Din albumul unui bibliofil
El aruncă ochi de sus
Când pe valea din apus,
Când pe şesul înflorit
Din a dreapta-n răsărit;
Şi tot cată ca să vadă
N-a zări cumva o pradă
Ici în zare, colo-n zare
Dup-a inimii oftare.
Ciocârlia sus cânta,
Iar voinicul tot căta
Şi din gură cuvânta:
„Căci nu am aripa ta
Ciocârlie nevăzută,
Păsărică-n cer pierdută!
Căci nu am eu zborul tău
Să mă-nalţ în cer şi eu
Ca să văd în depărtare
De vin hoardele tătare
Să răpească şi să fure
Fete mari cu ochi de mure,
Şi copii de patru ani
Copilaşi de cei bălani!
Cum mergea şi cum grăia
Iată, măre, că zărea
Lâng-o apă, chiar pe mal,
Un foc mare strălucind
Printre sălcii pâlpâind,
Şi-mprejurul focului
Trei tătari stând locului,
Şi frigând un miel furat
Într-o furcă aninat;
Caii lor păşteau deoparte:
Iar la umbră, nu departe,
Se bocea o mândră fată
De o salcie legată,
Şi plângea biata copilă
De umplea crângul de milă!
Dar păgânii o priveau
Şi privind-o crunt râdeau,