Răzvan şi Vidra
RĂZVAN
Taci, măi!
Că simţesc cum intră-n mine şaptezeci de năbădăi!...
N-atinge ţărâna mamei, că nu mai ştiu ce-o să fie!
Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie.
Eu nu-s ţigan... ţi-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!...
Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci!
TĂNASE
De la un şerb nu voi cere, nu voi lua niciodată:
Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată.
De mi-ar fi să mor de foame, mâna mea n-o voi păta,
Primind milă dintr-o mână, care... nici ea nu-i a ta!
RĂZVAN
Eu şerb? Dar bată-te focul, mitropolitul Năstase
Nu ştii oare că la moarte-i pe toţi robii săi iertase?...
Singurul vlădică-n lume, sau cel puţin la români,
Care nu voia ca fraţii să fie slugi şi stăpâni,
Fiind tot un os ş-o carne... Aşa scris-a în diată,
Poruncind să plece slobozi toţi ţiganii săi deodată;
Toţi, moşule, pân'la unul: bărbaţi, copii şi muieri...
S-a spart lanţul! De-atunci, iată, două ierni şi două veri
Eu zbor în stânga şi-n dreapta, ca voioasa ciocârlie
Pe care n-o mai popreşte ferecata colivie.
TĂNASE
Eşti ţigan pe jumătate, nu eşti rob...
RĂZVAN
Asta-i nimic,
Mai este ceva. Văzut-ai?...
TĂNASE
Ce?
RĂZVAN
Un ţigan grămătic?
TĂNASE
Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede,
Şi chiar de-aş vedea cu ochii, pare-mi-se că n-aş crede.
RĂZVAN
Ţiganii sunt tot ce-ţi place: şelari, fierari, potcovari...
TĂNASE
Călăi...