Tehnica de împodobire este broderia cu una, două, trei culori cu punct de: cruciuliţă simplă, broderie„plină” sau „butuc” pe fire numărate - segmentată şi liberă – naturalistă. În executarea costumului popular manual fiecare fată îşi pregătea desinestătător costumul, stăruindu-se să-i dea originalitate şi irepetabilitate, respectînd o tradiţie veche, care spunea: desenul nu se copie, dar se "fură cu ochii”. Datorită  acestei legi nescrise în arta populară moldovenească nu vom întîlni două ii, două costume la fel, asemenea şi covoarelor. Se socotea fapt ruşinos copierea modelului, se practica perfectarea, crearea noilor desene prin asemănare, prin memorizare, care aducea la crearea noilor motive şi compoziţii decorative.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea urmează o perioadă de decădere a costumului tradiţional moldovenesc particulară prin reducerea ţesutului pentru piesele vestimentare şi înlocuirea lor cu stofe de producţie industrială și străină, influenţa modei orăşeneşti, care a adus în mijlocul secolului al XX-lea la dispariţia aproape totală a costumului tradiţional, rămînînd să fie utilizat în principiu la sărbătorile naţionale şi calendaristice în ansamblurile etnofolclorice de la casele de cultură, şcoală, grădiniţe.

Astăzi în procesul de revenire la valorile tradiționale este necesar să păstrăm şi  să protejăm diversitatea expresiilor culturale, să ne promovăm originalitatea şi identitatea ca certificat al creativităţii şi etnicităţii.