RĂZVAN

Taci, măi!

Că simţesc cum intră-n mine şaptezeci de năbădăi!...

N-atinge ţărâna mamei, că nu mai ştiu ce-o să fie!

Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie.

Eu nu-s ţigan... ţi-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!...

Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci!

TĂNASE

De la un şerb nu voi cere, nu voi lua niciodată:

Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată.

De mi-ar fi să mor de foame, mâna mea n-o voi păta,

Primind milă dintr-o mână, care... nici ea nu-i a ta!

RĂZVAN

Eu şerb? Dar bată-te focul, mitropolitul Năstase

Nu ştii oare că la moarte-i pe toţi robii săi iertase?...

Singurul vlădică-n lume, sau cel puţin la români,

Care nu voia ca fraţii să fie slugi şi stăpâni,

Fiind tot un os ş-o carne... Aşa scris-a în diată,

Poruncind să plece slobozi toţi ţiganii săi deodată;

Toţi, moşule, pân'la unul: bărbaţi, copii şi muieri...

S-a spart lanţul! De-atunci, iată, două ierni şi două veri

Eu zbor în stânga şi-n dreapta, ca voioasa ciocârlie

Pe care n-o mai popreşte ferecata colivie.

TĂNASE

Eşti ţigan pe jumătate, nu eşti rob...

RĂZVAN

Asta-i nimic,

Mai este ceva. Văzut-ai?...

TĂNASE

Ce?

RĂZVAN

Un ţigan grămătic?

TĂNASE

Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede,

Şi chiar de-aş vedea cu ochii, pare-mi-se că n-aş crede.

RĂZVAN

Ţiganii sunt tot ce-ţi place: şelari, fierari, potcovari...

TĂNASE

Călăi...