Din albumul unui bibliofil
I-ar fi plăcut ca să tragă
Pe gât o bute întreagă etc.
A doua zi Arghir pleacă iar în lunga sa pribegire ca să descopere Cetatea în care stă ascunsă Elena, iubita lui care nu are seamăn pe lume.
Nici cântareţele muze
Ce scot cântece din buze
Nu sunt aşa drăgăstoase
Ca Elena cea frumoasă.
Păr de aur străluceşte,
Pe pământ se târâieşte;
Precum luna cea ivită
E nouă şi neplinită
Aşa-i fruntea cea suită
Cu sprâncene cercuită.
Ochii privesc cu jindire
Ca a stelelor sclipire.
Trandafirul înfloreşte,
Şi pe faţa ei roşeşte.
Iar albeaţa-i de pe faţă
E şi-n sânu-i cu dulceaţă
Unde două merişoare
Stau ascunse rotunjoare,
Ca crinul cel prea subţire
Şi înalt la a sa fire
Aşa oabla ei făptură
Şi mândra-i căutătură.
Vestmintele ard ca focul
Care-mpodobesc mijlocul.
A amorului săgeată
Să vezi cum stă agăţată
Cam pe lângă subţioară,
De unde la Arghir zboară
Şi se-nfige aurită
În inimă nimerită! etc.
După multă cale şi multe necazuri Arghir ajunge la Cetatea Elenei şi intră în o grădină cum nu mai văzuse Crăişorul:
Câte flori împodobite,
Câte râuri limpezite!
Oh! câţi trandafiri miroase
Cu foi rumene frumoase!
Rosmarinii au verdeaţă