Pe uliţă-n plimbare
Doi trecători mergeau

Şi o întrevorbire de cuviinţă mare
Ei serios ţineau.

Când, iată de la căsuţă
Un căţeluş sfrijit
Asupra lor s-au repezit;

Ţah, ţah, ţah, ţah, şi altă în urma lui hăituţă.
Apoi căţei, căţei,
Mulţime — ştiţi ca ei...

Încât unul din oameni acum vrea să găsească
Vrun bulgăre sau piatră, căţeii să-ngrozească.
— Astâmpără-te, frate, îi zice celălalt.

Au doar n-ai mai aflat
A câinilor natură?
Jaluzi, ei orice văd

De fire mai aleasă, acolo se repăd
Şi nu mai tac din gură,
Iar tu păzeşte-ţi drumul, mergi drept ca un român.
Ei latră şi rămân.

Şi între oameni este rău' jaluzia:
Ea-i sor' cu duşmănia.