string(7) "library" string(8) "document"
1775
1822
1307
1497
80
1466
1465
1812
1467
1832
300
1639
940

Răzvan şi Vidra

4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

TÂRGOVEAŢA I

Uf! Nu mai stau pe picioare de necăjită ce sânt?

Zău, nu-i prea bună zăbava, fie locul cât de sfânt.

Părinţelul Agaftanghel ar fi un preot cu minte,

Dar lungeşte, vai!... Te face să fugi chiar de cele sfinte.

TÂRGOVEAŢA II

E mai deştept popa Tacu de la Sfântul Nicolai;

În două vorbe ţi-arată calea-n iad şi calea-n rai,

Ş-apoi îţi zice: alege-ţi! - şi-ntr-o suflare sfârşeşte!

De-ţi place iadul sau raiul, cum vrei, el nu te sileşte...

(Dascălul, stând lângă hârtie, începe a râde cu hohot.)

TÂRGOVEŢUL I

Dar tu ce râzi, măi fârtate, singur, chiar ca un smintit?

Te ştiam om de ispravă! Doară n-ai înnebunit?

Spune, ce scrie pe-acolo?

TÂRGOVEŢELE

Cine scrie şi cum scrie?

TÂRGOVEŢUL II

Nu cumva iarăşi vrun cântec, rânjind de biata domnie?

TÂRGOVEŢUL III

Sau poate vro păcăleală, pe vornici? pe logofeţi?

DASCĂLUL

Eâyuwu, âaveyuwu, xateywu ; neşte cai verzi pe păreţi!...

TÂRGOVEŢUL I

Eşti nerod, şi pace bună! Eu nu-s cărturar ca tine.

TÂRGOVEŢUL II

Nici eu!

TÂRGOVEŢUL III

Nici eu!

TOŢI

Chiar nici unul!... Ştiu şi răsştiu

DASCĂLUL

Aşa să fie!

TOŢI

Vezi bine!

DASCĂLUL

Vai de ţară!

TÂRGOVEŢUL I

Tu citeşte!

4 5 6 7 8 9 10 11 12 13